ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Consiliul Concurenţei propune menţionarea grupurilor de interes economic ca ofertanţi în cadrul licitaţiilor

10 Iulie 2024   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, recomandarea a fost făcută în urma derulării unui studiu privind grupurile de interes economic, în contextul în care autorităţile contractante sunt reticente faţă de aceste forme de organizare pentru a le admite în cadrul licitaţiilor publice.

 
 
Consiliul Concurenţei recomandă Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice să modifice legislaţia în domeniu, astfel încât să fie prevăzute expres Grupurile de Interes Economic (GIE) şi Grupurile Europene de Interes Economic (GEIE) ca posibili ofertanţi într-o procedură de achiziţie publică, având în vedere că nu există o lege dedicată acestora.

Potrivit unui comunicat al autorităţii de concurenţă, recomandarea a fost făcută în urma derulării unui studiu privind grupurile de interes economic, în contextul în care autorităţile contractante sunt reticente faţă de aceste forme de organizare pentru a le admite în cadrul licitaţiilor publice.

"GIE/GEIE reprezintă o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată, în scopul facilitării sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi, precum şi al îmbunătăţirii rezultatelor activităţii respective. Comparativ cu alte state europene, precum Germania sau Belgia, unde numărul de GEIE depăşeşte 500, în România, GIE/GEIE sunt mai puţin cunoscute, fiind introduse în dreptul român mai târziu decât celelalte forme de asociere sau alte instrumente legale tradiţionale. Astfel, la ora actuală, în România se înregistrează un număr redus de GIE/GEIE, în 2022 fiind raportate 83 de grupuri de interes dintre care 68 GIE şi 15 GEIE", se spune în comunicat.


Această situaţie este generată, în primul rând, de legislaţia care nu reglementează activităţile şi responsabilităţile membrilor unui GIE/GEIE, mai ales în legătură cu participarea la licitaţii şi accesarea fondurilor nerambursabile sau a schemelor de ajutor de stat.

Acest lucru poate duce la interpretări diferite şi la incertitudine în ceea ce priveşte statutul legal şi drepturile sau obligaţiile acestor tipuri de asociere. Ca urmare, şi din partea companiilor există o reţinere faţă de această formă de asociere, deoarece le este "teamă" de eventuale sancţiuni în lipsa unei legislaţii foarte clare, apelând adesea la recomandările specialiştilor financiar-contabili şi juridici, explică reprezentanţii instituţiei.

"Niciuna dintre formele specifice de asociere nu este mai predispusă decât alta la un comportament anticoncurenţial, fie că vorbim de asociere în participaţie, cooperativă sau grup de interes economic. Aşadar, nu sunt motive pentru a privi cu scepticism GIE/GEIE, atât timp cât este respectată legislaţia în domeniul concurenţei. Dimpotrivă, aceste forme de asociere pot avea efecte benefice asupra economiei, având în vedere că au fost concepute special pentru a facilita cooperarea transnaţională şi interprofesională între operatorii economici, în special IMM-uri", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Varianta preliminară a studiului privind grupurile de interes economic a fost pusă în dezbatere pe pagina web a instituţiei. Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5490 / 22697
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...