ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Comisia Europeană solicită României să elimine restricţiile legate de stabilirea preţurilor şi exportul de energie electrică şi gaze

03 Octombrie 2024   |   Agerpres

România a introdus măsuri naţionale care impun anumitor producători de energie electrică să contribuie cu toate veniturile care depăşesc un anumit prag de preţ la un fond pentru tranziţia energetică şi obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producţia lor la preţuri fixe anumitor clienţi.

 
 
Comisia Europeană a decis joi să iniţieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere României pentru limitarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro ale energiei electrice şi gazelor, precum şi a exporturilor de gaze, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Mai precis, România a introdus măsuri naţionale care impun anumitor producători de energie electrică să contribuie cu toate veniturile care depăşesc un anumit prag de preţ la un fond pentru tranziţia energetică şi obligă producătorii de gaze să vândă o parte din producţia lor la preţuri fixe anumitor clienţi. Aceste măsuri naţionale sunt incompatibile cu Directiva (UE) 2019/944 şi cu Regulamentul (UE) 2019/943 privind piaţa internă de energie electrică, precum şi cu Directiva 2009/73/CE privind normele comune pentru piaţa internă în sectorul gazelor naturale.


Măsurile în cauză limitează libertatea producătorilor de energie electrică şi de gaze de a-şi stabili preţurile angro în România. Prin urmare, Comisia consideră că aceste măsuri restricţionează principiile fundamentale ale formării libere a preţurilor şi comerţului transfrontalier liber pe pieţele angro de energie electrică şi gaze.

România are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

De asemenea, Comisia a hotărât să continue o procedură deschisă de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor prin trimiterea unei scrisori suplimentare de punere în întârziere României pentru restricţionarea exporturilor de energie electrică şi limitarea libertăţii participanţilor la piaţă de a-şi stabili preţurile angro.

Comisia consideră că măsura naţională în cauză este incompatibilă cu articolele 35 şi 36 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), precum şi cu Directiva (UE) 2019/944 şi cu Regulamentul (UE) 2019/943 privind piaţa internă de energie electrică. Comisia consideră că măsura are un efect echivalent unei restricţii cantitative la export. Din aceleaşi motive, se consideră că măsura încalcă şi Directiva privind energia electrică şi Regulamentul privind energia electrică menţionate mai sus.

În plus, Comisia consideră că măsura restricţionează principiul fundamental al formării libere a preţurilor pe pieţele angro de energie electrică. Scrisoarea suplimentară de punere în întârziere de astăzi urmează deschiderii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor în aprilie 2023.

Ca urmare a modificărilor din legislaţia României care nu au răspuns preocupărilor Comisiei, dar care au semnalat aspecte noi, Comisia a decis să trimită o scrisoare suplimentară de punere în întârziere. România are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a remedia deficienţele identificate de Comisie. Dacă nu primeşte un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1872 / 19553
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...