ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei urmăreşte printr-un agent de monitorizare respectarea angajamentelor Mega Image după preluarea Profi

19 Martie 2025   |   Agerpres

Autorizarea tranzacţiei prin care Mega Image a achiziţionat 1.700 de magazine Profi, a necesitat două angajamente din partea cumpărătorului.

 
 
Consiliul Concurenţei urmăreşte, prin intermediul unui agent de monitorizare, respectarea angajamentelor de către retailerul Mega Image după autorizarea achiziţionării celor 1.700 de magazine Profi, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, directorul general al autorităţii de concurenţă, Daniela Bădilă.

"Urmărirea acestor angajamentele se face de către Consiliul Concurenţei. Se numeşte un agent de monitorizare, care, în mod constant, pe o perioadă de trei ani în cazul acesta, raportează Consiliului Concurenţei la intervalele de timp pe care noi le solicităm, fie şase luni, fie un an, respectarea angajamentelor", a precizat Daniela Bădilă.


Potrivit acesteia, autorizarea tranzacţiei prin care Mega Image a achiziţionat 1.700 de magazine Profi, a necesitat două angajamente din partea cumpărătorului.

"Primul aspect se referă la crearea unei poziţii dominante a Mega Image în anumite zone geografice, motiv pentru care, în acele zone, am impus companiei să cesioneze magazinele pe care le achiziţiona sau să nu le mai cumpere. Al doilea angajament a vizat relaţia dintre Mega Image sau Profi şi furnizorii aflaţi într-o oarecare relaţie de dependenţă faţă de cele două companii, adică acei furnizori care derulau peste 20% din cifra lor de afaceri cu aceste două lanţuri de magazine. Am impus anumite condiţii cu privire la delistare şi la o anumită predictibilitate a volumului de marfă pe care Mega Image urmează să-l achiziţioneze de la aceşti vânzători. În situaţia în care, achizitorul Mega Image ar dori pe viitor să renunţe la unul dintre aceşti furnizori şi având în vedere starea de dependenţă a acestuia, furnizorul să aibă o perioadă de timp în care să se plieze pe necesităţile Mega Image sau să se reorienteze către alte lanţuri de magazine", a explicat directorul general al Consiliului Concurenţei.

La începutul lunii decembrie 2024, Consiliul Concurenţei a autorizat condiţionat tranzacţia prin care Delhaize "The Lion" Nederland BV (Mega Image) preia Profi Rom Food SRL.

Ca urmare, Mega Image trebuie să îndeplinească o serie de angajamente structurale şi comportamentale pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate atât în relaţia cu furnizorii, cât şi pe piaţa locală a comerţului cu amănuntul de produse de consum curent, preponderent alimentare, prin magazine.

"Aceasta este cea mai mare tranzacţie din domeniul comerţului alimentar pe care am instrumentat-o şi am impus măsuri fără precedent pe plan naţional, dar care sunt inspirate din practica europeană. Comerţul alimentar este un sector prioritar pentru noi. Am avut numeroase intervenţii în acest domeniu, atât prin aplicarea de amenzi, cât şi prin monitorizarea atentă şi prin analiza operaţiunilor de fuziuni şi achiziţii. Scopul nostru este să păstrăm un mediu concurenţial puternic, astfel încât să nu crească preţurile, care, la ora actuală, sunt, în medie, cele mai mici din Uniunea Europeană, în ciuda presiunilor inflaţioniste", declara atunci Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Astfel, Mega Image trebuie să implementeze proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea şi delistarea furnizorilor în cadrul reţelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceştia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.

În acelaşi timp, Mega Image va implementa o procedură specială pentru furnizorii relevanţi, respectiv acei furnizori care livrează produse în proporţie de peste 20% din cifra lor de afaceri către cele două reţele implicate. Totodată, Mega Image se angajează să transmită furnizorilor relevanţi o estimare a volumelor pe care anticipează că le-ar putea achiziţiona de la fiecare, în următoarele 12 luni.

Conform prevederilor Legii concurenţei, neîndeplinirea unei obligaţii, a unei condiţii sau a unei măsuri impuse printr-o decizie a Consiliului Concurenţei se sancţionează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancţionării.

