Dentons a găzduit cu succes cea de a doua ediție a seminarului privind implementarea Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal (GDPR)
23 Septembrie 2019 BizLawyer
La evenimentul organizat de Dentons și moderat de Mădălina Constantin, Managing Counsel, au luat parte peste 20 de invitați – reprezentanți ai unor companii din sectorul farmaceutic, chimic și de producție, reprezentanți ai unor instituții bancare precum și reprezentanți din segmentul serviciilor de consultanță.
Dentons a organizat cea de a doua ediția a seminarului privind implementarea Regulamentului General de Protecție a Datelor cu Caracter Personal (GDPR), care a explorat aspecte practice cheie, politici și proceduri care trebuie implementate în scopul reducerii riscurilor asociate prelucrării datelor cu caracter personal.
Seminarul s-a concentrat cu predilecție pe provocările conformării cu cerințele GDPR, la un an după implementare. Conceput ca o continuare evenimentului organizat anterior, în cadrul acestei sesiuni s-au discutat în detaliu aspecte practice ale implementării GDPR precum și provocările care trebuie rezolvate de către companii.
La evenimentul organizat de Dentons și moderat de Mădălina Constantin, Managing Counsel, au luat parte peste 20 de invitați – reprezentanți ai unor companii din sectorul farmaceutic, chimic și de producție, reprezentanți ai unor instituții bancare precum și reprezentanți din segmentul serviciilor de consultanță.
Seminarul s-a concentrat cu predilecție pe provocările conformării cu cerințele GDPR, la un an după implementare. Conceput ca o continuare evenimentului organizat anterior, în cadrul acestei sesiuni s-au discutat în detaliu aspecte practice ale implementării GDPR precum și provocările care trebuie rezolvate de către companii.
La evenimentul organizat de Dentons și moderat de Mădălina Constantin, Managing Counsel, au luat parte peste 20 de invitați – reprezentanți ai unor companii din sectorul farmaceutic, chimic și de producție, reprezentanți ai unor instituții bancare precum și reprezentanți din segmentul serviciilor de consultanță.
“Companiile trebuie să își concentreze atenția asupra etapei de data mapping, care este extrem de importantă în procesul de conformare cu cerințele GDPR; o imagine incompletă sau inexactă a categoriilor de date sau fluxului de date poate avea influența întregul proces”, a declarat Mădălina Constantin.
Seminarul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări venite ale participanților și discuții cu privire la diverse situații practice și scenarii potențiale, împreună cu soluții practice care pot fi implementate de către companii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 139 / 152 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





