Într-un audit solicitat de o companie care are nevoie de asistență, întreaga echipă specializată în drept penal de la Țuca Zbârcea & Asociații participă conform ariei de competență a fiecărui avocat. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate și unul dintre coordonatorii practicii de Drept penal al afacerilor: Nu există reguli, fiecare caz este unic, însă întotdeauna clientul este informat prin reprezentanții săi legali și decide cum valorifică rezultatele activității noastre
25 Iunie 2023 Ștefania Enache
După realizarea unui astfel de audit, echipa de avocați redactează o serie de propuneri, iar în măsura în care clientul dorește asistență și pe parcursul implementării, Țuca Zbârcea & Asociații face verificări periodice ale stadiului aplicării și eficienței acestor politici sau proceduri.
| |
|
Manuela Gornoviceanu, Managing Associate şi unul dintre coordonatorii practicii de Drept penal al afacerilor de la Ţuca Zbârcea & Asociaţii |
Mediul economic a avut dintotdeauna nevoie de efectuarea unor „investigații” care să evidențieze eventualele vulnerabilități ale business-ului și posibilele riscuri cu caracter penal.Odată cu dezvoltarea economiei locale, a intervenit conștientizarea necesității acestor audituri, astfel că firmele de avocatură din România s-au adaptat acestui nou context și au dezvoltat practici menite să răspundă cererilor venite din partea clienților. Manuela Gornoviceanu, Managing Associate și unul dintre coordonatorii practicii de Drept penal al afacerilor de la Țuca Zbârcea & Asociații, susține că fenomenul a căpătat amploare mai cu seamă în ultimii zece ani.„Fără a prelua neapărat modele din exterior, căci, de multe ori, și „exteriorul” este la începuturi, firmele de avocatură s-au adaptat acestei nevoi. Un astfel de exemplu îl constituie prevenția în materia spălării banilor, zona care, potrivit experienței noastre, a fost accesată cel mai des pentru audit și training”, punctează avocatul.
Manuela Gornoviceanu a constatat că practica pe care o coordonează este abordată de clienți cu două tipuri de activități substanțial diferite. Prima dintre ele este cea de instruire a personalului companiilor în scopul evitării oricărei încălcări a legislației penale, activitate ce intervine întotdeauna anterior apariției vreunui raport juridic de conflict. „Iar a doua este una post factum, pe care o putem numi investigație, deși termenul este mai aproape de activitatea polițienească. În realitate, această din urmă categorie reprezintă un serviciu de apărare a clientului, de identificare a stării de fapt relevante în scopul protecției intereselor sale care, sigur, poate conduce la concluzia necesității implementării unor proceduri apte să asigure evitarea pentru viitor a unor situații similare celei care a prilejuit investigația”, explică specialistul Țuca Zbârcea & Asociații.
Se merge foarte mult pe prevenție
Atunci când sunt derulate proiecte care vizează prevenția, „publicul țintă” al echipei de avocați este reprezentat, de regulă, de tot personalul companiei care a solicitat astfel de servicii.
Când au în lucru astfel de mandate, avocații din zona de penal colaborează cu specialiști din toate ariile de interes, dar în special cu cei în contabilitate și fiscalitate sau în domeniul IT.
„Nu este deloc o regulă să fim solicitați atunci când deja există suspiciuni că s-au săvârșit sau se pregătește săvârșirea unor infracțiuni. De cele mai multe ori, companiile care ne solicită serviciile adoptă o politică de prevenție în anticiparea incidentelor legate de încălcarea legislației penale”, precizează interlocutoarea BizLawyer.
După realizarea unui astfel de audit, echipa de avocați redactează o serie de propuneri, iar în măsura în care clientul dorește asistență și pe parcursul implementării, Țuca Zbârcea & Asociații face verificări periodice ale stadiului aplicării și eficienței acestor politici sau proceduri.
„Este mult mai ușor să previi săvârșirea unor fapte penale decât să înlături efectele dezastruoase ale implicării într-un conflict de drept penal. De multe ori, nici nu mai contează dacă ești făptuitor sau victimă; simpla asociere cu o cauză penală, în lumea economică, poate fi un dezastru. În plus, o companie răspunde civilmente pentru faptele prepușilor săi, dar, în anumite condiții, poate răspunde și penal”, atrage atenția Manuela Gornoviceanu.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
Se lucrează în echipe complexe
Atunci când Țuca Zbârcea & Asociații primește din partea unei companii solicitarea realizării unui audit, întreaga echipă specializată în drept penal participă conform ariei de competență a fiecăruia. „ Avem avocați specializați în infracțiuni economice, infracțiuni de corupție, cybercrimes ș.a.m.d. Nu există reguli, fiecare caz este unic, însă întotdeauna clientul este informat prin reprezentanții săi legali și tot clientul este cel care decide cum valorifică rezultatele activității noastre. Așa cum precizam anterior, de obicei o activitate de acest fel este urmată de adoptarea unor reguli și proceduri interne prin intermediul cărora să se evite repetarea eventualelor conduite reprobabile”, menționează coordonatorul practicii.
Pe parcursul activității sale, casa de avocatură a fost solicitată să intervină într-o multitudine de dosare.
Au fost foarte multe situațiile în care avocații au fost implicați în realizarea unor investigații interne în urma cărora au analizat riscuri precum mita, corupția, schimbul de informații cu oameni din afara firmei, înțelegeri anticoncurențiale etc. „Am fost solicitați pentru evaluări de acest tip de către companii mari în domeniul IT, telefonie mobilă, energie, industria alimentară și altele, în special pentru a ajuta acești clienți să introducă politici interne sau să revizuiască politicile existente”, spune avocatul.
