ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Principalele proiecte în care au fost implicați avocații Mitel și Asociații în segmentul de Healthcare au fost cele de M&A | De la începutul anului, șase-șapte tranzacții au fost finalizate sau sunt în curs de negociere, printre care și una multi-jurisdicțională, coordonată din România. Mandatele primite de la jucătorii din segmentul medical au vizat și asistența pentru finanțări de peste 200 mil. €

05 Noiembrie 2023   |   Ștefania Enache

În prezent, practica de Healthcare în cadrul Mitel și Asociații este coordonată, în funcție de tipul și complexitatea proiectelor, de către Șerban Suchea și/sau Mădălina Mitel (Parteneri), cu implicarea unor echipe mixte de doi-șapte avocați. Componența echipelor de proiect este stabilită în funcție de constrângerile de timp și de complexitatea acestora.

Mădălina Mitel (Partener) şi Şerban Suchea (Partener) - Mitel & Asociaţii

 
 
Domeniul medical este unul dintre sectoarele care au animat puternic economia, afacerile din această zonă fiind într-o continuă mișcare. Profesioniștii Mitel și Asociații precizează faptul că Healthcare a fost unul dintre cele mai active segmente de pe piața locală, atât în domeniul finanțărilor pentru investiții, cât și în domeniul de M&A unde a fost înregistrat un număr semnificativ de tranzacții domestice.

Cu o practică puternică în acest sector, echipa Mitel și Asociații s-a implicat, pe parcursul primelor nouă luni din 2023, într-un număr semnificativ de proiecte.

De altfel, în ultimii ani, firma de avocatură și-a dezvoltat constant această arie, reușind să se remarce pe piață datorită modului în care finalizează cu succes dosarele care au legătură cu zona medicală.


În prezent, practica de Healthcare în cadrul Mitel și Asociații este coordonată, în funcție de tipul și complexitatea proiectelor, de către Șerban Suchea și/sau Mădălina Mitel (Parteneri), cu implicarea unor echipe mixte de doi-șapte avocați. Componența echipelor de proiect este stabilită în funcție de constrângerile de timp și de complexitatea acestora.

„Principalele proiecte în segmentul de healthcare au fost cele de M&A, cu aproximativ șase-șapte tranzacții finalizate sau în curs de negocieri de la începutul anului. Fuziunile și achizițiile sunt urmate de finanțări, unde mandatele primite de Mitel și Asociații de la jucătorii din piața de healthcare au vizat asistența pentru finanțări bilaterale/sindicalizate de peste 200 de milioane euro”, explică Mădălina Mitel, Partener Mitel & Asociații.





Afacerile din acest domeniu sunt în perioada de consolidare

Făcând o analiză a mandatelor lucrate de avocații firmei, se constată că, în ultimii doi ani, proiectele primite de Mitel și Asociații au vizat preponderent consolidarea cotei de piață pentru importanți jucători naționali/regionali.

În tot acest interval de timp, echipa nu a asistat clienți care au intrat pe piața locală în segmentul pharma & healthcare, dar, în schimb, a fost alături de partenerii săi tradiționali pe care i-a ajutat în diferite probleme.

În ultimii ani, afacerile din această industrie au intrat într-o etapă de consolidare, iar acest fapt s-a reflectat în piață prin înregistrarea unui număr semnificativ de achiziții și fuziuni.

Acesta este unul dintre motivele pentru care numărul mandatelor de M&A în segmentul healthcare s-a menținut la o cotă foarte ridicată.

În acest context, în activitatea Mitel și Asociații se remarcă finalizarea cu succes, în anii 2021 și 2022, a aproximativ 15 tranzacții. La aceste mandate se adaugă alte șase-șapte tranzacții încheiate sau în curs de negociere în 2023 și aproximativ șase-șapte proiecte care au fost suspendate și/sau abandonate în diverse etape ale tranzacției (due diligence, respectiv după faza negocierilor preliminare).

„Proiectele au vizat o consolidare a cotei de piață a principalilor jucători regionali/naționali și au targetat atât spitale private, clinici multidisciplinare și/sau pentru servicii medicale de nișă, cât și lanțuri de clinici stomatologice sau centre de imagistică, farmacii sau clinici oftalmologice. Mandatele de M&A au fost complementare mandatelor de finanțări pentru diversele entități din domeniul healthcare, atât bilaterale, cât și finanțări complexe sindicalizate. Dimensiunea echipelor de avocați a variat în funcție de complexitatea proiectelor, în general fiind implicați între trei și șapte avocați”, arată Șerban Suchea, Partener Mitel și Asociații.

