ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Burduja: Scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme de compensare-plafonare pentru o perioadă determinată

30 Ianuarie 2025   |   Agerpres

Reacţia ministrului vine după ce liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a anunţat anterior în cursul zilei de joi că măsura plafonării preţurilor la energie nu se prelungeşte, ci se înlocuieşte cu o altă măsură care va fi restrânsă la un număr de cetăţeni-beneficiari.

 
 
Scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme de compensare-plafonare pentru o perioadă determinată, în contextul regional instabil şi al creşterii preţului gazului pe pieţele internaţionale, a precizat joi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.

"Schema de compensare-plafonare pentru preţurile la energie se află în atenţia Guvernului şi a Coaliţiei de guvernare. Preocuparea noastră este de a găsi cele mai bune soluţii pentru a proteja consumatorii. Scenariul de bază rămâne prelungirea actualei scheme pentru o perioadă determinată, în contextul regional instabil şi al creşterii preţului gazului pe pieţele internaţionale", a scris ministrul.

Acesta a precizat că autorităţile urmăresc şi măsurile de creştere a lichidităţii pe piaţă, pe termen scurt, pentru a evita creşterile artificiale de preţ.


"Având în vedere importanţa acestui subiect, care include atât schema de plafonare, cât şi bugetul aferent, sunt necesare analize responsabile, care să fundamenteze decizia finală. Orice speculaţie făcută înainte de adoptarea unei decizii oficiale la nivel guvernamental nu are fundament", a mai spus Burduja.

Reacţia ministrului vine după ce liderul Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, a anunţat anterior în cursul zilei de joi că măsura plafonării preţurilor la energie nu se prelungeşte, ci se înlocuieşte cu o altă măsură care va fi restrânsă la un număr de cetăţeni-beneficiari.

"Întâlnirea de astăzi a fost o întâlnire de informare de către Guvern, prim-ministru, ministrul de Finanţe asupra elementelor care vor fi cuprinse în bugetul de stat şi în bugetul asigurării sociale pentru anul 2025 (...) Am primit asigurări de la ministrul de Finanţe că, în după-amiaza acestei zile, în cel mai scurt timp posibil, şi domniile voastre veţi avea acces, evident, la acest document. N-au fost multe de comentat în ceea ce priveşte elementele pe care le-au relatat în principal ministrul de Finanţe şi primul ministru. În ceea ce ne priveşte, am adresat două întrebări clarificatoare. O întrebare clarificatoare viza menţinerea unor măsuri de sprijin pentru cetăţeni după data de 31 martie, în ceea ce priveşte preţurile la energie. Am primit asigurări că ele vor fi evidenţiate în Legea bugetului. Dimensiunea măsurii în sine, dar şi numărul de cetăţeni care vor beneficia, de asemenea, vor fi prevăzute în clar. Măsura se menţine, dar nu pentru toată lumea, ci pentru un număr mai mic de cetăţeni, probabil ţinând cont de veniturile pe familie. Modul în care se vor acorda aceste măsuri de sprijin nu vor fi către firme, pentru că au întrebat şi cei din mediul de afaceri, ci vor fi făcute direct către cetăţean, ca nişte instrumente de plată cu care acesta să-şi acopere o parte din cheltuielile facturilor. Nu ni s-a spus nici valoarea. O să aflăm mai multe lucruri când o să vedem toate datele în Legea bugetului. Actuala formă nu se prelungeşte, ci se înlocuieşte cu o măsură care va fi restrânsă la un număr de cetăţeni beneficiari", a spus Costin după întâlnirea de la Palatul Victoria.

La începutul lunii ianuarie, Ministerul Energiei a precizat că scenariile analizate în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 9155
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...