ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Studiu Deloitte: costurile de construcție și achiziționarea terenurilor, principalele preocupări ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrală, inclusiv România

23 Martie 2026   |   BizLawyer

· Infrastructura pentru energie verde, sectorul considerat cel mai dinamic în următorii cinci ani de jucătorii din România (81%), Cehia (72%) și Polonia (61%)

 
 

Costurile de construcție și aspectele legate de achiziționarea terenurilor pentru proiecte viitoare reprezintă principalele preocupări ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrală în 2026 (27%, respectiv 25%), depășind aspectele legate de disponibilitatea și costul forței de muncă, aflate pe prima poziție în urmă cu un an (19% față de 26% în 2025), potrivit studiului Deloitte Real Estate Confidence Survey for Central Europe 2026, realizat în mai multe țări din regiune, inclusiv România. Pe de altă parte, elementele legate de finanțarea proiectelor, care în urmă cu doi-trei ani preocupau cei mai mulți dezvoltatori imobiliari, sunt acum invocate de doar 6% dintre participanții la studiu, evoluție care confirmă îmbunătățirea accesului la capital și stabilitatea piețelor financiare.

Ediția din acest an a studiului indică o stabilizare a așteptărilor cu privire la evoluția pieței – 54% estimează că activitatea se va menține constantă în 2026, în timp ce peste o treime (35%) se așteaptă la o îmbunătățire. Jucătorii din Polonia sunt cei mai optimiști – 67% prevăd o creștere a activității -, în timp ce cei din Cehia și România sunt mai prudenți (38%, respectiv 29% estimează o îmbunătățire a activității).

În schimb, ponderea participanților care anticipează o creștere a valorii tranzacțiilor imobiliare în următoarea perioadă a scăzut sub 50% (de la aproape 60% cu un an în urmă). Nivelul de optimism variază între 53%, în Polonia, și 29%, în România (ambele în creștere față de 2025).

Sectorul rezidențial este, și anul acesta, considerat cel mai competitiv de cei mai mulți dintre participanții la studiu (22%, dar în scădere de la 36% în urmă cu un an), în timp ce interesul pentru proiectele rezidențiale pentru închiriere s-a dublat (de la 9% în 2025 la 18% anul acesta). Un sector promițător pare să fie cel al centrelor de date, indicat de 13% dintre participanți ca fiind cel mai competitiv, la egalitate cu sectorul industrial și cel de retail, ambele în creștere față de anul trecut.

Pentru următorii cinci ani, cel mai dinamic sector este infrastructura pentru energie verde, care conduce și în acest an atât în regiune (66%), cât și în țările analizate individual, respectiv în România (81%), Cehia (72%) și Polonia (61%). Pe locurile următoare se află centrele de date (34%) și proiectele destinate sectorului medical (26%).

Percepția cu privire la climatul economic indică, de asemenea, stabilitate în perioada următoare (aproape 60% dintre participanți spun că acesta va rămâne neschimbat, în timp ce doar 13% se așteaptă la o înrăutățire). În România, situația este mai echilibrată decât în urmă cu un an – 24% dintre participanți estimează o îmbunătățire a climatului economic (față de 14% în 2025), iar 38%, o înrăutățire (față de 57% anul trecut). Polonia se remarcă și la acest capitol, cu 53% dintre participanți estimând o îmbunătățire a condițiilor economice în acest an, în timp ce în Cehia procentul a scăzut la 32% (de la 45% în 2025). 

Cadrul fiscal va rămâne stabil în perioada următoare în regiune, consideră 73% dintre participanți, însă în România rămân majoritari cei care se așteaptă la o înăsprire a regimului fiscal (71%).

„Concluziile studiului indică faptul că piața imobiliară din Europa Centrală este în echilibru, iar jucătorii mizează pe stabilitate în actualul climat economic global marcat de incertitudine. Pentru România, remarcăm o tendință de îmbunătățire a percepției cu privire la climatul economic față de anul trecut, probabil pe seama perspectivelor de reglare a dezechilibrelor macroeconomice și, implicit, a așteptărilor cu privire la activitatea pe piață și valoarea tranzacțiilor imobiliare. Pe de altă parte, companiile care activează în România se confruntă atât cu provocările valabile în regiune (costuri de construcție în creștere), cât și cu altele specifice pieței locale - deficit de autorizare și legislație în permanentă schimbare. În schimb, dezvoltarea infrastructurii rutiere creează oportunități de investiții în mai multe regiuni din țară”, a declarat Irina Dimitriu, Partener Reff & Asociații | Deloitte Legal, lider al serviciilor de consultanță pentru sectorul imobiliar în cadrul Deloitte România.

Preocupările legate de respectarea criteriilor ESG (de mediu, sociale și de guvernanță) rămân importante doar pentru 6% din companiile din domeniu, în scădere de la 12%, anul trecut, iar participanții la piață consideră că interesul se va menține atât pentru proprietățile care îndeplinesc criteriile ESG, cât și pentru cele neconforme, dar cu o diferență de preț de până la 15% în favoarea celor conforme.

Deloitte efectuează studiul Real Estate Confidence Survey for Central Europe începând din 2019 pentru a afla percepția profesioniștilor din domeniu cu privire la evoluția pieței în regiune. La studiu participă trei categorii de respondenți, respectiv dezvoltatori, investitori și consultanți specializați în domeniul imobiliar. La ediția din acest an au participat, în principal, jucători din Cehia (30%), Polonia (23%), România (14%), Ungaria (5%), iar 28% dintre participanți operează pe mai multe piețe din Europa Centrală.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 789 / 22111
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Marile provocări și principalele tendințe din Energie, analizate de avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații, care operează la nivelul celor mai sofisticate structuri din sectorul energetic: tranzacții și finanțări complexe, dispute cu precedent european și proiecte cu relevanță strategică națională. Cele mai interesante mandate ale echipei ce asistă jucători cheie din acest segment, într-o practică ce asigură 10% din veniturile firmei
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...