Românii din diaspora trimit cu 25% mai mulți bani în țară pentru începutul noului an școlar
10 Septembrie 2020 BizLawyer
Tot în această perioadă a anului, numărul de transferuri de bani prin aplicația TransferGo crește și în sens invers, din țară către tinerii români plecați la studii peste hotare.
TransferGo, compania de transferuri online internaționale rapide de bani, anunță o creștere de 25% a numărului de transferuri de bani, precum și a valorii acestora, între românii din diaspora și cei din țară, datorată începerii noului an școlar.
Creșterea de aproximativ 25% este înregistrată în septembrie în comparație cu lunile de vară, fiind deja o tradiție anuală ca, de la sfârșitul lunii august, românii care muncesc în afara țării să „facă ghiozdanul” la distanță.
Mai mult, pentru a se asigura că acoperă nevoile copiilor, părinții care lucrează peste granițe trimit bani chiar și în 2-3 tranșe într-un interval de 30 de zile, potrivit reprezentanților TransferGo.
“TransferGo înseamnă siguranța că banii ajung rapid la cei dragi, în acest caz la micuții care trebuie să se concentreze mai degrabă pe noile provocări ale școlii în perioada pandemiei. Suntem alături de părinții care muncesc în afara țării, iar soluțiile noastre flexibile îi ajută să își sprijine familiile de fiecare dată când este nevoie,“ a declarat Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion, TransferGo.
Creșterea de aproximativ 25% este înregistrată în septembrie în comparație cu lunile de vară, fiind deja o tradiție anuală ca, de la sfârșitul lunii august, românii care muncesc în afara țării să „facă ghiozdanul” la distanță.
Mai mult, pentru a se asigura că acoperă nevoile copiilor, părinții care lucrează peste granițe trimit bani chiar și în 2-3 tranșe într-un interval de 30 de zile, potrivit reprezentanților TransferGo.
“TransferGo înseamnă siguranța că banii ajung rapid la cei dragi, în acest caz la micuții care trebuie să se concentreze mai degrabă pe noile provocări ale școlii în perioada pandemiei. Suntem alături de părinții care muncesc în afara țării, iar soluțiile noastre flexibile îi ajută să își sprijine familiile de fiecare dată când este nevoie,“ a declarat Marius Nedelcu, Director of Brand Marketing & Market Expansion, TransferGo.
Prețul mediu al unui ghiozdan complet echipat se ridică la aproximativ 100 lei, la acesta adăugându-se toate celelalte cheltuieli necesare pregătirii începerii școlii, precum cele legate de îmbrăcăminte, transport sau materiale școlare auxiliare. Mai mult, odată cu noile reglementări impuse de pandemie, o parte dintre cursuri s-au mutat online, astfel că, pentru mulți elevi intervine și nevoia achiziției unui laptop sau a unui alt dispozitiv inteligent, care să le permită participarea la orele online.
În momentul de față, cea mai activă comunitate de români din punct de vedere al transferurilor de bani prin intermediul serviciului TransferGo este cu precădere cea din Marea Britanie. Astfel, românii de aici trimit în medie între 400 și 700 de lire, în total, de la mijlocul lunii august și până la mijlocul lunii septembrie.
Deși nu există date oficiale care să indice dimensiunea actuală a comunităţii româneşti din Marea Britanie, numărul cetățenilor români care au cerut rezidență post-Brexit s-a ridicat la 564.300, potrivit datelor oficiale publicate de Ministerul de Interne, ceea ce plasează comunitatea românească din Regatul Unit pe locul 2 după cea poloneză (665.500), potrivit statisticilor oficiale.
Cât despre copiii cu părinți plecați la muncă în alte țări, potrivit Ministerului Educației Naționale, în 2019, peste 160 de mii de copii din România se aflau în grija bunicilor sau a altor rude, în timp ce părinții lor erau plecați la muncă în străinătate.
Tot în această perioadă a anului, numărul de transferuri de bani prin aplicația TransferGo crește și în sens invers, din țară către tinerii români plecați la studii peste hotare. Cele mai multe transferuri de bani pleacă din București, Cluj, precum și alte orase mari ale României, către localitățile din afară țării preferate de studenții români. Potrivit datelor UNESCO, în 2018, studiau în străinătate peste 38 de mii de studenți români.
În 2019, Ministrul Românilor de Pretutindeni estima că numărul românilor din diaspora se ridica la 5,6 milioane de români, din totalul de 9,7 milioane de români aflați în afara granițelor țării, diferența fiind dată de comunitățile istorice/tradiționale din țările aflate în vecinătatea României.
TranferGo este singura companie pan-europeană de transfer de bani care poate garanta că fondurile clienților vor ajunge la destinație în 30 minute și este preferată de emigranții care trimit bani acasă, datorită lipsei procedurilor birocratice ale băncilor, precum și datorită taxelor mai mici.
Pe plan local, compania este prezentă din 2015, iar, anul trecut, au fost operate către România peste jumătate de milion de transferuri prin intermediul TransferGo, 80% dintre acestea fiind efectuate de pe aplicația pentru dispozitive mobile. Mai mult, în luna aprilie a acestui an, TransferGo a raportat o creștere de 50% a transferurilor către țara noastră, precum și un grad de utilizare al aplicației de peste 60%.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 19807 / 22696 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





