ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Decizia finală privind impozitarea tranzacţiilor financiare o va lua premierul; Ministerul Finanţelor face analize tehnice (secretar de stat)

03 August 2023   |   Agerpres

Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, spune că există o bună comunicare cu Ministerul de Finanţe subliniază importanţa predictibilităţii pentru investitori.

 
 
Ministerul Finanţelor propune sau face analize tehnice, dar decizia finală cu privire la impozitarea tranzacţiilor financiare o va lua premierul, a declarat, joi, Alin Andrieş, secretar de stat, Ministerul Finanţelor, prezent la deschiderea oficială a şedinţei de tranzacţionare a BVB cu ocazia listării celei de-a douăsprezecea emisiuni de titluri de stat Fidelis.

"Acea ordonanţă, să spunem forma care este, am citit-o în presă. Există un set de măsuri cu privire inclusiv la tot ce înseamnă tranzacţii nu doar pe piaţa de capital, ci tranzacţii de natură financiară, dar nu vă pot confirma. Ultima discuţie pe care am avut-o la nivelul ministerului a fost că din perspectivă fiscală, veniturile generate la bugetul de stat de impozitare a acestor tranzacţii nu sunt atât de mari încât, punând în balanţă distorsionarea unei pieţe, să justifice. Acestea sunt, dar trebuie să menţionez faptul că Ministerul Finanţelor propune sau face analize tehnice. Decizia finală va fi la nivelul domnului prim-ministru", a spus Alin Andrieş, întrebat de jurnalişti despre impozitarea câştigurilor de pe piaţa de capital.


La rândul său, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti, a subliniat că există o bună comunicare cu Ministerul de Finanţe şi a subliniat importanţa predictibilităţii pentru investitori.

"Din punct de vedere al nostru, al Bursei, avem o comunicare foarte bună cu Ministerul de Finanţe şi cu Guvernul României pe toate subiectele, inclusiv pe subiectele acestea legat de fiscalitate. Înţelegem, pe de o parte, constrângerile care există la nivel de buget de stat. Normal, noi toţi suntem beneficiarii a ceea ce statul face în zonă, pentru că tu ai sănătate, apărare ş.a.m.d. Suntem conştienţi de faptul că costurile acestea trebuie finanţate. Pe de altă parte, ştim că şi Guvernul, şi Ministerul de Finanţe înţeleg importanţa pieţei de capital şi importanţa menţinerii unui climat predictibil aici. Până la urmă, vorbim despre investiţii pe termen lung şi atunci când vorbim despre investiţii pe termen lung, cel mai important lucru atunci când, ca şi investitor, este evaluezi riscul, este predictibilitatea mediului în care te mişti. Şi suntem convinşi că suntem pe aceeaşi pagină din punct de vedere al înţelegerii contextului cu Ministerul de Finanţe", a spus Radu Hanga.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8283 / 22697
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...