
Nuclearelectrica a obţinut un profit net de peste 866 milioane lei, în primul semestru din 2025
14 August 2025
AgerpresRezultatul financiar net a crescut cu 37,5% că urmare a faptului că în perioada menţionată s-au înregistrat venituri financiare nete mai mari cu 33,2% faţă de perioada similară a anului precedent, reprezentate de venituri din dobânzi şi diferenţe valutare favorabile.
Societatea Naţională Nuclearelectrica a înregistrat, în primele şase luni din 2025, un profit net de 866,667 milioane lei, în creştere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, conform datelor financiare transmise, joi, Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit sursei citate, profitul operaţional (EBITDA) a scăzut cu 0,5% comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent, în principal că urmare a creşterii cheltuielilor cu contribuţia la fondul de tranziţie energetică (CFTE) cu 498 milioane lei, în condiţiile creşterii preţurilor energiei electrice vândute cu 23,1%, pentru o cantitate de energie electrică vândută similară cu perioada precedentă (-1%), compensate parţial de creşterea veniturilor din vânzarea energiei electrice cu 30,5%, cât şi de creşterea veniturilor financiare cu 33,2%.
Potrivit sursei citate, profitul operaţional (EBITDA) a scăzut cu 0,5% comparativ cu aceeaşi perioada a anului precedent, în principal că urmare a creşterii cheltuielilor cu contribuţia la fondul de tranziţie energetică (CFTE) cu 498 milioane lei, în condiţiile creşterii preţurilor energiei electrice vândute cu 23,1%, pentru o cantitate de energie electrică vândută similară cu perioada precedentă (-1%), compensate parţial de creşterea veniturilor din vânzarea energiei electrice cu 30,5%, cât şi de creşterea veniturilor financiare cu 33,2%.
Veniturile din exploatare s-au majorat cu 29,7% în principiu ca urmare a creşterii veniturilor din vânzarea energiei electrice cu 30,5%, determinată de creşterea cu 23,1% a preţului mediu ponderat al energiei electrice vândute în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2025, faţă de preţul mediu ponderat din aceeaşi perioada a anului 2024, în condiţiile vânzării unei cantităţi totale de energie electrică uşor crescute (+5,7%).
"SNN a fost până la 31 decembrie 2024 vânzător în cadrul Mecanismului de achiziţie centralizată de energie electrică (MACEE), instituit prin OUG nr. 153/2022. Prin MACEE OPCOM S.A., în calitate de achizitor unic (...), cumpără energia electrică de la producători şi o vinde cumpărătorilor la preţul de 450 lei/MWh şi respectiv cu 400 lei/MWh pentru cea contractată după 1 aprilie 2024. Începând cu anul 2025 SNN nu mai este vânzător în cadrul acestui mecanism", se menţionează în raportul transmis BVB.
Cheltuiala cu contribuţia la fondul de tranziţie energetică (CFTE), pentru primul semestru din 2025, a fost de 504,881 milioane lei, faţă de un nivel de 6,493 milioane lei pentru aceeaşi perioada a anului trecut, ca urmare a creşterii preţurilor de vânzare pentru anumite tranzacţii peste nivelul reglementat pentru care se calculează şi se datorează contribuţia".
Cheltuielile din exploatare, mai puţin deprecierea, amortizarea şi CFTE, au crescut cu 14,5% în primul semestru din 2025 faţă de aceeaşi perioada a anului precedent. Această creştere a fost determinată în principal de majorarea cheltuielilor cu combustibilul nuclear necesar exploatării unităţilor cât şi de creşterea costului cu energia electrică achiziţionată cu scopul acoperirii deficitelor produse în timpul opririlor planificate şi neplanificate ale centralelor nucleare, se mai subliniază în raport.
Rezultatul financiar net a crescut cu 37,5% că urmare a faptului că în perioada menţionată s-au înregistrat venituri financiare nete mai mari cu 33,2% faţă de perioada similară a anului precedent, reprezentate de venituri din dobânzi şi diferenţe valutare favorabile.
Cheltuiala netă cu impozitul pe profit a s-a majorat cu 3,8% ca urmare a avansului profitului impozabil calculat pentru perioada de raportare, faţă de cel calculat pentru perioada similară precedentă, influenţat şi de impactul cheltuielii nete cu impozitul pe profit care include atât impozitul pe profit, cât şi impozitul amânat.
În ceea ce priveşte producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă, aceasta a fost de 5.128.340 MWh în semestrul I din anul 2025 (din care 2.175.340 MWh în trimestrul II 2025). Din această producţie brută, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionarii, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie, a fost de 422.000 MWh în semestrul I (din care 190.000 MWh în trimestrul II 2025).
"Astfel, energia electrică produsă şi livrată în Sistemul Energetic Naţional (SEN) a fost de 4.706.466 MWh în semestrul I din anul 2025, faţă de semestrul I din anul 2024 (4.756.587 MWh), reprezentând o scădere de 1,1%. În trimestrul II 2025, cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în SEN a fost de 1.985.570 MWh, în scădere cu 0,2% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul II 2024 de 1.988.598 MWh", se mai arată în raport.
Programul de producţie de energie electrică netă aprobat de Consiliul de Administraţie pentru anul 2025 (revizie ianuarie 2025) are în vedere o cantitate de 9.817.605 MWh, iar pentru semestrul I 2025, are în vedere o cantitate de 4.558.318 MWh, fiind realizat în proporţie de 103,3%; pentru trimestrul II 2025, a avut în vedere o cantitate de 1.898.673 MWh, fiind realizat în proporţie de 104,6%.
Veniturile realizate pe piaţă de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din semestrul I 2025 au fost de 2,64 miliarde lei, mai mari cu 2,71% faţă de veniturile bugetate, şi respectiv mai mari cu 30,1% faţă de realizările din semestrul I 2024.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 4 / 19721 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...