ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România, campioană în UE la creşterea lucrărilor de construcţii în luna noiembrie

19 Ianuarie 2022   |   Agerpres

Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în noiembrie 2021 comparativ cu octombrie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 16,1%.

 
 
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 8%, în luna noiembrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2021, acesta fiind cel mai puternic ritm de creştere înregistrat în rândul statelor membre UE, arată datele publicate, miercuri, de Eurostat.

Comparativ, în zona euro lucrările de construcţii au consemnat în luna noiembrie, comparativ cu luna octombrie, o scădere de 0,2%, iar în UE au înregistrat un avans de 0,2%. Eurostat precizează că statele membre UE în care lucrările de construcţii au înregistrat cel mai puternic avans, de la o lună la alta, sunt: România (8%), Ungaria (5%) şi Slovacia (4,8%).

În ritm anual, luna noiembrie 2021, comparativ cu luna noiembrie 2020, lucrările de construcţii au crescut cu 0,5% în zona euro şi cu 1,3% în Uniunea Europeană. În acest caz, statele membre UE în care lucrările de construcţii au înregistrat cel mai puternic avans sunt: Polonia (12,7%), Ungaria (12,3%) şi Finlanda (8,4%). Potrivit Eurostat, în România lucrările de construcţii au înregistrat un avans de 2,5% în luna noiembrie, după o scădere de 14,7% în luna octombrie.


Conform datelor prezentate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), în noiembrie 2021 comparativ cu octombrie 2021, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 16,1%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în perioada menţionată, cu 7,9%.

În noiembrie 2021, comparativ cu noiembrie 2020, volumul lucrărilor de construcţii ca serie brută a crescut pe total cu 3,9%. Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut pe total cu 2,0%.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 14722 / 22697
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...