CSAT a dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române şi a aprobat acţiuni prioritare în domeniul cibernetic
21 Februarie 2024 Agerpres
Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o "grava" situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, a informat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, reunit miercuri, a dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context şi a aprobat, totodată, o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional în domeniu şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare.
Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o "grava" situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, a informat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Principala temă abordată în şedinţa CSAT, care a fost condusă de preşedintele Klaus Iohannis, a constituit-o "grava" situaţie de securitate din regiunea Mării Negre şi implicaţiile pentru România, a informat un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
"La doi ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei, situaţia de securitate din vecinătatea estică a României continuă să fie ameninţată de atacurile Moscovei asupra oraşelor şi infrastructurii ucrainene, soldate cu numeroase victime şi pagube materiale. Pentru ţara noastră, situaţia de război din statul vecin menţine riscurile de incidente care pot afecta teritoriul şi cetăţenii României, precum şi pericolele în ceea ce priveşte siguranţa navigaţiei în Marea Neagră din cauza minelor în derivă şi a acţiunilor ostile ale Rusiei", au apreciat membrii CSAT, potrivit sursei citate.
Pe acest fond, membrii CSAT au analizat măsurile interne luate pentru protejarea integrităţii teritoriului şi a populaţiei României, precum şi acţiunile suplimentare care se impun.
"România beneficiază de sprijinul NATO şi al aliaţilor săi pentru apărarea securităţii în zona Dunării şi a ţărmului Mării Negre, prin misiuni de poliţie aeriană şi capabilităţi de apărare aeriană şi supraveghere. În acelaşi timp, sprijinul NATO trebuie însă însoţit de eforturi proprii sporite de consolidare a apărării naţionale. În acest sens, membrii Consiliului au dispus măsuri de întărire a Forţelor Armate Române, inclusiv prin asigurarea cadrului legal adecvat care să răspundă cerinţelor de apărare a României în actualul context", a transmis Administraţia Prezidenţială.
Potrivit comunicatului citat, CSAT a decis continuarea demersurilor diplomatice în vederea încetării de către Rusia a agresiunii militare, precum şi menţinerea eforturilor de susţinere multidimensională a Ucrainei. În pregătirea Summitului NATO de la Washington D.C., România va continua să colaboreze cu aliaţii pentru asigurarea unei posturi NATO de descurajare şi apărare robuste şi eficiente, pentru creşterea prezenţei aliate în ţara noastră, precum şi pentru sprijinirea partenerilor vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova, a indicat sursa citată.
Totodată, în CSAT a fost analizat şi aprobat Raportul privind progresele înregistrate în domeniul planificării apărării, în special în ceea ce priveşte derularea programelor de înzestrare şi a demersurilor de creştere a gradului de încadrare, precum şi retenţia personalului care contribuie la implementarea ţintelor de capabilităţi asumate în cadrul procesului NATO de planificare a apărării şi reducerea deficitelor identificate de autorităţile NATO.
"La nivelul Alianţei, există o nouă abordare a planificării apărării şi, în acest sens, Raportul aprobat în reuniunea de astăzi prezintă modul în care aliaţii pot coopera pentru identificarea capabilităţilor pentru ciclul următor de planificare. Obiectivul este alinierea planificării apărării cu planificarea operaţională, cu integrarea priorităţilor naţionale, inclusiv a celor care nu sunt incluse în pachetul actual de capabilităţi. Planurile României pentru dezvoltarea capabilităţilor sunt reflectate corespunzător în Directiva de planificare a apărării 2023 şi în Programul Armata României 2040. Ambele documente sunt susţinute de un angajament politic naţional care permite României să îndeplinească cerinţele de alocare a 2,5% din PIB pentru Apărare, din care 20% pentru înzestrare", a explicat Administraţia Prezidenţială.
Membrii CSAT au evaluat şi activitatea desfăşurată în domeniul securităţii cibernetice la nivelul instituţiilor competente ale Consiliului Operativ de Securitate Cibernetică în anul 2023, precum şi principalele obiective pentru 2024.
"În contextul multiplicării ameninţărilor cibernetice, pe fondul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, dar şi al dezvoltării exponenţiale a tehnologiilor emergente, au fost analizate măsurile multidimensionale adoptate în cursul anului 2023 de către instituţiile cu atribuţii în consolidarea rezilienţei cibernetice a României. De asemenea, au fost aprobate o serie de acţiuni prioritare pe care să le aibă în atenţie Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, în anul 2024, menite să contribuie la dezvoltarea sistemului naţional de securitate cibernetică şi la consolidarea capabilităţilor de prevenire, descurajare, inclusiv printr-o abordare proactivă, adecvată cadrului internaţional de cooperare în domeniu", se arată în comunicat.
În cadrul reuniunii a fost analizată şi activitatea CSAT în anul 2023 şi s-a decis transmiterea Raportului de activitate, spre aprobare, Parlamentului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5188 / 21557 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





