Bloomberg: Planurile de 130 de miliarde euro ale Europei de Est în domeniul energiei nucleare se lovesc de realităţile financiare
10 Iulie 2024 Agerpres
Provocarea este că aceste ţări nu au expertiza inginerească şi au probleme în a-şi finanţa ambiţiile în domeniul energiei nucleare, susţin oficialii consultaţi de Bloomberg.
Din Cehia şi până în România, statele din Europa de Est îşi fac planuri pentru a construi o duzină de noi reactoare nucleare, cu o valoare de aproape 130 de miliarde de euro, însă întrebarea care se pune este cine va plăti pentru aceste proiecte, transmite Bloomberg.
Fostele state comuniste au moştenit centrale nucleare care au fost puse în funcţiune în anii 1970 şi 1980, care acum funcţionează dincolo de perioada programată. Guvernele de regiune au obţinut sprijinul politic necesar pentru construcţia de noi reactoare, în contextul în care ţările membre se străduiesc să îndeplinească obiectivele UE privind extinderea energiei verzi, după renunţarea la gazele ruseşti ieftine.
Provocarea este că aceste ţări nu au expertiza inginerească şi au probleme în a-şi finanţa ambiţiile în domeniul energiei nucleare, susţin oficialii consultaţi de Bloomberg. Pentru că niciun investitor privat nu îşi va asuma riscul de a construi singur o nouă centrală nucleară, este nevoie ca guvernele să intervină. Un aspect crucial vor fi subvenţiile venite de la UE însă şi pentru acestea va exista o competiţie.
Fostele state comuniste au moştenit centrale nucleare care au fost puse în funcţiune în anii 1970 şi 1980, care acum funcţionează dincolo de perioada programată. Guvernele de regiune au obţinut sprijinul politic necesar pentru construcţia de noi reactoare, în contextul în care ţările membre se străduiesc să îndeplinească obiectivele UE privind extinderea energiei verzi, după renunţarea la gazele ruseşti ieftine.
Provocarea este că aceste ţări nu au expertiza inginerească şi au probleme în a-şi finanţa ambiţiile în domeniul energiei nucleare, susţin oficialii consultaţi de Bloomberg. Pentru că niciun investitor privat nu îşi va asuma riscul de a construi singur o nouă centrală nucleară, este nevoie ca guvernele să intervină. Un aspect crucial vor fi subvenţiile venite de la UE însă şi pentru acestea va exista o competiţie.
"Finanţarea este de departe cel mai important aspect. Este în centrul deciziilor", a spus Jan Horst Keppler, economist la Agenţia pentru Energie Atomică din cadrul OCDE, la o reuniune a directorilor de companii din energie din Europa de Est, care a avut loc în luna iunie la Praga.
Deşi este aproape sigur că subvenţiile guvernamentale pentru noi reactoare vor primi aprobarea UE, amploarea acestor subvenţii este una monumentală. Un exemplu este Polonia, ţară unde producţia de energie a fost mult timp dominantă de cărbune şi care acum vrea să construiască prima sa centrală nucleară. Guvernul de la Varşovia poartă în continuare negocieri cu privire la cum să finanţeze reactoarele furnizate de firma americană Westinghouse Electric Co. pentru prima centrală nucleară poloneză, ale căror costuri ar putea trece de 30 de miliarde de euro, echivalentul a 3,9% din PIB-ul Poloniei.
"Energia nucleară este diferită de alte surse de electricitate. Există o nevoie mare de implicarea statului", spune Marcin Kaminski, manager de risc care ajută la construirea primelor reactoare nucleare din Polonia la Polskie Elektrownie Jadrowe.
Ţările din Europa de Est nu se aşteaptă să adopte, prea curând, decizii de investiţii cu privire la noile reactoare nucleare. Ele aşteaptă ca UE să aprobe ajutoarele de stat în cadrul următorului ciclu bugetar 2028-34, care este posibil să fie aprobat în luna iunie 2025. Planurile UE în domeniul energiei verzi includ şi energia nucleară.
Polonia ar putea avea în vedere un aşa-numit "Contract pentru Diferenţă (CfD)", o formă de subvenţie de stat utilizată de grupul francez Electricite de France SA şi Guvernul britanic pentru proiectele lor.
România înfiinţează un vehicul investiţional special (SPV) şi are în vedere o combinaţie de obligaţiuni verzi, împrumuturi de stat şi contracte pentru diferenţă, a declarat Vasile Dascălu, director financiar la compania de stat Nuclearelectrica.
Între timp, Cehia va decide până la finele lunii august ce companie îi va furniza cel puţin un reactor nuclear. Adjunctul ministrului Economiei şi Comerţului, Tomas Ehler, declara la conferinţa care a avut loc în luna iunie că "nu există o ofertă competitivă de finanţare" şi cel mai probabil împrumuturile guvernamentale vor acoperi 90% din costuri.
În plus, proiectele nucleare din Europa sunt renumite pentru întârzierile apărute în faza de construcţie precum şi pentru umflarea costurilor. De exemplu, în Slovacia, construirea unui nou reactor la centrala de la Mochovce a fost întârziată cu un deceniu şi a costat de două ori mai mult decât suma de două miliarde de euro preconizată iniţial.
În acest moment, singurele noi reactoare nucleare care sunt construite în UE sunt unul în Slovacia şi unul în Ungaria, unde Rusia finanţează extinderea centralei de la Paks, un contract atribuit firmei ruseşti de stat Rosatom Corp., cel mai mare furnizor mondial de combustibil nuclear.
Însă Branislav Strycek, director general la cea mai mare companie de utilităţi din Slovacia, consideră că sunt şi alte probleme decât cele legate de bani. Există un lanţ de aprovizionare supus la presiuni precum şi o lipsă de experţi şi contractori. Un motiv este acela că programul Franţei de a construi noi reactoare va atrage o mare parte din resursele şi personalul european. "Ai putea să începi să construieşti dar apoi vei bate pasul pe loc", spune Branislav Strycek.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 5493 / 22697 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





