ANRE a aplicat operatorilor de electricitate şi de gaze naturale amenzi de peste 19,7 milioane de lei, în 2018
18 Februarie 2019
AGERPRESAutoritatea a efectuat un număr de 250 de acţiuni de control la marii operatori din domeniul energiei electrice, încheindu-se 190 de procese-verbale de constatare şi sancţionare şi aplicându-se 276 de amenzi contravenţionale, în valoare de 4,008 milioane de lei.
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aplicat, în 2018, amenzi totale de 19,7 milioane de lei, din care aproape 12 milioane de lei aplicate marilor operatori din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, potrivit datelor publicate, luni, de către reglementatorul pieţei de profil.
Anul trecut, activitatea de control desfăşurată de ANRE a vizat, cu prioritate, marii operatori, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 19.721.935 lei.
Conform sursei citate, Autoritatea a efectuat un număr de 250 de acţiuni de control la marii operatori din domeniul energiei electrice, încheindu-se 190 de procese-verbale de constatare şi sancţionare şi aplicându-se 276 de amenzi contravenţionale, în valoare de 4,008 milioane de lei. Pe acest segment, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate marilor operatori de distribuţie de energie electrică (249), urmaţi de producători - cu 16 amenzi. La rândul lor, furnizorii au primit şapte amenzi, iar operatorii de transport patru astfel de sancţiuni.
Anul trecut, activitatea de control desfăşurată de ANRE a vizat, cu prioritate, marii operatori, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 19.721.935 lei.
Conform sursei citate, Autoritatea a efectuat un număr de 250 de acţiuni de control la marii operatori din domeniul energiei electrice, încheindu-se 190 de procese-verbale de constatare şi sancţionare şi aplicându-se 276 de amenzi contravenţionale, în valoare de 4,008 milioane de lei. Pe acest segment, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate marilor operatori de distribuţie de energie electrică (249), urmaţi de producători - cu 16 amenzi. La rândul lor, furnizorii au primit şapte amenzi, iar operatorii de transport patru astfel de sancţiuni.
"Principalele sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea obligaţiei producătorilor de energie electrică de a oferta public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă în anul 2017, pentru încălcarea standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie, pentru neîndeplinirea obligaţiilor privind realizarea programelor de mentenanţă şi investiţii de către operatorul de transport şi pentru nerespectarea obligaţiilor privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final", precizează ANRE.
În ceea ce priveşte marii operatori din domeniul gazelor naturale, Autoritatea a realizat un număr de 357 de acţiuni de control, în urma cărora s-au încheiat 315 de procese-verbale de constatare şi sancţionare. În acelaşi timp, au fost aplicate 312 de amenzi contravenţionale, în valoare de 7,955 milioane de lei, majoritatea pentru marii operatori de distribuţie de gaze naturale (269). Aceştia au fost urmaţi de către furnizorii de gaze - cu 25 de amenzi, marii producători de gaze - cu 14 amenzi, şi operatorii de transport gaze - cu patru amenzi.
Şi în aceste cazuri, principalele sancţiuni s-au aplicat pentru nerespectarea obligaţiilor legale de către furnizori/producători şi de către operatorul de transport privind dezechilibrele fizice şi comerciale, pentru neîndeplinirea obligaţiei furnizorilor privind constituirea stocului de gaze naturale şi pentru neîndeplinirea obligaţiilor legale privind racordarea la reţelele de distribuţie.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 18192 / 18374 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Abuzul de Drept în arbitraj (Powered by ZRVP)
Cum a evoluat anul trecut Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement, butic de litigii evidențiat de ghidurile juridice internaționale, și care au fost proiectele care au antrenat un număr considerabil de analize juridice | Ioana Gelepu, fondator: ”Sunt mulțumită că am reușit să mă implic în toate detaliile proiectelor pe care le gestionăm, suficient de variate cât să satisfacă setea mea neobosita de nou”
Meet the Professionals | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director - Bergenbier SA, avocat ”antrenat” în multinaționale și cu o bogată experiență dobândită în gestionarea unor tranzacții de referință pe piața locală: ”Oamenii pe care i-am întâlnit au făcut diferența și au contribuit la dezvoltarea și la evoluția mea, atât colegi din business, din interiorul echipelor din care am făcut parte, cât și liderii care mi-au servit drept model”
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
CMS Emerging Europe M&A 2024 ̸ 25 | Piața de M&A din Europa emergentă se redresează, ajungând la cele mai ridicate niveluri din 2018 până în prezent. Horea Popescu, Partener CMS România: „Optimismul pare să devină marca anului 2025”
Filip & Company devine prima firmă de avocatură independentă din CEE care adoptă Harvey, platformă de IA generativă de ultimă generație care s-a remarcat prin precizie, securitate și versatilitate | Cristina Filip (managing partner): ”Este un pas transformator care îmbunătățește, mai degrabă decât înlocuiește, experiența și contribuția umană”
Țuca Zbârcea & Asociații promovează un nou Partener Equity în structura de conducere a firmei. Șerban Pâslaru se alătură celor 8 fondatori ai firmei de avocatură | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Este un semnal pe care vrem să-l transmitem generațiilor viitoare de avocați, un semn de deschidere către partenerii care doresc să aibă un rol mai pronunțat în treburile firmei”
Promovare la RTPR: Bogdan Cordoș, expertul în energie care s-a alăturat firmei imediat după absolvirea facultății, face un pas înainte în carieră și devine partener | Costin Tărăcilă, Managing Partner: ”Suntem mândri de echipa noastră care numără unii dintre cei mai talentați și experimentați avocați din România”
Mitel & Asociații recrutează avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
România căștigă arbitrajul ICSID cerut de 15 grupuri de investitori și 28 de persoane fizice din 7 țări, care cereau compensații de 256 mil. € pentru tratamentul aplicat de autorități | Tribunalul arbitral a decis că țara noastră nu a încălcat niciuna din garanțiile acordate investitorilor, iar reclamanții îi vor plăti jumătate din costurile de arbitraj suportate în acest dosar
Noi promovări în structura de conducere a firmei POPESCU & ASOCIAȚII. Adina VLAICU, Andreea MIHALACHE și Mirel RĂDESCU devin parte a echipei de management | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Sunt profesioniști de elită, cu notorietate și impact remarcabil în domeniile lor de expertiză, iar prezența lor în structura noastră de coordonare consolidează poziția firmei ca partener juridic de încredere în mediul de business”
Mitel & Asociatii recrutează avocat cu experienta (Real Estate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...