ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CSAT se reuneşte marţi, în sistem videoconferinţă

06 Octombrie 2020   |   AGERPRES

Pe 25 septembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace CSAT pe 6 octombrie, pentru a analiza problematici care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională.

 
 
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni, marţi, în sistem videoconferinţă, sub conducerea preşedintelui Klaus Iohannis, pe ordinea de zi fiind incluse subiecte referitoare la analiza strategică a Apărării; Carta Albă a Apărării; planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020 - 2024; riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile la adresa securităţii naţionale prognozate pentru anul viitor, a informat Administraţia Prezidenţială.

În cadrul şedinţei, care va avea loc la ora 13,00, vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, a precizat sursa citată.

Premierul Ludovic Orban, care este vicepreşedinte al CSAT, a solicitat luni dimineaţă testarea pentru coronavirus, după ce una dintre persoanele alături de care s-a aflat într-un platou de televiziune, în cursul săptămânii trecute, a fost confirmată pozitiv. Ulterior, Guvernul a anunţat că testul este negativ, iar prim-ministrul va rămâne în carantină până joi, de unde îşi va exercita atribuţiile, fără interacţiune fizică cu alte persoane. Orban va face joi un nou test pentru infecţia cu SARS-CoV-2.


Pe 25 septembrie, Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a decis să convoace CSAT pe 6 octombrie, pentru a analiza problematici care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3120 / 5200
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...