ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Curtea de Conturi: Aplicarea practică a sistemelor de integritate instituţională este neuniformă la nivelul administraţiei publice locale

12 August 2025   |   Agerpres

Construit pe baza modelului propus de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), auditul a vizat modul în care autorităţile locale pun în practică principiile de etică şi integritate instituţională.

 
 
Curtea de Conturi recomandă autorităţilor administraţiei publice locale să asigure condiţiile necesare funcţionării eficiente a sistemului de integritate instituţională şi să aplice în mod real măsurile prevăzute de legislaţia în vigoare privind promovarea eticii şi prevenirii corupţiei.

Recomandările au fost formulate în contextul auditării sistemelor de integritate organizaţională în administraţia publică locală, pentru perioada 2023-2024, demers realizat în conformitate cu Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2021 - 2025, se arată într-un comunicat al Curţii de Conturi, remis marţi AGERPRES.

Construit pe baza modelului propus de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), auditul a vizat modul în care autorităţile locale pun în practică principiile de etică şi integritate instituţională.


Mai exact, evaluarea s-a concentrat pe patru direcţii-cheie: existenţa şi cunoaşterea codului de conduită în cadrul instituţiilor publice, implicarea conducerii autorităţilor locale în promovarea unui climat etic, mecanismele prin care angajaţii sunt ghidaţi să acţioneze corect şi transparent, precum şi modul în care este monitorizat şi controlat comportamentul etic la nivel organizaţional.

"Pentru realizarea acestui demers, au fost trimise chestionare standardizate către 150 de instituţii - consilii judeţene şi primării de municipii din întreaga ţară. Cu un grad de răspuns de 74% (111 entităţi), auditul oferă o perspectivă asupra realităţilor privind integritatea instituţională la nivel local. Pe baza datelor colectate digital, Curtea de Conturi a analizat tendinţele generale, a identificat disfuncţionalităţile frecvente şi a scos în evidenţă câteva exemple de bună practică", potrivit comunicatului.

Constatările principale ale Curţii de Conturi au arătat că toate entităţile respondente au un cod de etică aprobat, însă doar 63% au confirmat că acesta se aplică tuturor categoriilor de personal, inclusiv demnitarilor şi personalului din cabinete. De asemenea, 68% dintre entităţi nu au organizat sesiuni de instruire etică în ultimii doi ani, evidenţiind o carenţă semnificativă în educaţia continuă în acest domeniu.

93% dintre entităţi au desemnat un consilier de etică, dar doar 28% au raportat organizarea de sesiuni de instruire etică, iar activitatea consilierilor este adesea limitată la sarcini formale, a constatat instituţia.

Alte concluzii au indicat că: 85% dintre entităţi dispun de proceduri pentru sesizarea abaterilor etice, însă doar 60% au raportat gestionarea efectivă a unor astfel de cazuri, iar comunicarea codului etic se realizează predominant prin metode pasive: publicare pe site-ul instituţiei (80%), transmitere prin e-mail (70%) şi afişare fizică (50%). Formatele interactive, precum dezbateri sau ateliere, sunt utilizate în mai puţin de 25% dintre cazuri.

În plus, 73% dintre entităţi includ evaluarea dimensiunii etice în procesele de recrutare, iar 25% au raportat iniţiative manageriale concrete pentru promovarea integrităţii.

Gestionarea riscurilor etice, precum conflictele de interese (85%) sau incompatibilităţile (82%), este formalizată în majoritatea entităţilor, dar aplicarea practică rămâne neunitară, a mai arătat Curtea de Conturi.

În ceea ce priveşte protecţia avertizorilor, 78% dintre entităţi au proceduri, însă doar 8% raportează sesizări, indicând reticenţă sau lipsă de încredere.

La capitolul pantouflage (interdicţii aplicabile după încetarea funcţiei publice), Curtea a constatat că doar 27 de entităţi organizează instruiri în acest sens, iar gestionarea este slabă, cu doar trei cazuri raportate.

Curtea de Conturi a identificat şi bune practici. Astfel, în cazul Consiliilor Judeţene Bihor şi Tulcea, codurile de etică includ scenarii concrete de dileme etice şi proceduri detaliate de sesizare; Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Timiş - utilizarea platformelor digitale interne pentru comunicarea continuă a valorilor etice, asigurând acces facil pentru angajaţi; Primăria Sector 6 şi a Municipiului Bucureşti - integrarea codului etic în sisteme informatice şi organizarea de instruiri tematice regulate; municipiul Cluj-Napoca şi Consiliul Judeţean Argeş - implementarea unui sistem integrat de consiliere etică având sesiuni periodice de instruire şi implicarea activă a consilierilor de etică; Consiliul Judeţean Braşov - dezvoltarea de proiecte dedicate eticii şi participarea la reţele interinstituţionale pentru schimbul de experienţă.

"Raportul special relevă existenţa unui cadru normativ bine conturat, dar aplicarea practică a sistemelor de integritate este neuniformă. Deficienţele în educaţia etică, implicarea managerială şi funcţionalitatea mecanismelor de consiliere şi raportare limitează capacitatea administraţiei publice locale de a dezvolta o cultură organizaţională bazată pe transparenţă, responsabilitate şi prevenirea corupţiei. Consolidarea integrităţii necesită trecerea de la conformarea declarativă la una funcţională, integrată în procesele de management zilnic", concluzionează documentul.

În context, Curtea de Conturi formulează următoarele propuneri pentru îmbunătăţirea sistemelor de integritate: instituirea obligatorie a sesiunilor anuale de instruire etică pentru toate categoriile de personal, inclusiv demnitari, cu implicarea formatorilor specializaţi; standardizarea procedurilor de raportare a abaterilor etice, cu mecanisme clare de protecţie a avertizorilor de integritate; intensificarea rolului conducerii în promovarea integrităţii prin asumarea publică periodică a angajamentului etic şi prin exemplul personal; dezvoltarea platformelor digitale pentru gestionarea registrelor etice, monitorizarea codurilor de conduită şi diseminarea interactivă a informaţiilor; efectuarea periodică de autoevaluări şi audituri interne tematice pentru identificarea şi gestionarea riscurilor de integritate; revizuirea codurilor de etică pentru a asigura aplicabilitatea universală şi includerea de scenarii practice pentru dileme etice.

Implementarea propunerilor va contribui la: creşterea încrederii cetăţenilor în administraţia publică locală prin promovarea transparenţei şi responsabilităţii; reducerea riscurilor de corupţie şi a vulnerabilităţilor etice prin mecanisme funcţionale de prevenire şi control; alinierea practicilor locale la standardele naţionale şi internaţionale de integritate, în conformitate cu SNA 2021-2025 şi principiile OECD şi dezvoltarea unei culturi organizaţionale bazate pe etică, esenţială pentru buna guvernare.

În plus, Curtea de Conturi subliniază necesitatea de a trece de la conformarea formală la aplicarea efectivă a principiilor etice, în sprijinul unei administraţii publice moderne şi responsabile.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3 / 19699
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...