CSALB: 40% mai multe cereri de negociere în primul semestru; băncile au acceptat 400, IFN-urile niciuna
14 Iulie 2026 Agerpres
Un număr record de cereri de negociere cu băncile şi IFN-urile, respectiv 2.060, au fost trimise, în prima jumătate a anului, către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), reprezentând o creştere de 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când s-au înregistrat 1.464 cereri, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.
Un număr record de cereri de negociere cu băncile şi IFN-urile, respectiv 2.060, au fost trimise, în prima jumătate a anului, către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), reprezentând o creştere de 40% faţă de aceeaşi perioadă din 2025, când s-au înregistrat 1.464 cereri, potrivit unui comunicat remis spre publicare.
Trimestrul al doilea al anului a fost singurul în care a fost depăşit numărul de o mie de cereri conforme înregistrate (1.092 solicitări).
Conform CSALB, creşterea de 40% reflectă situaţia economică dificilă la nivel naţional, dar şi internaţional, în care consumatorii caută soluţii pentru a-şi ameliora situaţia financiară personală, afectată de creşterea costului vieţii. În ceea ce priveşte numărul de dosare de conciliere, în prima jumătate de an băncile au intrat în aproximativ 400 de negocieri, în timp ce IFN-urile nu au acceptat nicio cerere spre negociere, deşi au primit peste 600 de solicitări.
În primul semestru, 332 de negocieri s-au încheiat cu împăcarea părţilor, reprezentând 91% din totalul negocierilor purtate. Beneficiile totale rezultate din negocieri s-au apropiat de un milion de euro în prima jumătate a anului, ceea ce înseamnă aproximativ 2.700 de euro obţinuţi, în medie, în urma fiecărei nemulţumiri încheiate amiabil.
De altfel, 59 de procese din instanţele de drept comun s-au încheiat după ce consumatorii şi băncile, la recomandarea judecătorilor sau din iniţiativa unei părţi, au negociat litigiul în cadrul CSALB, gratuit pentru consumatori, în doar două săptămâni (în medie) şi cu ajutorul unui conciliator, specialist în domeniul financiar-bancar. În total, începând cu 2021, peste 880 de procese s-au încheiat în mod amiabil, în cadrul de dialog oferit de CSALB.
Din totalul cererilor primite până la finalul primului semestru, 1.458 adresau diverse speţe în relaţia cu banca (faţă de 1.095 în semestrul unu din 2025), în vreme ce 602 vizau diferite aspecte ale relaţiei consumatorilor cu IFN-urile (comparativ cu 369 în semestrul unu din 2025). Cererile adresate IFN-urilor sunt cu 63% mai multe în primele şase luni din 2026 decât în perioada similară din 2025, iar ponderea acestora în totalul cererilor a crescut de la 25% (semestrul unu din 2025) la 29% (semestrul unu din 2026).
Totodată, până la finalul acestui semestru, 202 cereri au fost soluţionate direct între comercianţi şi consumatori, după sesizarea CSALB: 166 de cereri soluţionate direct de către bănci şi 36 de cereri soluţionate amiabil de către IFN-uri (faţă de 91 soluţionate de către bănci şi 32 de IFN-uri în perioada similară din 2025).
În comparaţie cu anul trecut, numărul cererilor soluţionate amiabil de către bănci aproape că s-a dublat. Menţinerea metodei adoptate de comercianţii din sistemul financiar-bancar, de soluţionare amiabilă (directă) după sesizarea CSALB, reprezintă o altă cale de rezolvare a cererilor formulate de consumatori, mai ales atunci când aceste solicitări sunt simple şi nu necesită neapărat intervenţia/aportul de expertiză al conciliatorilor CSALB. Şi în acest caz băncile au recurs la această metodă de soluţionare (directă) mai mult decât IFN-urile.
Cele mai frecvente speţe pe care conciliatorii le analizează sunt cele legate de contractele de creditare. Aproximativ 90% din totalul cererilor se referă la restituiri de sume (comisioane, dobânzi), la diminuarea soldului unui credit (a datoriei totale), diminuarea ratelor lunare ori anularea unor restanţe, reeşalonări / rescadenţări / refinanţări / renegocieri / reechilibrarea contractelor (inclusiv pentru motive de impreviziune).
În aceeaşi sferă a optimizării costurilor aferente contractelor se regăsesc şi solicitările de găsire a unei soluţii pentru rezolvarea problemelor (în general), trecerea de la indicele ROBOR la IRCC (încă din perioada pandemiei sunt formulate astfel de cereri), conversia monedei creditului, recalcularea dobânzilor, asumarea unor angajamente de plată şi eliminarea anumitor clauze. Sunt primite şi cereri de radiere a înregistrărilor din Biroul de Credit, pentru repunerea în graficul de rambursare (pentru cei aflaţi în executare silită), trecerea la dobândă fixă, renunţarea la proces sau cereri care au ca obiect rezolvarea unor situaţii generate de fraudele pe canale bancare.