În astfel de spețe, experții Țuca Zbârcea & Asociații colaborează cu avocații interni ai clientului de fiecare dată. „Sunt mai aproape de subiect, iar cunoștințele și experiența lor constituie un suport real pentru activitatea noastră”, explică Manuela Gornoviceanu.
Interlocutoarea BizLawyer mai spune că în cazul acestor audituri, doar în situații de o complexitate extremă este depășită o perioadă de o lună – două și atunci când este nevoie de opinia altor specialiști, pentru emiterea căreia este necesar un timp suplimentar.
|
|
Țuca Zbârcea & Asociații asigură o gamă complexă de servicii
Avocații au constatat în practica de zi cu zi că infracțiunile de serviciu și cele economice sunt cel mai des întâlnite. De asemenea, delapidări, gestiuni frauduloase sau abuzul de bunuri sociale, dar și infracțiunile de corupție pot să apară, chiar și în mediul privat.
„Dacă riscurile sunt generate de necunoașterea legii, primul sfat este acela de a asigura conștientizarea de către angajați a legislației penale ce ar putea avea incidență în activitatea lor. Dacă nu aceasta este ipoteza de lucru, întotdeauna există calea reglementării, utilă și pentru prevenție, dar și pentru rigurozitatea demersurilor de atragere a răspunderii disciplinare sau de altă natură. Prin urmare, sfaturile sunt de a aborda calea simplă: întâi îi spui angajatului care sunt conduitele interzise, apoi reglementezi suficient cât să poți identifica ușor și rapid derapajele, asigurând, totodată, mecanismele necesare aplicării sancțiunilor disciplinare sau informațiile necesare sesizării penale, după caz ”, subliniază consultantul.
Ca urmare a unui audit pot apărea cazuri în care angajații care se fac vinovați de apariția problemelor în compania respectivă să fie concediați. Țuca Zbârcea & Asociații asigură servicii și în această arie de practică, dreptul muncii. În plus, formularea plângerilor penale este un serviciu avocațial pe care echipa firmei îl asigură, la cererea clienților.
De asemenea, există proiecte, derulate de firme de avocatură internaționale, la care experții români contribuie pentru evaluarea riscurilor în diverse arii, proiecte care stau la baza deciziilor de afaceri luate de investitori. „Colaborările cu firmele de avocatură externe se concretizează de fiecare dată când subiectul este o companie multinațională. Mandatarea este, așadar, frecventă și se datorează în bună măsură imperativului de cunoaștere la standarde adecvate a legislației locale”, arată interlocutoarea BizLawyer .
Țuca Zbârcea & Asociații este una dintre puținele firme de avocatură care a integrat serviciile juridice în materia dreptului penal în cadrul serviciilor generale pe care le oferă. „Echipa noastră de drept penal adună, însumând anii de practică ai fiecărui membru, mai mult de 25 de ani de experiență în drept comercial, fiscal, bancar, achiziții publice, fonduri europene, insolvență etc., rezultatul fiind un departament de penal specializat și în toate aceste alte arii care sunt materii de origine ale normelor a căror încălcare este sancționată prin incriminări”, nuanțează Manuela Gornoviceanu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 723 / 2148 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Kinstellar a consiliat GEA Group, firmă cu operațiuni în peste 150 de țări, cu privire la crearea unui joint venture cu RebelDot, companie de tehnologie din Cluj-Napoca. Echipa care a gestionat proiectul a fost condusă de Rusandra Sandu (Partner) și Mihai Stan (Managing Associate)
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
NNDKP, Popescu & Asociații și ZRVP au cei mai mulți profesioniști listați în Benchmark Litigation - 2025. Ce avocați au intrat în liga „Litigation Stars” și prin ce s-au remarcat firmele aflate în plutonul de forță al practicii
Mușat & Asociații confirmă, în Real Estate, forța unei echipe obișnuite să lucreze sub presiunea timpului și a reglementărilor, menținând proiectele pe un traseu sigur de la due diligence la implementare | De vorbă cu Monia Dobrescu (Partener) despre combinația de rigoare juridică, luciditate în evaluarea riscurilor și creativitate în soluții, într-o periodă plină de provocări
NNDKP confirmă, prin practica de Litigii, că este prima opțiune pentru companiile care au nevoie de reprezentare în dosare cu miză de sute de milioane de euro, în instanțe și arbitraje la curți internaționale | De vorbă cu Emil Bivolaru (Partener Executiv) și Sorina Olaru (Partner) despre combinația dintre strategie, tehnologie și echipe capabile să ducă la capăt dosare complexe cu soluții favorabile, construite pe argumente solide, într-o piață a disputelor sofisticată
Patru firme de avocați din România, evidențiate pentru activitatea în domeniul Competition ̸ Antitrust | NNDKP, CMS, TZA și D&B David și Baias au intrat în topul global al firmelor cu cea mai bună practică de concurență. Cine sunt avocații evidențiați de GCR 100 – 2026 și care au fost proiectele care au adus recunoaștere echipelor locale
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
Mușat & Asociații asistă cu succes asocierea DOGUS în adjudecarea și semnarea contractului pentru cel mai mare proiect de infrastructură derulat în ultimii ani de o autoritate publică în București
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)
.png)






