ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Companiile au depus planuri de afaceri de peste 8 miliarde lei pentru proiecte de investiţii cu impact major în economie (MF)

12 Septembrie 2024   |   Agerpres

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.

 
 
Companiile au depus planuri de afaceri în valoare de peste 8 miliarde lei pentru proiecte de investiţii cu impact major în economie iar ajutorul de stat solicitat se ridică la 3,77 miliarde de lei, a anunţat Ministerul Finanţelor, printr-un comunicat.

"Ministerul Finanţelor a organizat, în perioada 29.07.2024 - 09.09.2024, prima sesiune de transmitere online a cererilor de acord pentru finanţare în baza schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 300/2024, având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiţii. În cadrul primei sesiuni, au fost depuse 45 cereri de acord pentru finanţarea unor proiecte de investiţii în valoare totală de 8,04 miliarde lei. Ajutorul de stat solicitat este în valoare totală de de 3,77 miliarde lei", se arată în documentul citat.


Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Pentru prima sesiune, bugetul alocat este de 750 milioane lei.

Companiile care au depus cereri de finanţare activează în industria farmaceutică, aeronautică, auto, alimentară - fabricare hrană animale şi fabricare băuturi, chimică, precum şi în industria materialelor de construcţii.

Ministerul Finanţelor va analiza cererile de acord pentru finanţare ordonate descrescător în baza punctajului obţinut, al căror ajutor de stat solicitat se încadrează în limita bugetului alocat sesiunii (750 milioane lei). Termenul maxim de analiză este de 60 zile lucrătoare calculate de la data publicării listei pe website-ul Ministerului Finanţelor.

La finalul procesului, companiile care au depus dosare vor primi o scrisoare în care se menţionează fie Acord pentru finanţare, Scrisoare de respingere sau Solicitare de informaţii suplimentare, după caz. În cazul solicitării de informaţii suplimentare, compania are obligaţia să răspundă în termen de 15 zile lucrătoare. După primirea răspunsului din partea întreprinderii Ministerul Finanţelor reia procesul de analiză.

În situaţia în care există buget disponibil ca urmare a emiterii unor scrisori de respingere, analiza continuă, în ordinea punctajului obţinut, cu cererile de acord pentru finanţare care nu s-au încadrat iniţial în bugetul alocat sesiunii. Termenul de 60 de zile se calculează de la data intrării în analiză a acestora.

Punctajul a fost calculat pe baza criteriilor de evaluare prevăzute de HG nr. 300/2024, astfel: valoarea cheltuielilor eligibile; tipul investiţiei iniţiale; locaţia realizării investiţiei; CAEN pentru care se solicită finanţare; gradul de automatizare; raportul dintre EBITDA; cifra de afaceri.

Companiile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate şi capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibile, în plus faţă de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei şi să nu aibă acţionari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.

"Mă bucur să observ apetitul ridicat pentru apelul de proiecte, întrucât schemele de ajutor de stat nu sunt doar un suport financiar, ci şi un catalizator al investiţiilor care generează noi locuri de muncă, stimulează competitivitatea şi contribuie la echilibrul dezvoltării regionale. Economia românească are nevoie de astfel de instrumente pentru a naviga cu succes prin tranziţia către o economie modernă, bazată pe valoare adăugată ridicată şi pe sustenabilitate. Prin aceste măsuri, ne asigurăm că România rămâne o destinaţie atractivă pentru investiţii, capabilă să îşi consolideze poziţia în lanţurile valorice globale şi să îşi protejeze interesele economice strategice. Îi încurajez pe cei care nu vor obţine acum finanţare să se pregătească pentru următoarele sesiuni, pentru că până la epuizarea bugetului mai au ocazia să profite de această formă de sprijin. De altfel, vedem că Ministerul Finanţelor se dovedeşte un partener solid pentru antreprenorii pregătiţi să treacă la următorul nivel, dovadă că în anul 2024, în baza schemelor de ajutor de stat, ce au ca obiectiv dezvoltarea regională (H.G. nr. 807/2014 şi H.G. nr. 332/2014), sunt în derulare 64 proiecte de investiţii cu o valoare totală de 11 miliarde lei, pentru care se va plăti un ajutor de stat în valoare de 4 miliarde lei", a declarat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, citat în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 845 / 18374
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...