Comisia Europeană aprobă ajutoare de stat în valoare de 126 de milioane euro pentru porturile din România
11 Ianuarie 2024 Agerpres
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, măsura facilitează fluxurile comerciale înspre şi dinspre Ucraina, în concordanţă cu obiectivele planului de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate.
Comisia Europeană a aprobat, joi, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o schemă notificată de România în valoare de 126 de milioane euro pentru a sprijini investiţiile în porturile care se confruntă cu o creştere a fluxurilor comerciale ca urmare a războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei.
Potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar, măsura facilitează fluxurile comerciale înspre şi dinspre Ucraina, în concordanţă cu obiectivele planului de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate.
"Această schemă în valoare de 126 de milioane euro va permite României să reducă blocajele create de creşterea bruscă a volumului de mărfuri care sosesc în porturile de la Dunăre şi Marea Neagră. Ajutorul va sprijini operatorii portuari să prelucreze şi să depoziteze mărfurile care îşi aşteaptă rândul, reducând astfel blocajul cauzat de războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Acest lucru va contribui la planul de acţiune al UE pentru culoarele de solidaritate, fără a denatura în mod nejustificat concurenţa pe piaţa unică", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager.
România a notificat Comisiei planurile sale de a sprijini întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în anumite porturi din România să investească în instalaţii suplimentare de manipulare sau depozitare pentru prelucrarea mărfurilor care au fost deviate de la rutele lor comerciale normale din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei şi a imposibilităţii de a folosi rutele directe de export maritim ale Ucrainei. Schema, cu un buget de 126 de milioane euro (aproximativ 626 de milioane lei), se va derula până la 31 decembrie 2024.
În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor granturi de până la 10 milioane euro pentru societăţile de logistică care îşi desfăşoară activitatea în porturile maritime şi interioare româneşti situate pe: graniţa estică a UE (Constanţa, Galaţi, Giurgiu); canalul Dunăre-Marea Neagră (Poarta Albă, Midia şi Năvodari); canalul Sulina sau porturile "satelit" ale Constanţei (Midia şi Mangalia). Ajutorul nu poate depăşi valoarea cea mai mică dintre următoarele cuantumuri: 10 milioane euro pe beneficiar, deficitul de finanţare sau 65% din costurile eligibile ale proiectului.
Măsura va fi finanţată parţial din fondurile de coeziune ale UE şi va contribui la funcţionarea culoarelor de solidaritate UE-Ucraina prin facilitarea fluxurilor comerciale înspre şi dinspre Ucraina.
"Comisia a evaluat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, în special al articolului 107 alineatul (3) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să sprijine dezvoltarea anumitor activităţi economice în anumite condiţii", se precizează în comunicatul Executivului comunitar.
Comisia a constatat că ajutorul este necesar şi adecvat pentru a genera investiţia, care nu ar fi putut fi realizată în absenţa ajutorului, deoarece nici un investitor de pe piaţă, nici vreo instituţie financiară nu ar fi finanţat-o în condiţii comerciale din cauza incertitudinilor legate de războiul provocat de Rusia şi de caracterul temporar al fluxurilor comerciale pe care acesta le-a creat.
De asemenea, ajutorul este proporţional şi limitat la minimumul necesar pentru a genera investiţiile. Mai mult, nivelul ajutorului se bazează pe un deficit de finanţare dovedit. Operatorii pot primi numai acele ajutoare care sunt indispensabile pentru a acoperi costurile suplimentare aferente echipamentelor şi depozitării necesare pentru manipularea mărfurilor deviate de la rutele lor comerciale normale.
În plus, efectele pozitive ale ajutorului compensează eventualele efecte negative asupra concurenţei şi a schimburilor comerciale dintre statele membre ale UE. Fluxurile comerciale în cauză au apărut în mod natural în porturile cele mai apropiate din punct de vedere geografic de Ucraina şi vor dispărea după soluţionarea crizei.
Având în vedere aceste considerente, Comisia a aprobat schema notificată de România în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6757 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





