ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Avocații Voinescu Lawyers obțin clasarea într-un dosar complex instrumentat de Direcția Națională Anticorupție, cu un prejudiciu estimat de procurori la peste 20 mil. E

31 Mai 2019   |   BizLawyer

Avocații Voinescu Lawyers au preluat dosarul în toamna anului 2018, asigurând reprezentarea juridică pentru una dintre persoanele aflate la conducerea instituției publice, acuzațiile împotriva acesteia privind infracțiunile de abuz în serviciu și instigare la spălarea banilor.

 
 
Dosarul penal aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție (București) încă din anul 2013 privește o importantă instituție publică ce gestionează fonduri ale UE, prejudiciul estimat de procurori depășind suma de 20 de milioane euro.
 
Avocații Voinescu Lawyers au preluat dosarul în toamna anului 2018, asigurând reprezentarea juridică pentru una dintre persoanele aflate la conducerea instituției publice, acuzațiile împotriva acesteia privind infracțiunile de abuz în serviciu și instigare la spălarea banilor.
 
Gabriel Voinescu, coordonator al departamentului de White Collar: ,,Pe lângă latura sentimentală a unei astfel de soluții dispusă prin rechizitoriu, ne bucurăm că strategia concepută la preluarea dosarului s-a dovedit eficace și că organele de urmărire penală au apreciat în mod corect probele și apărările noastre, fapt ce a condus la o justiție efectivă.”

 
,,Fiind un dosar complex cu zeci de audieri, rechizitoriu de peste 1000 de pagini și în care urmărirea penală s-a finalizat după aproximativ 6 ani (în care au avut calitatea de inculpați mai bine de 15 persoane - cetățeni români și străini), obținerea unei soluții de clasare reprezintă un rezultat important ce confirmă atât strategia pusă în practică, încrederea acordată de client, cât și nevinovăția acestuia din urmă în care am crezut de la bun început”, a adăugat Alexandru Bălbărău, avocat Voinescu Lawyers.

Echipa pluridisciplinară Voinescu Lawyers a fost fondată ca urmare a unei scindări din cadrul unei firme de prestigiu la nivel international și este constituită din avocați cu specializări diverse și complementare, dar al căror punct de convergență este excelența.

Societatea este coordonată de avocați cu o vastă experiență profesională în România și Franța (Baroul din Paris), dar și cu o înaltă pregătire academică la universități de prestigiu internațional, precum Paris I Pantheon – Sorbona, Universitatea din Londra sau Universitatea Aix-Marseille III.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 144 / 152
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...