ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Hidroelectrica a investit peste 26 de milioane de lei în modernizarea hidroagregatului 1 din cadrul CHE Slatina

20 Octombrie 2023   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, lucrările de modernizare au fost finalizate de Hidroserv S.A. iar la proiect a contribuit şi Universitatea Politehnică din Timişoara.

 
 
Hidroelectrica a semnat vineri documentele de recepţie a punerii în funcţiune a hidroagregatului 1 (HA1) din cadrul Centralei Hidroelectrice Slatina, după o investiţie a companiei în valoare de 26,8 milioane de lei.
 
Potrivit unui comunicat al Hidroelectrica, lucrările de modernizare au fost finalizate de Hidroserv S.A. iar la proiect a contribuit şi Universitatea Politehnică din Timişoara.
 
Scopul principal al lucrărilor a fost pregătirea echipamentelor şi instalaţiilor HA 1 pentru un nou ciclu de funcţionare de minimum 30 de ani.
 
Astfel, investiţia a vizat obţinerea unui coeficient de disponibilitate în exploatare egal cu cel calculat pentru echipamente similare realizate după anul 2000, respectiv până la 96,5%, reducerea semnificativă a costurilor de exploatare, inclusiv a cheltuielilor cu materialele şi activităţile de întreţinere şi mentenanţă preventivă, precum şi a costurilor cu lucrările de mentenanţă şi echiparea hidrogeneratorului cu un sistem modern de automatizare, conducere şi monitorizare, permiţându-i, pe viitor, să fie gestionat de la dispeceratul SH Rm Vâlcea.
 
"Modernizarea Hidroagregatului 1 din cadrul CHE Slatina marchează parcurgerea unei noi etape în misiunea noastră de a asigura o sursă durabilă de energie electrică pentru România. Suntem mândri că am reuşit să restabilim funcţionarea eficientă a acestui hidroagregat, transformându-l într-un activ vital pentru sistemul energetic naţional. Investiţia pe care o finalizăm astăzi confirmă angajamentul solid al Hidroelectrica faţă de dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii energetice, astfel încât să putem continua să furnizăm energie electrică verde şi sigură pentru toţi cetăţenii", a declarat Bogdan Badea, preşedinte al directoratului Hidroelectrica cu ocazia semnării documentelor de recepţie.
 
Potrivit comunicatului companiei, investiţia a devenit o necesitate în urma problemelor tehnice înregistrate. Astfel, la data de 22 iunie 2009, hidroagregatul a fost retras din exploatare din cauza pierderilor mari de ulei la sistemul de reglaj, în special în timpul operaţiilor de pornire. Investigările tehnice ulterioare au evidenţiat fisurarea coloanei de distribuţie şi pierderi semnificative de ulei în rotorul turbinei.
 
Pe parcursul procesului de modernizare, contractul - acordat iniţial companiei Romelectro, a fost reziliat din cauza întârzierilor în luna februarie 2022 şi reluat ulterior de către Hidroserv S.A.
 
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din Romania şi principalul furnizor de servicii tehnologice necesare în Sistemul Energetic Naţional. Compania exploatează un număr de 187 de centrale, cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW. Acestora li se adaugă parcul eolian de la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7630 / 22697
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...