Ahold Delhaize a finalizat achiziţia retailerului român de produse alimentare Profi Rom Food SRL (Profi) de la MidEuropa pentru o sumă de aproximativ 1,3 miliarde euro, anunţa, în ianuarie 2025, retailerul belgian. Ahold Delhaize operează în prezent, în România, aproape 1.000 de magazine sub brandul Mega Image.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15 / 8590
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Trei avocați români de la Bondoc & Asociații, Filip & Company și DLA Piper sunt considerați ‘Eminent Practitioners’ în practica de fuziuni și achiziții. Clasamentul Chambers Europe 2025, cu cei mai buni avocați de Corporate ̸ M&A din România
Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2025 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. Nouă avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii înseamnă provocare, determinare, perseverență și o mare dorință de echilibru între viața personală și cea profesională. Irina Corcoveanu, Partener WHSimion & Partners: ”Poate că femeile au nativ o înclinație mai mare către o abordare mai empatică și o diversitate de perspective, însă aceste calități le pot manifesta în egală măsură și bărbații avocați. Diferența ar putea să fie mai degrabă de la o persoană la alta, decât de la un gen la altul”
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de cumpărător în tranzacția prin care Advanzia Education a preluat SDA Academy Romania. Laura Toncescu (Head of KPMG Legal) și Dragoș Iamandoiu (Partner), în prim plan
Women Lawyers | Doamnele au roluri principale și instrumentează proiecte majore la PNSA, firmă în care membrele echipei au un profil profesional bine conturat. Camelia Pătrașcu, Partener: ”Am ocazia de a profesa într-un mediu competitiv, alături de avocați de excepție. În fiecare zi descopăr ceva nou și apreciez deschiderea mea către învățare și inspirația pe care o găsesc în cei din jur”
Kinstellar asistă grupul de investiții private EMMA Capital în achiziția strategică a companiei Diamedix în România, Moldova, Bulgaria și Ucraina. Echipa pluridisciplinară din București, coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener)
Practica de Litigii a Clifford Chance Badea obține o soluție favorabilă într-o speță transnațională vizând protecția terților de bună-credință afectați de o măsură de sechestru penal. Vicu Buzac (Senior Associate) a condus echipa din București
Women Lawyers | O femeie avocat poate aduce o perspectivă diferită, având în vedere diversitatea abilităților, precum atenția la detalii, capacitatea de a media conflicte și de a construi relații de încredere. Ana Maria Abrudan (Partener Mușat & Asociații): ”Un avocat de succes, indiferent de gen, este cel care aduce soluții inovatoare, construiește relații de încredere cu clienții și își dezvoltă constant aria de expertiză, având totodată abilitatea de a împărtăși aceste cunoștințe cu noile generații de avocați”
Women Lawyers | Ce spun și cum gândesc doamnele din structura Țuca Zbârcea & Asociații, firmă care etalează femei avocat remarcabile pe toate palierele de activitate. Azi, de vorbă cu Oana Mareș, Managing Associate: ”Femeile au adesea un grad mai mare de răbdare în gestionarea relației cu clienții, aspect esențial în momentele de stres sau incertitudine. Într-un domeniu unde detaliile contează enorm, abilitatea de a observa inclusiv nuanțele emoționale și de a reacționa corespunzător poate reprezenta un atu valoros”
NNDKP aniversează 35 de ani de activitate | Firma fondată de Manuela și Ion Nestor demarează un proces strategic de remodelare a structurii sale de management: Adina Chilim-Dumitriu și Emil Bivolaru devin Parteneri Executivi, domeniile esențiale pentru buna funcționare a firmei vor fi gestionate prin intermediul unor Comitete ale Partenerilor
Studiul CMS European M&A 2025: Romania - locul 2 în CEE, cu o creștere de 80% | Horea Popescu (Managing Partner - CMS România): “Numărul de tranzacții în care CMS a oferit consultanță în regiune a crescut cu peste 30% față de 2023, fiind al doilea cel mai mare număr de tranzacții înregistrat din 2014 și până acum”. Rodica Manea (Partener): “În perspectivă, este important ca achizitorii să rămână agili și să păstreze un echilibru între încrederea într-o piață în continuă evoluție și provocările de reglementare”
LadyLawyer | La Popescu și Asociații, femeile avocat sunt apreciate și evaluate în raport de criterii reale de succes, meritul și performanța fiind singurele repere pentru avansarea în carieră. Adina Vlaicu, Partener: ”Nu m-am confruntat cu stereotipuri, întrucât în firma noastră nu găsești un avocat, ci o echipă înzestrată cu abilități profesionale remarcabile și concentrată pe rezultate, care valorizează relațiile de încredere și respect reciproc”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...