În primul semestru, ponderea cererilor negociabile din total este de 84%, faţă de perioada similară a anului trecut, când ponderea cererilor negociabile era de 78%, în timp ce în semestrul unu din 2024 a fost de 65%.
Acest lucru se datorează scăderii de la 669 (în semestrul unu din 2024), la 321 (în semestrul unu din 2025), respectiv la 340 (în 2026, dar pe fondul unei creşteri a volumului total de cereri înregistrate) a numărului cererilor de ştergere a înregistrărilor din Biroul de Credit, care nu pot face obiectul unui dosar de negociere prin intermediul CSALB, ci sunt soluţionate direct de către părţi sau clasate.
Numărul dosarelor a ajuns la 395/semestrul unu din 2026, în comparaţie cu 415 în aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, din cele 1.240 de cereri negociabile adresate băncilor, 395 au fost transformate în dosare de negociere, în timp ce IFN-urile nu au acceptat transformarea în dosar a niciuneia dintre cele 480 de cereri negociabile primite.
"Contextul tensionat de pe plan intern şi internaţional generează stres financiar pentru toţi consumatorii români şi, în special, pentru cei care au contractat împrumuturi bancare anterior acestor situaţii de criză. Creşterea preţurilor şi dezechilibrele macroeconomice interne, precum şi conflictele de la nivel internaţional generează îngrijorări justificate pentru oameni. De aceea, mulţi dintre ei încearcă să găsească rezolvări, să anticipeze situaţiile complicate şi să-şi valorifice eficient şi precaut finanţele personale. Sunt tot atâtea motive pentru creşterea numărului de cereri trimise de consumatori către CSALB. Din fericire pentru aceştia, în domeniul bancar a fost creat acest cadru de dialog dintre consumatori şi comercianţi, care funcţionează fără întrerupere de peste un deceniu", a declarat Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. CSALB colaborează cu 16 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 24 / 22422 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Curtea de Apel București înlătură definitiv restricțiile contestate de acționarii minoritari ai Electromontaj. Dragne & Asociații și Pop & Partners au gestionat litigiul început în 2020
Deloitte România a asistat Digmatix, liderul regional în soluții Microsoft Business Applications, în intrarea pe piața locală prin achiziția Elian Solutions
Un deceniu de transformare în domeniul protecției datelor: cum a evoluat practica de la conformarea la cerințele GDPR la construirea unor mecanisme sofisticate de guvernanță a informațiilor | De vorbă cu Alexandra Nania, Managing Associate ZRVP, despre maturizarea pieței, noile exigențe ale companiilor și temele care ar putea defini următorii zece ani
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
O incursiune revelatoare în culisele unei lansări de succes | PRRF Law Firm, firma născută dintr-un spin-off Dentons, și-a definit deja identitatea pe piața de business law mizând pe energie, agrobusiness, M&A, achiziții publice și soluționarea disputelor. De vorbă cu partenerii fondatori despre filosofia din spatele acestei construcții, diferențiatori și validare, dar și despre ambiția de a ridica o firmă modernă, care să combine rigoarea unei case de avocatură de prim rang cu agilitatea uneia antreprenoriale
Reff & Asociații | Deloitte Legal a obținut soluții favorabile într-o serie de litigii complexe din materia achizițiilor publice pentru un client care furnizează servicii în industria de apărare
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat pro bono Asociația Tășuleasa Social în obținerea atestării Via Transilvanica drept traseu pedestru de interes național în scop recreativ
NNDKP a asistat Carrefour în legătură cu finalizarea vânzării tuturor operațiunilor din România către Pavăl Holding. Echipa, coordonată de Partenerii Corina Dumitru (Corporate ̸ M&A) și Lavinia Ioniță Rasmussen (Tranzacții Imobiliare)
WTR Global Leaders 2026 | România urcă la 19 reprezentanți în liga mondială a specialiștilor în mărci – mai mulți decât Italia și aproape cât Franța. Ana-Maria Baciu (BACIU Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (Țuca Zbârcea & Asociații) și Alina Tugearu (ZRVP) rămân în elita globală, iar lista se îmbogățește cu două nume de referință. Cine sunt avocații evidențiați, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Filip & Company obține o victorie de referință într-un litigiu privind protecția construcțiilor învecinate. Proiect gestionat de Alin Grapă (Counsel) și Eduard Maxim (Senior Associate)
ZEISS a semnat achiziția EDY OPTIC și face pasul către operarea directă pe piața românească a opticii medicale. Schoenherr a fost consultantul cumpărătorului în această tranzacție
O tranzacție reper în zona finanțărilor din piața imobiliară: Kinstellar a asistat Deutsche Pfandbriefbank în refinanțarea de 123 mil. € a Radisson Blu (București). O altă firmă regională a stat alături de proprietarii complexului hotelier | Finanțare coordonată de la București, cu o echipă din mai multe jurisdicții și cu partenerii Magdalena Raducanu și Victor Constantinescu în prim plan
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





