ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cum reușește Schoenherr să atragă talente | Ana Lupșor, HR Manager: Am învățat că lucrurile care contează cel mai mult pentru tinerii candidați sunt munca creativă și cu sens, cultura organizației și, bineînțeles, echilibrul cu viața personală. Toate acestea sunt posibile și împreună

01 Iulie 2019   |   Ștefania Enache

În cazul Schoenherr, recrutarea începe în anii al II-lea – al III-lea de facultate. Principala sursă pe care departamentul de HR al firmei o accesează este bazinul format din foști interni.

Ana Lupsor, HR manager Schoenherr si Asociatii SCA

 
 
Studenții care ies astăzi de pe băncile facultăților au marele avantaj de a avea la dispoziție un volum impresionant de informații care îi ajută să se orienteze către acele joburi care le permit să se dezvolte profesional.Pentru a putea atrage noi talente, firmele de avocatură au dezvoltat în timp o serie de mecanisme menite să le crească atractivitatea în ochii tinerilor care pornesc pe drumul carierei.Iar “arma” cea mai eficientă într-o luptă pentru noi talente constă în oferirea de resurse și ocazii care să le permită viitorilor avocați să acumuleze experiență practică.

Cu o echipă locală de peste 60 de avocați, Schoenherr și Asociații SCA este mereu în căutare de talente, iar atunci când face recrutări noi firma de avocatură are în vedere mai multe aspecte. “În cazul Schoenherr, elementele cele mai apreciate de studenți sunt cultura internă a firmei, faptul că pot avea un rol activ și sunt realmente parte dintr-o echipă, precum și faptul că insistăm pe dezvoltarea lor, incluzându-i în programele de training locale și internaționale. Suntem o echipă internațională și vrem ca studenții să profite de cunoașterea și de experiența colegilor din rețeaua Schoenherr”, explică Ana Lupșor, HR manager Schoenherr și Asociații SCA.


În cazul Schoenherr, recrutarea începe în anii al II-lea – al III-lea de facultate. Principala sursă pe care departamentul de HR al firmei o accesează este bazinul format din foști interni. “Însă recrutăm în fiecare an și absolvenți cu care nu am avut un contact anterior. Un alt canal sunt programele de formare în universități și susținerea studenților și absolvenților în competiții internaționale de profil, în urma cărora o parte dintre ei primesc ofertele noastre. În fiecare an, stagiarii noștri sunt „Lawsome Ambassadors” și ne reprezintă în relația cu studenții, fiind cei mai apropiați de experiența și de interesele lor. Și pentru candidați mediul este competitiv și ei vin cu dorința puternică de a-și demonstra capacitățile. Totodată, am învățat că lucrurile care contează cel mai mult pentru ei sunt munca creativă și cu sens, cultura organizației și, bineînțeles, echilibrul cu viața personală. Toate acestea sunt posibile și împreună”, subliniază Ana Lupșor.






Pentru stagiari contează mobilitatea și diversitatea mediilor de formare

HR managerul Schoenherr și Asociații SCA este de părere că o organizație sănătoasă trebuie să fie deschisă la toate nivelurile. “Contează mult pentru noi să creștem talente și facem asta de la înființarea firmei, însă experiența și cunoașterea din exterior ne ajută să învățăm și să verificăm constant nivelul la care suntem. Chiar printre partenerii noștri, vechimea în firmă variază de la doi la 20 de ani, un mix care funcționează excelent”, nuanțează specialistul.

Șansa unei cariere de succes ține foarte mult de modul în care fiecar persoană știe să profite de oportunitățile care i se deschid în față. Echilibrul dintre teoria care se învață pe băncile facultăților și pregătirea practică este important, dar pentru a-l atinge trebuie căutate ocazii, iar studenții nu ar trebui să se limiteze doar la ceea ce le oferă școala. “Cu toții vehiculăm ideea că facultatea te învață teorie, dar practica e practică. În realitate, echilibrul ține destul de mult de individ. Unii absolvenți au deja experiență de unul-doi ani, alții sunt foarte buni teoretic. Ceva ce nu aș numi numi neapărat o carență este abilitatea de a lucra cu oameni diferiți și în echipe complexe, eterogene ca experiență. Este ceva normal și ține de noi să dezvoltăm această zonă de competențe”, precizează HR managerul firmei de avocatură.

