CE: Statele UE au accesat până acum mai puțin de jumătate din fondurile de redresare după pandemie
05 Iunie 2025 Agerpres
Pentru a accesa fondurile, statele membre trebuie să prezinte un plan de reformă și investiții. Fondurile sunt bazate pe performanță și sunt plătite numai după ce țintele economice și de digitalizare convenite au fost îndeplinite.
Mai mult de 335 miliarde de euro încă nu au fost accesate din resursele Uniunii Europene create pentru a ajuta la redresarea după pandemia de coronavirus, termenul limită pentru plățile finale fiind stabilit pentru sfârșitul anului 2026, a declarat miercuri Comisia Europeană, transmite dpa.
Mai puțin de jumătate din cele 650 miliarde de euro alocate Facilității de Redresare și Reziliență au fost plătite până acum, a indicat Comisia de la Bruxelles.
Statele membre au termen până în august 2026 pentru a îndeplini jaloanele și țintele pentru solicitarea de fonduri.
Statele membre au fost invitate să își revizuiască planurile și să 'exploreze măsuri alternative pentru a utiliza alocările financiare rămase', a declarat Comisia, precizând că pune la dispoziție îndrumări asupra unui ansamblu de opțiuni în acest scop.

Facilitatea de Redresare și Reziliență a fost creată în 2021 pentru a sprijini statele membre ale UE să se redreseze economic după pandemia de COVID-19. Alocările prin acest program sunt finanțate prin granturi și împrumuturi acordate de Comisia Europeană.
Pentru a accesa fondurile, statele membre trebuie să prezinte un plan de reformă și investiții. Fondurile sunt bazate pe performanță și sunt plătite numai după ce țintele economice și de digitalizare convenite au fost îndeplinite.
Unele state membre au încercat să prelungească termenele pentru a facilita plățile din acest instrument, însă solicitările ar fi fost respinse de oficiali UE, adaugă dpa.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3470 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS