ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Finanţare de 47 de milioane de euro pentru implementarea proiectul eolian de la Gura Văii - Oneşti

27 Iulie 2026   |   Agerpres

Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), judeţul Bacău, parte din portofoliul de circa 1.000 de MW al Electrocentrale Borzeşti, deţinut de OMV Petrom (50%) şi Renovatio (50%), obţine o finanţare de 47 de milioane de euro pentru implementare.

 
 

Proiectul eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), judeţul Bacău, parte din portofoliul de circa 1.000 de MW al Electrocentrale Borzeşti, deţinut de OMV Petrom (50%) şi Renovatio (50%), obţine o finanţare de 47 de milioane de euro pentru implementare.

"OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, şi grupul Renovatio continuă implementarea proiectelor din portofoliul Electrocentrale Borzeşti. Pentru implementarea proiectului eolian de la Gura Văii (CEE Oneşti), judeţul Bacău, compania de proiect a obţinut un credit de investiţii de 47 de milioane de euro de la Banca Comercială Română, care acoperă cel puţin 60% din valoarea totală a proiectului", se arată într-un comunicat al OMV Petrom transmis, luni, AGERPRES.

Acesta face parte din proiectele eoliene de 300 de MW pentru care OMV Petrom a anunţat recent decizia finală de investiţie.

"Obiectivul nostru este să depăşim 2,5 GW de capacitate instalată în proiecte de energie din surse regenerabile până în 2030, alături de partenerii noştri. Am dezvoltat un portofoliu diversificat de proiecte solare, eoliene şi hidro. Intrăm acum într-o nouă etapă, în care transformăm aceste proiecte în capacităţi de producţie: avem deja 70 MW în operare şi 1.500 MW în curs de dezvoltare. Proiectul de la Gura Văii - Oneşti este un pas important în consolidarea prezenţei noastre în producţia de energie regenerabilă din România", a declarat Franck Neel, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil pentru Gaze & Energie, citat în comunicat.

BCR acţionează în calitate de partener bancar unic al parcului de la Gura Văii (CEE Oneşti), cu o expunere totală de până la 61,6 milioane de euro. Pachetul de finanţare include un credit la termen, o facilitate TVA şi o facilitate DSRF. Finanţarea acoperă etapele de dezvoltare, construcţie şi operare ale parcului eolian, având o durată de 15 ani.

"Suntem alături de Electrocentrale Borzeşti la primul proiect eolian dintr-un portofoliu de peste 1 GW, pentru că investiţiile în energie regenerabilă au nevoie de expertiză şi structuri de finanţare robuste. BCR este principalul partener bancar pentru proiectele din sectorul energetic şi vom continua să sprijinim investiţiile în noi capacităţi de producţie, reţele de distribuţie şi soluţii de stocare. Aceasta este condiţia de bază a fiabilităţii pentru consumatorii din România, dar şi a autonomiei în dezvoltarea noilor tehnologii, de la centre de date la electrificarea industriei", afirmă Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, BCR, într-un comunicat al băncii.

Cu o capacitate instalată de circa 50 MW, proiectul a primit toate avizele necesare. Producţia anuală netă de energie electrică a parcului este estimată la aproximativ 110 GWh.

OMV Petrom a achiziţionat în 2024 o participaţie de 50% în Electrocentrale Borzeşti, companie care are în dezvoltare proiecte regenerabile cu o capacitate de aproximativ 1.000 MW.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6 / 22560
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a asistat Resource Partners la exitul din iaBilet.ro | Echipa a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și Andrei Toșa (Senior Associate)
Serviciul de Procuratură al Coroanei Britanice, obligat să își ceară scuze după ce inteligența artificială a „inventat” două hotărâri într-un dosar de extrădare către România
Clifford Chance Badea a asistat Aukera Energy în obținerea unei finanțări de 48,5 milioane de Euro de la IFC, pentru a doua fază din proiectul BESS de la Gura Ialomiței | Partener Mădălina Postolache (Rachieru): ”Continuăm să lucrăm alături de cei mai mari finanțatori și investitori de profil, pe unele dintre mari proiecte de energie regenerabilă care avansează tranziția verde în CEE”
Sîrbu & Vornicu Law a asistat Electrogrup în contractul de infrastructură pentru parcul eolian Peștera II și în documentația legată de finanțarea de 510 mil. € | Cu cine a colaborat echipa pentru aspectele guvernate de dreptul englez
CMS a asistat Polpharma în preluarea Biofarm, una dintre cele mai mari tranzacții derulate în ultimii ani pe piața de capital din România. O echipă multidisciplinară, coordonată din Praga și București, a stat alături de cumpărător în toate etapele achiziției
Kinstellar a asistat consorțiul de creditori în modificarea și extinderea finanțării sindicalizate contractate de AmRest pentru 800 milioane EUR. Echipa din România a fost coordonată de Magdalena Răducanu (partener)
ITR Europe Tax Awards 2026: NNDKP, Țuca Zbârcea, Băncilă Diaconu, Schoenherr, Popescu & Asociații, Kinstellar și alte firme locale intră în cursa europeană pentru marile distincții din taxe | Cum se poziționează România în competiția europeană a taxelor: performanțele firmelor nominalizate și clasamentele World Tax 2026
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
KPMG Legal și Băncilă, Diaconu și Asociații au asistat părțile în tranzacția prin care HORECO Holding se alătură SYCLEF, a doua operațiune locală a grupului francez în mai puțin de trei săptămâni, cu echipe juridice coordonate de partenerii Alexandru Mocănescu și Ștefan Mantea | Ce alți consultanți au mai fost implicați
Filip & Company a asistat Digi la listarea Digi Spain pe Bursa de Valori din Spania, în primul IPO al unei companii românești pe piața de capital spaniolă. Echipa implicată în proiect a fost coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și de Anca Bădescu (senior associate)
Reff & Asociații și Deloitte România au asistat NETOPIA în procesul de autorizare ca instituție de plată
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...