ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

România a modificat 56 de măsuri în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

21 Noiembrie 2023   |   AGERPRES

Comisia Europeană a evaluat, marţi, în mod pozitiv Planul de Redresare şi Rezilienţă modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU.

 
 
România a modificat 56 de măsuri în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă iar modificările au fost determinate, printre altele, de necesitatea de a lua în considerare circumstanţe obiective care au împiedicat îndeplinirea anumitor măsuri, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeană a evaluat, marţi, în mod pozitiv Planul de Redresare şi Rezilienţă modificat al României, care include un capitol privind REPowerEU. Finanţarea oferită se ridică în prezent la 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi şi 13,6 miliarde euro sub formă de granturi), planul cuprinzând 66 de reforme şi 111 investiţii.

Capitolul privind REPowerEU prezentat de România constă în două reforme noi şi şapte investiţii menite să îndeplinească obiectivele planului REPowerEU de a face Europa independentă de combustibilii fosili provenind din Rusia cu mult înainte de 2030. Aceste măsuri urmăresc accelerarea producerii de energie verde, promovarea eficienţei energetice a clădirilor, precum şi recalificarea şi perfecţionarea forţei de muncă în domeniul producerii de energie verde.


Potrivit Executivului comunitar, România a modificat 56 de măsuri. Modificările aduse planului iniţial al României au fost determinate de necesitatea de a lua în considerare: circumstanţe obiective care au împiedicat îndeplinirea anumitor măsuri, astfel cum erau planificate iniţial, inclusiv ca urmare a inflaţiei ridicate înregistrate în 2022 şi 2023 şi a perturbărilor lanţului de aprovizionare cauzate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, precum şi revizuirea în sens descendent a alocării maxime sub formă de granturi din MRR destinată ţării, de la 14,2 miliarde euro la 12,1 miliarde euro. Această revizuire este rezultatul actualizării din iunie 2022 a cheii de alocare a granturilor din cadrul MRR şi reflectă rezultatul economic al României în 2020 şi 2021, comparativ mai bun decât se prevăzuse iniţial.

România a solicitat transferul cotei sale din rezerva de ajustare la Brexit către plan, în conformitate cu Regulamentul REPowerEU. Aceste fonduri, care se adaugă la alocarea pentru România sub formă de granturi din MRR şi REPowerEU (12,1 miliarde euro şi, respectiv, 1,4 miliarde euro), precum şi la împrumuturile acordate în cadrul MRR (14,9 miliarde euro), aduc valoarea finanţării în cadrul planului modificat la 28,5 miliarde euro.

Planul modificat al României pune un accent puternic pe tranziţia verde, alocând 44,1% (în creştere faţă de 41% în planul iniţial) din fondurile disponibile pentru măsuri care sprijină obiectivele climatice.

Noile măsuri incluse în capitolul privind REPowerEU consolidează în mod semnificativ eforturile României în ceea ce priveşte tranziţia verde. Capitolul privind REPowerEU include două noi reforme. Una dintre reforme introduce un cadru juridic pentru utilizarea terenurilor neproductive sau degradate aflate în proprietatea statului pentru producerea de energie verde. Cealaltă reformă instituie ghişee unice care să le furnizeze prosumatorilor servicii de consiliere pentru renovările vizând eficienţa energetică şi pentru producerea de energie din surse regenerabile. Cele şapte investiţii din capitolul privind REPowerEU au ca scop accelerarea utilizării surselor regenerabile de energie şi a ritmului renovărilor vizând eficienţa energetică, precum şi recalificarea forţei de muncă în vederea dobândirii de competenţe verzi.

Planul revizuit al României continuă să contribuie în mod semnificativ la tranziţia digitală şi alocă 21,8% (în creştere faţă de 20,5% în planul iniţial) pentru a sprijini tranziţia digitală a ţării. Acesta prevede dezvoltarea infrastructurii şi digitalizarea unor sectoare specifice, cum ar fi sănătatea, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă şi protecţia socială, transporturile, educaţia, fiscalitatea, cultura, sistemul judiciar şi serviciile de mediu. Capitolul privind REPowerEU cuprinde o reformă şi două subinvestiţii legate de digitalizarea autorităţilor publice, oferind noi soluţii şi echipamente digitale. Acestea au ca scop optimizarea reţelei de comunicaţii, crearea unui centru de date şi limitarea riscului de atacuri cibernetice asupra infrastructurii operatorului de sistem de transport de energie electrică.

A fost, de asemenea, consolidată dimensiunea socială importantă a planului. Alături de reformele şi investiţiile transformatoare din planul iniţial, printre noile măsuri se numără scheme de vouchere pentru a accelera utilizarea surselor regenerabile de energie şi pentru a îmbunătăţi eficienţa energetică a gospodăriilor, cu un accent deosebit pe gospodăriile vulnerabile, formarea pentru dobândirea de competenţe în domeniul energiei verzi şi accelerarea producerii de energie verde.

Ca regulă generală, Consiliul are acum la dispoziţie patru săptămâni pentru a aproba evaluarea Comisiei. După ce Consiliul va aproba planul, România va primi 288 de milioane euro sub formă de prefinanţare din fondurile REPowerEU.

În cadrul MRR, România a primit pană acum 9,06 miliarde euro, şi anume 1,8 miliarde euro sub formă de prefinanţare în luna decembrie 2021, reprezentând 13% din alocarea financiară iniţială, 1,9 miliarde euro sub formă de prefinanţare în luna ianuarie 2022, reprezentând 13% din alocarea acordată ca împrumut, o primă plată de 2,6 miliarde euro în luna octombrie 2022 şi o a doua plată de 2,76 miliarde euro în luna septembrie 2023.

Comisia va autoriza noi plăţi cu condiţia atingerii la nivel satisfăcător a jaloanelor şi a ţintelor stabilite în planul revizuit de redresare şi rezilienţă al României, care să reflecte progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a investiţiilor şi a reformelor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6083 / 21557
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...