ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Circa 3,22 milioane de exploataţii agricole au fost recenzate în România, în perioada 10 mai - 31 iulie 2021

04 August 2021   |   Agerpres

Circa 90% dintre exploataţiile agricole pentru care s-a realizat interviu complet sunt exploataţii agricole fără personalitate juridică (exploataţii agricole individuale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale).

 
 
Circa 3,22 milioane de exploataţii agricole au fost recenzate în România, în perioada 10 mai - 31 iulie 2021, aproximativ 93% dintre acestea fiind exploataţii care utilizează suprafeţe agricole şi/sau deţin efective de animale sau desfăşoară activităţi de menţinere a terenurilor agricole în bune condiţii agricole şi de mediu.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, exploataţiile agricole au fost recenzate sub coordonarea Institutului Naţional de Statistică, Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerului Afacerilor Interne, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, împreună cu structurile lor teritoriale.

"Aproximativ 93% dintre acestea sunt exploataţii care utilizează suprafeţe agricole şi/sau deţin efective de animale sau desfăşoară activităţi de menţinere a terenurilor agricole în bune condiţii agricole şi de mediu, fie ca activitate principală, fie ca activitate secundară, atât din mediul rural, cât şi din mediul urban şi pentru care a fost realizat un interviu complet", se menţionează în comunicat.


Pentru restul exploataţiilor agricole vizitate au fost identificate unele situaţii, printre care: exploataţie agricolă desfiinţată, care a fost inclusă în listele de recenzare constituite pe baza informaţiilor din Registrul Agricol pentru anul 2019, dar care în timpul colectării datelor pentru anul agricol 2019-2020 nu a mai îndeplinit criteriul de definire a exploataţiei agricole.

O altă situaţie identificată a fost aceea de exploataţie agricolă temporar fără activitate - exploataţie agricolă existentă în listele de recenzare constituite pe baza informaţiilor din Registrul Agricol pentru anul 2019, care în anul agricol 2019 - 2020 nu a desfăşurat activitate agricolă (nu a utilizat suprafeţe agricole şi/sau nu a deţinut efective de animale).

Printre alte situaţii prezentate se află exploataţia agricolă neidentificată, care nu face obiectul recensământului etc.

"Circa 90% dintre exploataţiile agricole pentru care s-a realizat interviu complet sunt exploataţii agricole fără personalitate juridică (exploataţii agricole individuale, persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale, întreprinderi individuale)", se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, întregul proces de colectare electronică a datelor a fost monitorizat prin intermediul aplicaţiei de colectare a datelor dezvoltată prin intermediul Survey Solutions.

Potrivit Ministerului Agriculturii, utilizarea colectării electronice a datelor cu ajutorul tabletelor IT (metoda CAPI) are ca principale avantaje, pe de o parte, scurtarea timpului de procesare a datelor ca urmare a eliminării etapei de introducere a acestora de pe hârtie, în format electronic, cât şi asigurarea unei bune calităţi a datelor colectate prin implementarea unor seturi de corelaţii şi validări la nivel de chestionar, active încă din timpul completării.

"În perioada august 2021 - martie 2022, Institutul Naţional de Statistică va parcurge următoarele etape de realizare a RGA 2020: constituirea bazelor de date la nivel de date colectate şi consolidarea înregistrărilor la nivel de unitate de observare impusă de Regulamentul (UE) 1091/2018, prin agregarea înregistrărilor punctelor de lucru aferente aceleiaşi exploataţii acolo unde este cazul, procesarea şi validarea logico-aritmetică şi statistică a datelor colectate, comparaţii cu serii de date statistice şi cu date din surse administrative, realizarea, validarea şi transmiterea la Eurostat a bazei de date EUROFARM - cu structură comună pentru toate statele membre UE", se mai spune în comunicat.

Totodată, diseminarea rezultatelor statistice agregate se va realiza în luna martie 2022, urmând ca rezultatele detaliate să fie disponibile până la finalul anului 2022, în conformitate cu prevederile OUG nr.22/2020 aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.177/2020 şi pe baza Programului General de Organizare şi Efectuare a recensământului aprobat de Comisia Centrală pentru RGA 2020.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16558 / 22696
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...