ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mandate multe și variate cu componentă de Dreptul mediului în activitatea avocaților Suciu Popa. Cleopatra Leahu, Partener: În ultimul an ne-am implicat în trei proiecte semnificative, nu numai din perspectiva valorii investițiilor de mediu pe care le implică, ci și a gradului ridicat de complexitate tehnică și juridică și a caracterului de noutate pentru piața din România

07 Noiembrie 2019   |   Ștefania Enache

Firma Suciu Popa se așteaptă ca, în 2020, să asistăm la o creștere a activității în această arie de practică.

Cleopatra Leahu, Partener Suciu Popa

 
 
Pentru Suciu Popa, Dreptul mediului este o practică tradițională, avocații firmei fiind implicați în mod constant în proiecte care vizează această arie. În ultimii ani, echipa a gestionat o serie de mandate care privesc asistența în proceduri de autorizare și revizuire de acorduri și autorizații de mediu, asistența în implementarea unor proiecte de ecologizare sau a unor proiecte de tip greenfield care se suprapun cu arii naturale protejate, managementul deșeurilor și îndeplinirea obiectivelor de colectare, reciclare și valorificare a deşeurilor de ambalaje sau transferul obligațiilor de mediu ca parte a unor proiecte de tip M&A. „Pe lângă proiectele de anvergură, necesitând parcurgerea procedurilor de evaluare strategică de mediu și/sau de evaluare a impactului de mediu, acordăm asistență în proiecte care presupun în mod tradițional o componentă de Dreptul mediului, precum transferuri de active sau reorganizări corporative, în acest an având în lucru o tranzacție multi-jurisdicțională complexă ce implică transferul a numeroase autorizații de mediu și alocarea obligațiilor de mediu decurgând din acestea”, a declarat pentru BizLawyer Cleopatra Leahu, Partener Suciu Popa.


Suciu Popa gestionează și un număr important de dosare de contencios administrativ, vizând contestarea unor acte și decizii emise de autoritățile competente pentru protecția mediului. De asemenea, numeroase solicitări ale clienților au venit din zona gestionării ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje, în contextul modificărilor succesive ale legislației pe parcursul ultimului an și a incertitudinilor apărute cu privire la aplicarea acesteia. 

„Pentru clienții a căror activitate se caracterizează printr-un grad ridicat de reglementare și risc din perspectiva protecției mediului, o componentă esențială a asistenței noastre vizezează partea de prevenție și de evaluare periodică a sistemelor, implicându-ne inclusiv în elaborarea și training-ul cu privire la proceduri și planuri specifice (ex. planuri de răspuns în situații de urgență)”, completează Cleopatra Leahu.






Foarte multe mandate cu componentă de Dreptul mediului

De altfel, mandatele Suciu Popa cu o componentă de Dreptul mediului sunt numeroase și extrem de variate, portofoliul de clienți și industriile în care aceștia activează în mod tipic ridicând adesea probleme complexe de mediu.

„În ultimul an ne-am implicat în trei proiecte pe care le considerăm semnificative, nu numai din perspectiva valorii investițiilor de mediu pe care le implică, ci și a gradului ridicat de complexitate tehnică și juridică și a caracterului de noutate al anumitor elemente pentru piața din România. Aceste proiecte au necesitat o abordare pluridisciplinară și identificarea unor soluții adecvate, astfel încât asigurarea conformării - obiectiv comun urmărit de client și de autorități, respectiv de instituțiile financiare implicate, să fie atins cu respectarea prevederilor legale și a standardelor aplicabile, un impact social scăzut și un cost rezonabil”, explică Partenerul Suciu Popa.

Avocatul amintește faptul că unul dintre cele mai complexe dintre aceste mandate vizează implementarea unui proiect de reabilitare și ecologizare a unui sit contaminat. Investiția în curs se ridică la câteva zeci de milioane de euro, iar complexitatea proiectului derivă în primul rând din regimul juridic al acestuia – statul român confruntându-se cu o procedură de infringement, ce a vizat mai multe situri de acest tip. Ca parte a acestui mandat, experții asigură asistența specializată în procedura de implementare a proiectului și de revizuire a actelor de reglementare, astfel încât remedierea să se desfășoare conform principiului BATNEEC, asistența pe parcursul discuțiilor cu autoritățile de mediu și al inspecțiilor Gărzii de Mediu, precum și asistență și reprezentare într-o serie de litigii având ca obiect contestarea unor acte și decizii emise de autorități.

