ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

OMV Petrom a pus în funcţiune o nouă unitate de produse aromatice la Petrobrazi

22 Iunie 2026   |   Agerpres

OMV Petrom a pus în funcţiune, la Petrobrazi, o nouă unitate de produse aromatice, în urma unei investiţii de aproximativ 140 de milioane de euro, a anunţat, luni, compania într-un comunicat.

 
 

OMV Petrom a pus în funcţiune, la Petrobrazi, o nouă unitate de produse aromatice, în urma unei investiţii de aproximativ 140 de milioane de euro, a anunţat, luni, compania într-un comunicat.

"Ne extindem capacitatea de procesare pentru produse ce pot fi utilizate ca materii prime în industria petrochimică, consolidând astfel rolul rafinăriei Petrobrazi în lanţul valoric al petrochimiei. Finalizarea acestui proiect reprezintă un moment-cheie în procesul de modernizare a rafinăriei şi în îndeplinirea unui angajament strategic de a optimiza mixul de producţie, prin integrarea de produse cu valoare adăugată ridicată. Totodată, proiectul reflectă angajamentul nostru ferm pentru excelenţă operaţională şi sustenabilitate, prin adoptarea celor mai avansate soluţii tehnologice disponibile", a declarat Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Rafinare şi Marketing, citat în comunicat.

Noua unitate integrează cele mai avansate tehnologii disponibile (BAT) şi înlocuieşte o instalaţie aflată în funcţiune din 1961.

Unitatea de produse aromatice permite separarea benzenului din benzină, asigurând obţinerea de carburanţi cu cifră octanică ridicată, conform standardelor europene. Această investiţie extinde, de asemenea, capacitatea de producţie de aromatice, cum ar fi toluenul, produs cu valoare adăugată ridicată, utilizat ca materie primă în industria petrochimică - în producţia de vopsele şi adezivi. Pe lângă îmbunătăţirea mixului de producţie, instalaţia contribuie la creşterea eficienţei energetice a rafinăriei şi la reducerea impactului asupra mediului.

După un proces complex de punere în funcţiune, noua unitate va permite creşterea capacităţii de producţie de toluen la Petrobrazi, cu 50.000 tone/an, la aproximativ 100.000 de tone/an.

OMV Petrom a investit peste două miliarde de euro în modernizarea rafinăriei Petrobrazi de la privatizare, cu accent pe eficienţă operaţională şi reducerea impactului asupra mediului.

În prezent, compania derulează un nou proiect major, în valoare de aproximativ 750 de milioane de euro, pentru construirea unei unităţi de producţie de combustibili sustenabili (SAF/HVO), care va include şi o componentă de hidrogen verde.

OMV Petrom are o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 38 milioane bep în 2025. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri - OMV şi Petrom.

OMV Petrom este listată la Bursa de Valori Bucureşti cu 28,1% din acţiuni liber tranzacţionabile. La sfârşitul anului 2025, acţionarii români deţineau circa 45% din acţiuni, din care statul român, deţinea 20,7%, iar 24,4% erau deţinute de fondurile de pensii din România, precum şi de alte persoane fizice şi entităţi juridice româneşti). OMV Aktiengesellschaft deţinea 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 3,7% erau deţinute de alţi investitori străini.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu peste 48 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 - 2025. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 21 miliarde de euro şi a alocat circa 210 milioane de euro pentru dezvoltarea comunităţilor din România, concentrându-se pe protecţia mediului, educaţie, sănătate şi dezvoltare locală.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2 / 22060
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Women in Business Law EMEA Awards 2026 | Șase firme concurează pentru titlul de „Firma anului în România” – patru case locale independente, printre care NNDKP și Popescu & Asociații, alături de structurile juridice afiliate KPMG și Deloitte. Reff & Associates, dublă nominalizare, inclusiv la „Gender Diversity Support – CEE”. Cum arată harta românească a premiilor care celebrează femeile din avocatura de business
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...