ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Modificările la Regulamentul de Racordare pot genera creşteri ale preţurilor la energie şi efecte economice în lanţ (asociaţii)

04 Mai 2026   |   Agerpres

Estimările industriei arată că doar în faza de avizare au fost investite, până în prezent, peste 700 de milioane de euro în dezvoltarea de proiecte energetice, care generează efecte economice pe orizontală, susţinând lanţuri valorice extinse - de la servicii de consultanţă, inginerie şi studii de specialitate până la furnizori şi producători locali şi activităţi conexe.

 
 
Modificările propuse la Regulamentul de racordare pot genera creşteri ale preţurilor la energie şi efecte economice în lanţ, precum reducerea numărului de locuri de muncă din sector şi scăderea veniturilor la bugetele locale, pe fondul încetinirii investiţiilor în noi capacităţi de producţie, avertizează Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) şi Asociaţia Industriei Fotovoltaice din România (RPIA), într-un comunicat comun, transmis luni.

"În ultimii ani, ca urmare a dezvoltării accelerate a investiţiilor în sectorul energetic, numărul de avize tehnice de racordare (ATR) emise a crescut considerabil. În acelaşi timp, începând cu anul 2022, au fost puse în funcţiune peste 5,5 GW de capacităţi fotovoltaice şi eoliene, care acoperă în timpul zilei, între 40% şi 50% din producţia de energie electrică. Cu toate acestea, există în continuare un număr semnificativ de ATR-uri care nu se vor materializa şi care cauzează o încărcare 'scriptică' a reţelei. Nevoia unui mecanism de filtrare care să descurajeze proiecte speculative este reală şi recunoscută inclusiv de industrie, care a propus, încă din anul 2019, introducerea unor măsuri precum garanţii pentru emiterea ATR-ului - măsură implementată abia în 2024. Industria este cea care a propus şi încetarea automată a valabilităţii avizului de racordare în cazul în care proiectul nu obţine autorizaţiile necesare într-un termen prestabilit, idee preluată ulterior de ANRE. În forma actuală, însă, din dorinţa de a descuraja proiectele speculative, proiectul de reglementare impune condiţii atât de restrictive încât afectează inclusiv investiţiile cu şanse reale de implementare", se arată în comunicat.


Potrivit sursei citate, în practică, dezvoltarea proiectelor este frecvent afectată de întârzieri în procesele de avizare, din cauza constrângerilor instituţionale sau a capacităţii administrative limitate, iar un exemplu relevant este obţinerea avizului de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română pentru turbinele eoliene, unde, doar pentru depunerea cererii, termenele disponibile încep din iunie 2027.

"Facem apel la adoptarea unui regulament coerent şi echilibrat, care să filtreze în mod real proiectele speculative, să reflecte realităţile din teren, să susţină investiţiile şi să contribuie la accelerarea tranziţiei energetice. Este esenţial ca România să menţină un cadru predictibil şi competitiv. Nu este justificată o abordare în care toţi investitorii sunt trataţi ca potenţiali speculanţi. Energia regenerabilă este singura din sector care a livrat şi continuă să livreze la scară capacităţi noi în ultimii ani. Impunerea unor condiţii disproporţionate riscă să blocheze exact proiectele care pot fi implementate", susţin reprezentanţii RPIA şi RWEA.

Estimările industriei arată că doar în faza de avizare au fost investite, până în prezent, peste 700 de milioane de euro în dezvoltarea de proiecte energetice, care generează efecte economice pe orizontală, susţinând lanţuri valorice extinse - de la servicii de consultanţă, inginerie şi studii de specialitate până la furnizori şi producători locali şi activităţi conexe.

"Mai mult, la momentul actual, în sector activează peste 70.000 de angajaţi cu normă întreagă, urmând ca pentru atingerea ţintelor asumate prin Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice - peste 10 GW în energie fotovoltaică şi 7 GW în energie eoliană - numărul acestora să depăşească 100.000 până în 2030", menţionează cele două organizaţii.

De asemenea, în contextul modificărilor propuse la Regulamentul de Racordare la reţeaua electrică, asociaţiile atrag atenţia asupra riscului reapariţiei unui blocaj în sectorul de producţie de energie.

"Un precedent similar a fost înregistrat după anul 2013, când sectorul energetic a traversat o perioadă de stagnare de aproape un deceniu. Efectele au fost semnificative, iar redobândirea atractivităţii investiţionale a României a necesitat ani de zile şi efort susţinut. De asemenea, un blocaj în dezvoltare înseamnă mai puţine locuri de muncă, venituri mai mici la bugetele locale şi o presiune crescută asupra preţurilor la energie. Capacităţile din surse regenerabile, cele mai competitive ca preţ, sunt esenţiale pentru stabilizarea costurilor, aşa cum arată exemplele din Spania şi Portugalia. În contextul actual, marcat de presiuni economice şi geopolitice, precum şi de obiective ambiţioase de decarbonizare, menţinerea predictibilităţii cadrului de reglementare este esenţială, în condiţiile în care fiecare MW instalat contează", notează sursa citată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1089 / 22696
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...