Un alt mandat gestionat cu succes de Suciu Popa, pe parcursul ultimului an vizează asistența în procesul de obținere a actelor de reglementare pentru cel mai mare proiect de achiziție de date seismice desfășurat până acum în Europa onshore. Proiectul are ca scop identificarea unor potențiale resurse de hidrocarburi, iar perimetrul în care se vor desfășura lucrările de prospecțiune geofizică se suprapune cu mai multe arii naturale protejate de interes comunitar, necesitând planificarea și derularea prealabilă a unor campanii de inventariere și monitorizare a habitatelor, florei și faunei din zona de interes. Un element de dificultate al acestui proiect a venit din faptul că procedura de evaluare a impactului asupra mediului s-a derulat în prima parte a anului, sub auspiciile Legii nr. 292/2018 intrate în vigoare în ianuarie 2019, neexistând deci o practică consolidată a autorităților în aplicarea noilor reglementări.

„Tot în domeniul resurselor naturale, continuăm să acordăm asistență pentru primul proiect privat de exploatare a gazelor offshore din bazinul românesc al Marii Negre dezvoltat după 1989. Proiectul presupune construcția și operarea în conformitate cu politicile sociale și de mediu ale BERD și ale altor instituții financiare internaționale, asistența acordată de Suciu Popa vizând, printre altele, identificarea și implementarea unor soluții care să faciliteze gestionarea proiectului în conformitate cu cerințele de evaluare, performanța, raportare și monitorizare ale băncilor finanțatoare în domeniul protecției mediului”, completează Cleopatra Leahu.

Creștere a numărului de proiecte în aria de Dreptul mediului, anul viitor


Firma Suciu Popa se așteaptă ca, în 2020, să asistăm la o creștere a activității în această arie de practică. „Este un efect al unor noi cerințe ce vor afecta activitatea clienților noștri actuali, precum aplicarea de către autoritățile competente pentru protecția mediului a măsurilor derivând din deciziile privind concluziile BAT relevante pentru instalațiile care funcționează în baza unei autorizații integrate de mediu sau legislația și măsurile ce urmează să fie adoptate în perioada următoare în urma notificărilor Comisiei Europene privind punerea în întârziere (infringement) a României față de anumite aspecte care vizează protecția mediului, precum monitorizarea calității aerului”, precizează avocatul.

Suciu Popa are cinci avocați cu o experiență semnificativă în domeniul Dreptului mediului, coordonarea proiectelor cu o componentă importantă în acest sectorfiind asigurată de Partenerul Cleopatra Leahu.

Activă pe piața firmelor de avocatură din România de peste trei ani, Suciu Popa a fost recunoscută în anii ulteriori înființării, respectiv 2016, 2017, 2018 și 2019, ca leading firm în toate ghidurile internaționale Legal 500 EMEA, IFLR 1000 și Chambers & Partners în ariile de practică Fuziuni și Achiziții, Energie și Resurse Naturale, Litigii și Arbitraj, Piețe de capital, Finanţări, Achiziţii publice şi infrastructură.

Casa de avocatură fondată de Miruna Suciu și Luminița Popa are 27 de avocați, dintre care opt parteneri, care acopera toate ariile Dreptului afacerilor. Firma are un portofoliu impresionant de clienți format preponderent din multinaționale, fonduri de investiții și societăți naționale de prim rang.

Suciu Popa este considerata de comunitatea de business drept o firmă full service de top, care într-o perioadă extrem de scurtă de la înființare a reușit să se impună pe piața locală de avocatură cu o practică și o echipă foarte solide.

În editia 2020 a International Financial Law Review, recent publicată, Suciu Popa este considerată Leading law firm în aria Project Development, arie care recunoaște implicarea în proiecte complexe inclusiv în domeniul protecției mediului și conformării cu reglementările și standardele aplicabile.



Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1988 / 2266
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat MAS Real Estate, unul dintre cei mai mari proprietari de centre comerciale din România, în procesul de vânzare a șase proprietăți de acest tip către AFI Europe. Valoarea tranzacției depășește 280 de milioane de euro
Validare regională a unei specializări cu relevanță tot mai mare | De vorbă cu Monica Stătescu, Of-Counsel Filip & Company, nominalizată pentru titlul de „TMT Next Generation Partner of the Year” la Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026, despre felul în care M&A, piețele de capital, proprietatea intelectuală și tehnologia se intersectează în mandate cu arhitectură juridică tot mai densă și despre profilul clientului TMT, cu nevoi care depășesc granițele tradiționale ale ariilor de practică
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Bondoc și Asociații SCA a obținut anularea unei executări silite într-o cauză cu implicații juridice relevante. Ioana Katona (Partener) și Horea Ile (Associate), în prim plan
Ameropa a lucrat tot cu avocații PNSA în tranzacția prin care a vândut activele Azomureș către Romgaz, pentru 69 milioane de euro. Echipa pluridisciplinară, coordonată de partenerul Bogdan C. Stoica
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...