Specialistul amintește că pentru stagiari contează mobilitatea și diversitatea mediilor de formare. “Încă de la începutul colaborării cu firma oferim acces la un calendar plin de progame de training și dezvoltare. Acestea includ prezentări interne, training-uri online pe platforma Schoenherr e-cademy, participarea la programul Training Weekend organizat în Viena, participarea la întâlniri anuale ale grupurilor de practică, organizate prin rotație în jurisdicțiile în care Schoenherr are birouri, și programe interne de dezvoltare a soft skills. Restul pachetului este personalizat, și mă refer aici la cursuri de limbi străine, acces la evenimente și conferințe, etc”, mai spune Ana Lupșor.

Programe dedicate studenților

La sediul firmei de avocatură, se desfășoară în primele două săptămâni din luna iulie programul de vară pentru studenți Fly High | Dive Deep. “Este un program care are un feedback extraordinar din partea studenților care au participat anterior. Fly High | Dive Deep este unic prin aceea că își propune să dezvolte nivelul de înțelegere de către studenți a modului în care ar arăta viața lor ca avocați în diferitele arii de practică ale avocaturii de afaceri. Anul acesta, ne vom vedea cu 18 studenți la Drept din anii de studiu al II-lea și al III-lea. Avocații Schoenherr și experți externi vor modera ateliere interactive, în care studenții vor simula tranzacții, negocieri, investigații interne și alte proiecte aplicate. Școala de vară are două dimensiuni: arii de pratică și abilități specifice (engleză juridică, documentare juridică, prezentări, redactare etc.). La finalul acestei școli de vară, vom selecta dintre participanți internii perioadei august-septembrie. Aceștia vor fi alocați unei echipe, ținând cont de opțiunile lor, și vor avea un mentor și suport administrativ până la finalul stagiului”, arată Ana Lupșor.

De altfel, în cei 23 de ani de când este prezentă pe piață, Schoenherr și Asociații SCA a susținut activ o serie de proiecte dedicate studenților la Drept. În această categorie se încadrează acordarea de burse de studiu, sponsorizarea de programe de procese simulate, sprijinirea activității organizațiilor studențești, sponsorizarea de evenimente sau publicații pentru studenți etc. Printre proiectele susținute anul acesta se numără sprijinul acordat echipei de studenți care a reprezentat România la ediția 2019 a celui mai mare concurs de procese simulate din lume, Philip C. Jessup International Law Moot Court Competition (Washington D.C.).

Schoenherr și Asociații SCA este o firmă de avocatură care numără în prezent 60 avocați și consultanți. Una dintre cele mai mari firme regionale de avocatură în Europa Centrală și de Est/Europa de Sud-Est, Schoenherr – care a fost înființată în Viena în anul 1950 și a intrat pe piața din România în 1996 – a anunțat recent extinderea rețelei sale, prin deschiderea celui de al 15-lea birou.






Intră pe LadyLawyer.ro și află mai multe despre activitatea, preocupările și proiectele doamnelor avocat din cele mai importante firme de pe piața locală.


 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1733 / 1910
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru grupul Roche va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
MergerMarket League Tables - Full Year 2024 | Piața de M&A a cunoscut o redresare prudentă anul trecut și a înregistrat o creștere de 8 % la nivel global. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Schoenherr și Wolf Theiss, număr mare de tranzacții asistate în Europa Centrală și de Est
Wolf Theiss a asistat fondatorii Embryos Fertility Clinic cu privire la vânzarea pachetului majoritar de părţi sociale către Integral Capital Group, alături de care a stat RTPR | Ce avocați au fost în cele două echipe
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Noi promovări în echipa RTPR | Andreea Nedeloiu devine Counsel, alți cinci avocați au terminat stagiatura și vin pe poziția de Associate
Promovări la Voicu & Asociații | Roxana Neguțu devine Senior Partner, noi poziții ocupate în cadrul Firmei
Filip & Company asistă eMAG şi HeyBlu în achiziția a 100% din acțiunile Orange Money IFN SA. Echipa, coordonată de Alina Stancu Bîrsan (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Academia Română, reprezentată de Popescu & Asociații, obține o victorie semnificativă într-un proiect complex de retrocedare | Echipa coordonată de Octavian POPESCU (Managing Partner), Andreea MIHALACHE (Partner) și Ana Maria BULEA-CIURARU (Associate) stabilește un precedent important în protejarea bunurilor de importanță națională
O nouă echipă de coordonare la Filip & Company | Cristina Filip și Alexandru Bîrsan, co-Managing Partners, au un mandat de 4 ani. Mai mulți parteneri devin manageri sau co-manageri ai departamentelor firmei
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...