
OMV Petrom: Neptun Deep progresează conform planului în vederea primelor livrări de gaze naturale în 2027
02 Octombrie 2024
AgerpresOMV Petrom anunţă începerea lucrărilor de construcţie pentru structura-suport din oţel a platformei de producţie ("jacket").
Neptun Deep progresează conform planului în vederea primelor livrări de gaze naturale în 2027, care vor contribui la securitatea energetică a României, a anunţat miercuri OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, operator în cadrul proiectului Neptun Deep.
Potrivit unui comunicat remis spre difuzare, OMV Petrom anunţă începerea lucrărilor de construcţie pentru structura-suport din oţel a platformei de producţie ("jacket").
Execuţia acesteia este parte a contractului încheiat cu Saipem şi se realizează la şantierul din Arbatax, Sardinia. În prima parte a acestui an a început construcţia pentru suprastructura platformei de producţie, la şantierul Saipem din Karimun, Indonezia, precizează sursa citată.
Potrivit unui comunicat remis spre difuzare, OMV Petrom anunţă începerea lucrărilor de construcţie pentru structura-suport din oţel a platformei de producţie ("jacket").
Execuţia acesteia este parte a contractului încheiat cu Saipem şi se realizează la şantierul din Arbatax, Sardinia. În prima parte a acestui an a început construcţia pentru suprastructura platformei de producţie, la şantierul Saipem din Karimun, Indonezia, precizează sursa citată.
"Împreună cu partenerii noştri de la Romgaz, suntem foarte entuziasmaţi de progresele pe care le facem, pentru că acest proiect va contribui la siguranţa aprovizionării cu energie pentru noi toţi. Neptun Deep este un proiect unic pentru România, care mobilizează investiţii de până la 4 miliarde de euro, contribuind, de asemenea, la bunăstarea economică a ţării", a afirmat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, în comunicat.
Potrivit lui Cristian Hubati, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru Explorare şi Producţie, construcţia platformei de producţie Neptun Alpha avansează conform graficului, pe două şantiere Saipem, aflate în Indonezia şi Italia.
"Ne aşteptăm să o instalăm în 2026, urmând ca ulterior să aibă loc conectarea, punerea în funcţiune şi integrarea sistemelor de producţie şi a conductelor subacvatice. Cu aceste activităţi suntem în grafic pentru începerea producţiei de gaze naturale în 2027", a menţionat Cristian Hubati.
Saipem este o companie globală lider în serviciile de proiectare şi construcţie pentru sectorul energetic. În cadrul contractului pentru Neptun Deep, Saipem va executa lucrări de proiectare, achiziţii, construcţie, instalare şi punere în funcţiune (EPCIC).
Structura-suport ("jacket") este primul element al platformei Neptun Alpha care va fi instalat în Marea Neagră. Aceasta va avea o înălţime de aproximativ 140 de metri, o bază de circa 40 de metri pătraţi şi va cântări peste 7.000 de tone. Pe această structură va fi montată partea superioară a platformei.
"Platforma Neptun Alpha va fi instalată în zona de apă cu adâncimea de ~100 de metri şi face parte din infrastructura necesară pentru producţia zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino şi Pelican Sud. Infrastructura productivă mai include 10 sonde, 3 sisteme submarine de producţie şi reţeaua de conducte colectoare asociate, conducta principală de gaze către ţărm (~160 km) şi staţia de măsurare a gazelor la Tuzla", se mai precizează în comunicat.
Proiectul Neptun Deep este dezvoltat de OMV Petrom şi Romgaz (prin subsidiara sa Romgaz Black Sea Limited), fiecare dintre companii având o cotă de participaţie de 50%. Investiţiile necesare pentru faza de dezvoltare a proiectului sunt de până la 4 miliarde de euro.
Producţia a fost estimată la circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a circa 4,3 milioane de gospodării multiplicată de aproximativ 30 de ori.
OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.
OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2023, acţionarii români deţin peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 22,5% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2056 / 19721 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...