‘Cumpăraţi acum, plătiţi mai târziu’, un sistem de plată în plină expansiune
04 August 2021 AGERPRES
Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Kaleido Intelligence, valoarea acestor plăţi fracţionate s-a majorat de aproape patru ori între 2018 şi 2020, ajungând la 80 de miliarde de dolari la scară mondială, urmând ca până în 2025 să depăşească 250 de miliarde de dolari.
Seamănă cu un credit de consum dar fără hârţogărie şi deseori fără costuri suplimentare pentru consumatori: soluţiile digitale de plată precum Afterpay, care permit o plată ulterioară, repartizată în mai multe tranşe mai mici, cunosc o creştere explozivă în ultimii ani, transmite AFP.
Start-up-ul australian Afterpay, care urmează să fie preluat de grupul american Square pentru 29 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai cunoscute pe acest segment, alături de firma suedeză Klarna. Însă şi alţi actori se interesează de acest domeniu, precum serviciul de plăţi PayPal, gigantul comerţului online Amazon şi chiar şi banca poştală franceză.
Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Kaleido Intelligence, valoarea acestor plăţi fracţionate s-a majorat de aproape patru ori între 2018 şi 2020, ajungând la 80 de miliarde de dolari la scară mondială, urmând ca până în 2025 să depăşească 250 de miliarde de dolari.
Start-up-ul australian Afterpay, care urmează să fie preluat de grupul american Square pentru 29 de miliarde de dolari, este unul dintre cele mai cunoscute pe acest segment, alături de firma suedeză Klarna. Însă şi alţi actori se interesează de acest domeniu, precum serviciul de plăţi PayPal, gigantul comerţului online Amazon şi chiar şi banca poştală franceză.
Potrivit unui studiu al firmei de consultanţă Kaleido Intelligence, valoarea acestor plăţi fracţionate s-a majorat de aproape patru ori între 2018 şi 2020, ajungând la 80 de miliarde de dolari la scară mondială, urmând ca până în 2025 să depăşească 250 de miliarde de dolari.
"Cumpăraţi acum, plătiţi mai târziu", aşa cum spune sloganul Afterpay, ideea este să plăteşti ulterior, în întregime sau în mai multe tranşe, pentru o achiziţie online.
"Principiul există de ceva vreme, însă procesul de abonare nu era atât de fluid, performant şi reactiv", subliniază Thomas Rocafull, analist bancar la firma Sia Partners şi autorul unui studiu pe acest subiect.
Nu mai este nevoie să îţi faci un dosar sau să plăteşti comisioane cum este cazul unei cărţi de credit, totul se face prin câteva clickuri în momentul plăţii. În general, comerciantul este cel care suportă costurile, chiar dacă uneori sunt imputate celui care face achiziţia, în special în cazul în care apar întârzieri la plată.
"Pentru utilizatori este o soluţie alternativă mai puţin costisitoare decât cărţile de credit pentru finanţarea unei achiziţii, iar procesul de plată este mai practic", subliniază Nick Maynard, analist la Juniper Research. Iar din punct de vedere al comerciantului, "utilizarea este relativ simplă, ceea ce permite creşterea valorii medii a comenzilor şi rata de conversie", adică acea parte din cei care vizitează un site Internet care şi fac în realitate şi achiziţie, explică Nick Maynard.
Steffen Sorrell, analist la Kaleido Intelligence, estimează că acei comercianţi care propun o soluţie de plăţi fracţionată sau amânată văd cum ponderea vizitatorilor care şi finalizează o achiziţie creşte cu aproximativ 20%.
Potrivit studiului realizat de Kaleido Intelligence, americanii sunt cei mai mari utilizatori de acest tip de plăţi, fiind responsabili pentru aproximativ o treime din valoarea totală a plăţilor fracţionate efectuate la nivel mondial în 2020, însă Asia vine puternic din urmă.
În Europa situaţia este una variabilă. Potrivit Sia Partners, plăţile fracţionate au reprezentat anul trecut 23% din veniturile realizate de comerţul online în Suedia şi 19% pentru Germania. Cu mult în urmă sunt Spania şi Italia, cu doar 2%.
Însă, pe fondul multiplicării ofertelor, "piaţa este încă foarte fragmentată", susţine Nick Maynard, care se aşteaptă la o perioadă de consolidare. Preluarea Afterpay de către Square este cel mai recent exemplu. La începutul anului, Affirm, creată de unul dintre cofondatorii Paypal, a preluat firma canadiană PayBright, la un an după ce Klarna a cumpărat rivalul italian Moneymour.
"Unii consumatori nu sunt conştienţi de consecinţele care decurg din incapacitatea de plată", avertizează Steffen Sorrell. De exemplu, în cazul Afterpay, cumpărătorii care nu îşi pot onora scadenţele de plată sunt penalizaţi. De asemenea, un consumator poate să îşi multiplice plăţile fracţionate prin utilizarea mai multor oferte.
De aceea, una dintre mizele majore ale sectorului este să găsească mijloacele pentru a verifica datele clienţilor săi fără a îngreuna procesul de plată.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 16571 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





