Pauliuc: Imediat după Sărbători vom începe o evaluare a industriei de apărare
06 Aprilie 2026 Agerpres
Ea a amintit, totodată, că în parlament se lucrează la legea apărării naționale.
O evaluare a industriei naționale de apărare se va face după sărbătorile pascale, a anunțat, luni, președinta Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, la un eveniment organizat de OPIA - Organizația Patronală a Industriei de Apărare, cu ocazia celebrării a 22 de ani de la aderarea României la NATO.
'Imediat după sfintele sărbători, vom începe o evaluare a industriei de apărare. Vom începe vizite în teritoriu, să vedem exact cum stăm atunci când vorbim de industria de apărare, iar industrie de apărare nu înseamnă doar industria din zona publică, de stat, ci și cea privată', a precizat Pauliuc.
Ea a amintit, totodată, că în parlament se lucrează la legea apărării naționale.
'Imediat după sfintele sărbători, vom începe o evaluare a industriei de apărare. Vom începe vizite în teritoriu, să vedem exact cum stăm atunci când vorbim de industria de apărare, iar industrie de apărare nu înseamnă doar industria din zona publică, de stat, ci și cea privată', a precizat Pauliuc.
Ea a amintit, totodată, că în parlament se lucrează la legea apărării naționale.
'Există un amendament, pe care l-am introdus, care vorbește despre industria de apărare - zonă strategică a României, pentru că atunci când vorbim de securitate nu vorbim doar de capabilități, nu vorbim doar de o armată pregătită, vorbim și de o industrie de apărare puternică', a afirmat Nicoleta Pauliuc.
La rândul său, consilierul prezidențial Marius Lazurca a vorbit despre Strategia Națională de Apărare.
'Sunt crize, din păcate, fără o soluție imediată, sunt crize care impun o regândire profundă a răspunderilor și obligațiilor României, în primul rând față de proprii cetățeni și față de aliați și parteneri. Răspunsul pe care Strategia Națională de Apărare îl aduce acestei situații, care, în momentul în care ea a fost redactată, nu era anticipată și nu putea fi anticipată deplin, stă în conceptul central al acestui document strategic, acela de independență solidară. E un concept care a fost întâmpinat cu un anumit scepticism. Multă lume, pe bună dreptate, se întreba dacă e momentul ca România să își afirme voința de autonomie strategică și dacă România este cu adevărat capabilă nu numai să afirme această voință, să o afirme cu o energie politică, ci să o și susțină cu capabilitățile unei industrii de apărare proprii', a transmis Lazurca.
În actualul context, a completat el, România a demonstrat că 'poate avea curajul, voința și tenacitatea de a-și dovedi în mod practic loialitatea activă, nu teoretică, față de aliați și parteneri'.
Consilierul prezidențial a pledat pentru 'un ecosistem de apărare național și suveran care să acționeze în momente de penurie sau în momente de deficit de solidaritate'.
Prezent la eveniment, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat că NATO se bazează pe țara noastră. 'Noi ne-am dovedit loialitatea și seriozitatea de-a lungul celor 22 de ani și cu siguranță ne-o vom dovedi în continuare', a completat el.
Potrivit lui Abrudean, există chestiuni de legislație care afectează industria de apărare, dar care sunt abordate.
'Rolul parlamentului este esențial și nu am văzut opoziție, în afară de opoziția din parlament, opoziție sau reticență din partea parlamentarilor la a face asta', a spus șeful Senatului.
El a adus în atenție și programul european de achiziții militare SAFE.
'Există un mecanism clar acolo și probabil că vom ajunge și la un nou CSAT. (...) Eu îmi doresc ca, repet, companiile românești să beneficieze de aceste sume din SAFE, asta înseamnă că și companiile din SAFE trebuie să fie mai orientate și să încercăm să fim eficienți, să găsim soluții acolo unde e nevoie de soluții și știu că suntem capabili să facem asta, pentru a nu pierde această oportunitate mare pentru România', a punctat Mircea Abrudean.
Secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, a evidențiat nevoia de continuitate în industria de apărare și de cooperare industrială reală.
'Timpul astăzi nu ne este prieten deloc, iar timpurile, din păcate, nici ele nu sunt prietenoase. Împreună trebuie să învățăm ce înseamnă asumarea, să vedem că s-a produs o reformă în industria națională de apărare', a susținut el.
Și fostul secretar general adjunct al NATO Mircea Geoană a punctat schimbările aduse de actualul mediu de securitate.
'Suntem într-o transformare a modului în care noi, ca europeni, ne vedem propria securitate. Doctrina NATO este în curs de modificare, pentru că până acum doctrina NATO a fost doctrina SUA de dominație zdrobitoare aeriană și tehnologică', a transmis el.
Potrivit acestuia, modul în care a reacționat țara noastră în contextul conflictului din Iran 'trebuie să ne dea încredere că putem să fixăm o relevanță strategică a României'.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 445 / 11100 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





