ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Popescu & Asociații își extinde echipa de profesioniști și anunță cooptarea în structura de conducere a avocatului Bogdan ILEA, fost secretar de stat în Ministerul Justiției, care va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs | Octavian POPESCU, Managing Partner: ”Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre”

09 Iulie 2024   |   R. T.

De-a lungul carierei sale de până acum, Bogdan ILEA a dus la bun sfârșit multiple atribuții dificile și complexe precum negocierea bugetului Ministerului Justiției, demonstrând astfel competențele de negociator și strateg în același timp, sau coordonarea, timp de trei ani, a activității Administrației Naționale a Penitenciarelor - un sistem complex, atât prin importanța misiunii sale, cât și din perspectiva angrenajelor pe care le deține.

 
 
Popescu & Asociații anunță azi cooptarea avocatului Bogdan ILEA în echipa de profesioniști renumiți ai firmei începând cu luna iulie 2024. Bogdan ILEA va coordona practica de Regulatory, Government & Public Affairs, poziție din care va aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea și consolidarea acestei arii de practică, esențiale pentru clienții Popescu & Asociații.

Av. Bogdan ILEA este recunoscut pentru competențele sale juridice solide, fiind apreciat pentru profesionalismul și dedicarea sa. În calitate de secretar de stat în cadrul Ministerului Justiției a avut un rol esențial în conturarea reformei juridice, fiind recunoscut, de asemenea, pentru rezultatele remarcabile obținute în proiecte complexe și strategice.  Mandatul său a fost caracterizat de un angajament ferm de a spori eficiența și transparența sistemului judiciar, iar viziunea sa este marcată de colaborarea cu diverse instituții pentru a promova un sistem juridic mai echitabil.


Totodată, Bogdan ILEA a condus Direcția de avizare a actelor normative în cadrul Ministerului Justiției, asigurând securitatea juridică a Guvernului României prin avizarea tuturor actelor normative asumate în ședințele Guvernului, în conformitate cu prevederile constituționale și legale. Astfel, el a reprezentat Ministerul Justiției în numeroase ședințe de Guvern și a avizat mii de acte normative: Legi, Ordonanțe de Urgență, Ordonanțe de Guvern, Hotărâri de Guvern și puncte de vedere emise, către Curtea Constituțională a României, pe diverse teme.

Datorită acestei bogate expertize și a experienței vaste în domeniul legislativ, Bogdan ILEA va avea un rol crucial în consolidarea practicii de Regulatory Affairs, aducând o valoare incontestabilă clienților Popescu & Asociații.

De-a lungul carierei sale de până acum, Bogdan ILEA a dus la bun sfârșit multiple atribuții dificile și complexe precum negocierea bugetului Ministerului Justiției, demonstrând astfel competențele de negociator și strateg în același timp, sau coordonarea, timp de trei ani, a activității Administrației Naționale a Penitenciarelor - un sistem complex, atât prin importanța misiunii sale, cât și din perspectiva angrenajelor pe care le deține.

Av. Bogdan ILEA a coordonat cu succes echipa responsabilă de relația cu Banca Mondială, demonstrând simultan competențe remarcabile în gestionarea proiectului “Cartierul pentru Justiție”, un obiectiv major de investiții care va crea condițiile optime pentru desfășurarea activității instituțiilor din cadrul sistemului judiciar localizate în București, un proiect ce a înregistrat progrese semnificative pe durata mandatului său. Astfel, contribuția sa a fost esențială în dezvoltarea și implementarea unor inițiative importante pentru Ministerul Justiției și Guvernul României, numărându-se printre puținii avocați care au obținut soluții în favoarea Guvernului țării noastre.

"Îmi exprim entuziasmul de a mă alătura echipei Popescu & Asociații. Împărtășim aceleași valori și viziuni în ceea ce privește practica juridică, iar experiența mea va completa competențele existente ale echipei. Astfel, împreună, vom putea oferi în continuare clienților soluții juridice inovatoare și de înaltă calitate." a declarat Bogdan ILEA.

Octavian POPESCU, Managing Partner al Popescu & Asociații, a subliniat importanța acestei noi colaborări: "Suntem extrem de bucuroși să îl avem pe Bogdan alături de noi. Profesionalismul și dedicarea sa sunt aliniate perfect cu valorile noastre în timp ce expertiza sa vastă și abordarea strategică vor aduce un plus de valoare important echipei noastre și ne vor ajuta să răspundem și mai bine solicitărilor clienților noștri."

Bogdan ILEA își va începe activitatea în noul său rol începând cu luna iulie 2024 și va contribui activ la dezvoltarea și implementarea strategiei de creștere a firmei de avocatură.

Extinderea echipei Popescu & Asociații este rezultatul unor creșteri semnificative în principalele arii de expertiză, fiind parte și din obiectivele strategice stabilite pentru următorii ani. Această dezvoltare va permite consolidarea capacității de a oferi clienților servicii juridice la cele mai înalte standarde, adaptate nevoilor complexe și în continuă schimbare ale pieței. Expansiunea echipei reflectă angajamentul constant de a rămâne în fruntea inovației și excelenței juridice.

POPESCU & ASOCIAȚII este societatea de avocatură din prima linie ce pune la dispoziția clienților premium servicii integrate de excepție, atât în România cât și peste hotare, în toate ariile de practică relevante și în mod special, în industriile de interes pentru jucătorii economici activi.

POPESCU & ASOCIAȚII și avocații săi sunt incluși în elita avocaturii de business din România în arii precum Corporate/Fuziuni și Achiziții, Litigii, Parteneriate Public-Privat și Achiziții Publice, Restructurare și Insolvență, Taxe și Dreptul Penal al Afacerilor, în baza capabilităților extraordinare în sectorul juridic și a aprecierilor clienților, recunoașteri acordate de cele mai recente ediții ale tuturor directoarelor juridice de renume precum Chambers & Partners, IFLR 1000, Benchmark Litigation și Legal 500 EMEA.

În iunie 2024, POPESCU & ASOCIAȚII a primit, pentru al 2-lea an consecutiv, titlul de Eastern Europe Firm of the Year în cadrul Women in Business Law Awards de la Londra, iar în cadrul Galei Avocați de Top 2023 echipa de Litigii a primit Premiul special „Excelență în Dispute Resolution”.  

În 2022 societatea a primit, pentru al 2-lea an consecutiv, titlul de cea mai apreciată firmă de avocatură (Highly Commended Law Firm) din Sud-Estul Europei în cadrul The Lawyer European Awards fiind prima firmă de avocatură din România, cu mai puțin de 3 ani de activitate la momentul acordării premiului în 2021, care a obținut această recunoaștere, poziționarea în clasament vizând o categorie regională, dominată de nume cu rezonanță în avocatura europeană.

POPESCU & ASOCIAȚII a primit, de asemenea, premii pentru Cea mai Bună Firmă de Avocatură în Litigii din România, Cea mai Bună Firmă de Avocatură în Drept Bancar din România, Cea mai Bună Firmă de Avocatură în Drept Imobiliar din România și a fost recunoscută printre Cele mai bune Firme de Drept Penal al Afacerilor din România, în baza experienței extraordinare și a recunoașterii venite din partea mediului juridic local, la Gala Premiilor Avocaturii din România.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 247 / 2008
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...