ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Predoiu: Am informat partenerii noştri externi despre punerea în dezbatere a proiectelor de modificare a legilor justiţiei

07 Octombrie 2020   |   Agerpres

De asemenea, Predoiu a anunţat că la Ministerul Justiţiei au început să vină propuneri cu privire la aceste legi, prima fiind din partea unui vicepreşedinte de instanţă.

 
 
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat miercuri că a informat partenerii externi ai României în legătură cu punerea în dezbatere a proiectelor de modificare a legilor justiţiei.
 
De asemenea, Predoiu a anunţat că la Ministerul Justiţiei au început să vină propuneri cu privire la aceste legi, prima fiind din partea unui vicepreşedinte de instanţă.
 
"Mă bucură faptul că am început să primim contribuţii şi propuneri la proiectele legilor justiţiei, prima a fost transmisă de un vicepreşedinte de instanţă, căruia îi mulţumesc. Am informat, de asemenea, formal şi oficial, partenerii noştri externi despre punerea în dezbatere a acestor legi. Rămân deschis pentru cooperare cu oricine doreşte să muncească raţional asupra acestor proiecte. Mulţumesc încă o dată echipei ministerului", a scris Predoiu, într-un mesaj pe Facebook.
 
Săptămâna trecută, MJ a pus în dezbatere publică, până pe data de 31 martie 2021, proiectele de modificare a legilor justiţiei, privind statutul magistraţilor, organizarea judiciară şi Consiliul Superior al Magistraturii.
 
Printre modificările propuse se numără: desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, eliminarea oricăror modalităţi de intrare în magistratură fără concurs, eliminarea schemei de pensionare anticipată a magistraţilor, eliminarea restricţiilor în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a magistraţilor, micşorarea pragului de vechime impus procurorilor în funcţii de conducere de rang înalt, revenirea la normele care consacrau accesul în funcţia de judecător la Înalta Curte prin concurs, creşterea duratei mandatelor funcţiilor de conducere, de la 3 ani la 4 ani.
 
De asemenea, MJ propune limitarea posibilităţii infirmării soluţiei procurorului de către procurorul ierarhic superior la motivele de nelegalitate; reformarea sistemului de alegere a membrilor judecători şi procurori ai CSM, prin instituirea unui nou tip de scrutin, în care membrii respectivi sunt aleşi de toţi judecătorii, respectiv de toţi procurorii, la nivel naţional; revizuirea normelor privind asigurarea conducerii Inspecţiei Judiciare; desfăşurarea activităţii CSM în două sesiuni ordinare şi sesiuni extraordinare, iar în perioada dintre sesiuni membrii CSM care au statut de magistrat urmând să îşi desfăşoare activitatea la instanţe şi parchete, cu excepţia preşedintelui şi a vicepreşedintelui.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3114 / 5199
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...