ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Acţiunile Aquila Part Prod Com vor fi incluse în indicii FTSE Global Micro Cap, din 20 iunie

23 Mai 2022   |   Agerpres

Aquila Part Prod Com, companie care activează în sectorul distribuţiei bunurilor de larg consum, a anunţat, pe data de 17 noiembrie 2021, că oferta sa publică iniţială în valoare de 367 de milioane de lei (74 milioane de euro) a fost subscrisă în proporţie de 100% iar preţul final a fost stabilit la 5,5 lei/acţiune.

 
 
Acţiunile Aquila Part Prod Com vor fi incluse, începând cu data de 20 iunie 2022, în indicii FTSE Global Micro Cap, a anunţat, sâmbătă, Bursa de Valori Bucureşti (BVB), pe propria pagină de Facebook.
 
"Avem o veste bună, o nouă companie listată intră in indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente, conform unui anunţ făcut ieri seara (vineri, 20 mai 2022, n.r.)de FTSE. Este vorba de acţiunile Aquila Part Prod Com care vor fi incluse, din 20 iunie 2022, în indicii FTSE Global Micro Cap. România va avea astfel, din 20 iunie, 12 companii listate parte din indicii FTSE Russell dedicaţi pieţelor emergente (şase în indicii FTSE Global Micro Cap şi şase în indicii FTSE Global All Cap", menţionează sursa citată.
 
Aquila Part Prod Com, companie care activează în sectorul distribuţiei bunurilor de larg consum, a anunţat, pe data de 17 noiembrie 2021, că oferta sa publică iniţială în valoare de 367 de milioane de lei (74 milioane de euro) a fost subscrisă în proporţie de 100% iar preţul final a fost stabilit la 5,5 lei/acţiune.
 
Oferta Aquila a constat în vânzarea unui număr de maximum 66.666.800 acţiuni nou emise, reprezentând 50% din numărul total de acţiuni emise de societate.
 
Compania va folosi cea mai mare parte a fondurilor pentru achiziţionarea de companii care deţin branduri importante pe piaţa bunurilor de larg consum şi ale unor companii de distribuţie cu portofolii de produse complementare gamei oferite de Aquila. De asemenea, compania mai are în plan să folosească o parte din fonduri pentru capitalul de lucru, digitalizarea operaţiunilor, creşterea trasabilităţii şi productivităţii şi dezvoltarea brandurilor proprii.
 
Perioada de subscriere s-a derulat între 8 noiembrie şi 16 noiembrie 2021 şi a fost structurată în două tranşe, o tranşă de acţiuni destinată investitorilor de retail şi una celor instituţionali. Preţul acţiunilor a fost stabilit între 5,5 lei/acţiune şi 6,5 lei/acţiune, investitorii de retail putând subscrie la preţul maxim de 6,5 lei/acţiune.
 
Fondată în anul 1994 şi cu o echipă de peste 3.000 de angajaţi, Aquila este liderul pieţei de distribuţie de bunuri de larg consum din România, operând şi în Republica Moldova. Vânzările Grupului, potrivit situaţiilor financiare combinate, au atins, în anul 2020, circa 1,795 miliarde de lei (înregistrând o creştere de 6% faţă de 2019), cu un profit net de 60 milioane de lei.
 
La nivelul primului semestru din 2021, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri de 901 milioane lei şi un profit net de 21 milioane lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3201 / 9315
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...