Anul 2023 a debutat în forță, fiind finalizată extinderea unei linii de finanțare sindicalizate de către un club de bănci din România, pentru alimentarea liniilor de capital de lucru și de investiții a unui important jucător din domeniul healthcare. Suma finală a finanțării a depășit o sută de milioane de euro, iar proiectul deosebit de complex a fost coordonat de Mădălina Mitel.

Mandatele relevante în activitatea casei de avocatură pot fi completate de finalizarea unor achiziții a unor importante clinici regionale de către principalul jucător de pe piața privată de sănătate din România. În acest caz proiectele au fost coordonate de Șerban Suchea.

De asemenea, în acest moment, echipa Mitel și Asociații are în derulare patru-cinci tranzacții de tip M&A care, în funcție de rezultatele negocierilor, ar putea fi închise până la sfârșitul acestui an. „Din rațiuni de confidențialitate nu putem oferi detalii privind părțile și stadiul negocierilor, însă factorul de mărime și complexitate este unul semnificativ. Avem în lucru inclusiv o tranzacție multi-jurisdicțională coordonata din România a cărei valoare se estimează că se va apropia de pragul de o sută de milioane euro”, precizează Mădălina Mitel.

Avocații Mitel și Asociații menționează că, din perspectiva consultanților specializați în industria de healthcare, cele mai mari provocări sunt generate de dinamica pieței, atunci când specialiștii sunt nevoiți să dimensioneze și să gestioneze eficient resursele interne pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor clienților de a avansa rapid în etapele unei tranzacții. „La nivel de industrie, provacările mediului privat de sănătate se mențin în sfera costurilor de operare în continuă creștere, a lipsei de personal calificat și a competitivității acerbe pe piața serviciilor de specialitate”, concluzionează cei doi interlocutori ai BizLawyer.



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 721 / 2272
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Delgaz Grid obţine un împrumut sindicalizat de trei miliarde de lei pentru creşterea flexibilităţii financiare. CMS a oferit consultanţă consorțiului de finanțare format din șapte bănci
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de IAM Patent 1000 – 2026 | ZRVP, NNDKP, Baciu Partners și Mușat & Asociații au cei mai mulți avocați listați. Cine sunt profesioniștii aflați în prim plan anul acesta și ce spun clienții despre firmele aflate în fruntea plutoanelor
De la conformarea GDPR, la o guvernanță complexă a datelor | Cum se văd aceste transformări din practica firmei Reff & Asociații | Deloitte Legal și care sunt cele mai importante schimbări observate în comportamentul clienților, într-o discuție cu Georgiana Singurel (Partener) și Silvia Axinescu (Counsel)
Reff & Asociații | Deloitte Legal lansează campania aniversară de 20 de ani, care include evenimente de business, formate inovatoare și conținut video divers
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Filip & Company a asistat grupul ceh Star Capital Finance la intrarea pe piața din România prin achiziția a două parcuri de retail NEST, într-o tranzacție de aproape 40 mil. €. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
RTPR, Bondoc & Asociații și KPMG au consiliat tranzacția prin care fondul regional de private equity Provectus Capital Partners a dobândit pachetul majoritar al companiei Seatbelt Consulting | Echipele implicate în proiect, coordonatorii și tipul de asistență oferită
Arta apărării interdisciplinare în White-Collar Crime: Cum a reușit Voinescu Lawyers să demonteze acuzații penale grave în dosarul Vivre Deco | Gabriel Voinescu, coordonatorul echipei: ”Suntem una dintre puținele case de avocatură din România capabile să combine, la nivel de specialist, dreptul civil al afacerilor cu dreptul penal al afacerilor – exact ceea ce a permis, în acest caz, o apărare integrată simultană pe șase încadrări juridice diferite și obținerea soluției definitive de clasare”
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
BDAttorneys a asistat Strabag Group într-o achiziție strategică. Ștefan Mantea (Partner) și Alexandra Siminiceanu (Senior Managing Associate), în prim plan
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...