Raport PwC: 72% dintre directorii generali din ECE anticipează creşterea criminalităţii cibernetice în 2022
19 Ianuarie 2022 Agerpres
În ECE, deşi majoritatea companiilor au crescut investiţiile în securitatea cibernetică şi în protecţia datelor, doar 20% spun că au văzut beneficii până în prezent, ceea ce ridică întrebarea cum ar trebui alocate investiţiile viitoare pentru a fi eficiente.
Aproape trei sferturi (72%) dintre directorii generali din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv din România, anticipează creşterea criminalităţii cibernetice în 2022, în condiţiile în care anul trecut a fost unul dintre cei mai dificili din istorie în materie de securitate cibernetică, reiese din ediţia pentru Europa Centrală şi de Est (ECE) a studiului "PwC 2022 Digital Trust Insights".
Comparativ, în EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) sau la nivel global, doar 60% dintre directorii executivi se aşteaptă la o majorare a criminalităţii cibernetice, diferenţa explicându-se prin maturitatea ecosistemelor de securitate cibernetică.
În ECE, deşi majoritatea companiilor au crescut investiţiile în securitatea cibernetică şi în protecţia datelor, doar 20% spun că au văzut beneficii până în prezent, ceea ce ridică întrebarea cum ar trebui alocate investiţiile viitoare pentru a fi eficiente.
"Datele raportului arată că există un grad înalt de conştientizare a faptului că riscurile de securitate cibernetică se află în creştere. Totodată, organizaţiile înţeleg că există provocări tot mai mari atunci când vor să câştige încrederea clienţilor şi a altor parteneri de afaceri că datele lor vor fi protejate. În aceste condiţii investiţiile în securitate cibernetică au crescut, dar în lipsa unei strategii coerente de adoptare şi implementare a tehnologiilor, rezultatul a fost, de multe ori, doar o mai mare complexitate în cadrul organizaţiilor, fără beneficii vizibile ale alocării acestor fonduri. Din păcate, complexitatea ridicată amplifică riscurile cibernetice", a declarat Mircea Bozga, Partener Risk Assurance PwC România.
Astfel, aproximativ jumătate dintre respondenţii din ECE confirmă că o complexitate organizaţională mare generează riscuri cibernetice şi de confidenţialitate, iar guvernanţa datelor (64%) şi cloud-ul (63%) ocupă primele locuri în acest sens. Procentul este mai ridicat la nivel global, aproape trei sferturi dintre respondenţi arătând că o complexitate organizaţională mare generează riscuri de securitate şi de confidenţialitate.
Obiceiurile organizaţionale riscante includ: folosirea mai multor soluţii tehnologice care nu funcţionează împreună şi nerespectarea proceselor de gestionare a datelor sau a riscurilor cu terţe părţi.
Potrivit sursei citate, fără o atenţie concentrată asupra simplificării ecosistemelor cibernetice, organizaţiile pot deveni vulnerabile, iar consecinţele se vor propaga la nivelul tuturor operaţiunilor unei organizaţii.
"Atunci când vorbim despre securitate cibernetică simplificată, adoptarea mai multor soluţii tehnologice reprezintă doar o parte din soluţie. Este însă necesară o strategie unitară, care să implice toată organizaţia - tehnologia, procesele, echipele şi managementul, aliniată la obiectivele de business şi care va consolida rezilienţa la orice tip de perturbări", a arătat Robert Girdoc, Senior Manager Risk Assurance PwC România.
În comunicatul companiei se menţionează că principala consecinţă a complexităţii cibernetice în ECE este "lipsa rezilienţei operaţionale sau incapacitatea de recuperare după un atac cibernetic sau un eşec tehnologic". Aceasta este urmat de incapacitatea de a reţine talentele şi pierderile financiare generate de breşele de securitate sau de atacuri cibernetice.
Întrebaţi unde îşi vor orienta cheltuielile pentru a simplifica securitatea cibernetică, respondenţii din ECE au declarat că se vor concentra mai mult pe raţionalizarea tehnologiei şi restructurarea echipelor de securitate, urmate de introducerea controalelor la nivelul proceselor şi reducerea folosirii tehnologiilor învechite.
Digital Trust Insights Survey 2022 ECE face parte Global Digital Trust Insights 2022 şi a fost efectuat în rândul companiilor din Polonia, Cehia, Ungaria, România, Kazahstan, Ucraina, Croaţia, Bulgaria şi Letonia.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 14724 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





