Operatorii economici trebuie să se înregistreze la AFM dacă pun pe piaţă anumite ambalaje sau plastic reciclat (consultanţi)
23 Octombrie 2023 Agerpres
Validarea sau respingerea înregistrării se va face de către autorităţi în cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea cererii, iar în cazul activităţilor noi acestea se vor înregistra în acelaşi termen de 60 de zile de la data începerii activităţii.
Operatorii economici din România care introduc pe piaţă alternative reutilizabile durabile sau care nu conţin plastic la produsele din plastic de unică folosinţă trebuie să se înregistreze, până pe 24 noiembrie 2023, în Registrul electronic naţional al Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM) - APR, susţin consultanţii de mediu, într-o analiză publicată recent.
Potrivit specialiştilor Green Environment Support, în baza Ordinului publicat pe data de 25 septembrie 2023, societăţile care trebuie să se înregistreze în registrul AFM-APR sunt cele care introduc pe piaţa naţională: ambalaje de desfacere de unică folosinţă (pahare şi capace/casolete şi capacele lor fabricate din materiale reutilizabile durabile sau care nu conţin plastic; în această categorie se pot încadra atât producătorii şi importatorii de astfel de ambalaje, cât şi HoReCa); sticle PET care conţin plastic reciclat indiferent dacă aceste sticle sunt utilizate pentru alimente sau alte tipuri de produse nonalimentare, iar categoriile de business care pot să fie eligibile sunt producătorii şi importatorii de astfel de ambalaje şi HoReCa; plastic reciclat pentru a fi încorporat în sticle PET (reciclatorii sau importatorii de plastic reciclat care va fi introdus în sticle PET).

Înregistrarea în Registru trebuie efectuată în 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ.
"Este foarte important că operatorii economici să ştie că, până pe dată de 24 noiembrie, trebuie să facă înregistrarea în registrul AFM-APR. În procesul de pregătire pentru înregistrare oferim companiilor sprijinul necesar pentru a evita eventuale erori şi pentru a se încadra în termenul limită. De-a lungul ultimilor ani, impactul nociv al produselor din plastic de unică folosinţă asupra mediului a devenit tot mai evident, generând o preocupare crescândă la nivel global. România, alături de alte state, a decis să acţioneze ferm pentru a reduce cantitatea de deşeuri de plastic şi pentru a promova utilizarea de alternative durabile şi prietenoase cu mediul înconjurător", a declarat Daniela Dobre, CEO Green Environment Support.
Validarea sau respingerea înregistrării se va face de către autorităţi în cel mult 15 zile lucrătoare de la primirea cererii, iar în cazul activităţilor noi acestea se vor înregistra în acelaşi termen de 60 de zile de la data începerii activităţii.
"Dacă activitatea pentru care s-a solicitat înscrierea încetează, se va depune o solicitare de radiere într-un termen de maximum 20 de zile lucrătoare. Până la dată de 25 februarie 2027, autoritatea publică centrală din domeniul mediului şi autoritatea publică centrală din domeniul economiei realizează o evaluare a procedurii de înregistrare. Înregistrarea se face prin intermediul aplicaţiei e-tax pusă la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu pe baza unei cereri ce trebuie completată", se menţionează într-un comunicat de presă al companiei de consultanţă
Prin intermediul acestei noi obligaţii, se urmăreşte promovarea unei abordări sustenabile în ceea ce priveşte utilizarea ambalajelor din surse regenerabile şi a economiei circulare.
Prezentă pe piaţă din anul 2011, Green Environment Support este una dintre cele mai importante companii de consultanţă în domeniul mediului. Specializată în audit de mediu, consultanţă şi servicii de externalizare a responsabilului de mediu, compania are un portofoliu de peste 300 de clienţi pe care îi ajută să implementeze legislaţia în vigoare, să prevină eventuale sancţiuni, să scadă cantitatea de deşeuri şi să îşi îndeplinească obligaţiile către AFM.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7627 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS