ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Venit net lunar de până la 4.500 lei pentru beneficiarii programului ‘O familie, o casă’ (proiect)

22 August 2019   |   AGERPRES

Avansul minim a fost menţinut la 5% din preţul de achiziţie al locuinţei iar valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.

 
 
Beneficiarii programului "O familie, o casă" nu vor putea avea un venit net lunar individual sau împreună cu soţul/soţia mai mare de 4.500 de lei iar preţul de achiziţie a locuinţei este de maximum 70.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanţă care modifică programul "Prima casă".

Pentru familiile cu unul sau mai mulţi copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăşi valoarea de 7.000 lei, precizează Ministerul Finanţelor, iniţiatorul proiectului de act normativ.

Avansul minim a fost menţinut la 5% din preţul de achiziţie al locuinţei iar valoarea finanţării garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.

Familiile cu un singur copil vor beneficia de reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului, în timp ce pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii rata dobânzii va fi mai mică cu 1 punct procentual.


Totodată, beneficiarii vor avea posibilitatea refinanţării creditelor obţinute în cadrul Programului, prin alte instrumente de finanţare, cu excepţia altor credite acordate în cadrul Programului.

Ministerul Finanţelor Publice precizează, într-un comunicat remis AGERPRES, că a propus modificarea Programului 'Prima casă' şi redenumirea acestuia în Programul "O familie, o casă", astfel încât acest program guvernamental să fie mai bine orientat spre caracterul social.

Potrivit MFP, se vor revizui condiţiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari şi a preţului maxim de achiziţie al locuinţei care poate fi achiziţionată în cadrul Programului. În acelaşi timp, se propune acordarea de subvenţii de dobândă constând în reducerea ratei dobânzii creditului garantat pe toată durata Programului pentru familiile cu un singur copil, cât şi pentru familiile cu doi sau mai mulţi copii.

De asemenea, se va mandata, pe lângă Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, şi Fondul Român de Contragarantare în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea băncilor care acordă credite persoanelor fizice pentru achiziţia unei locuinţe în cadrul Programului.

"Am finalizat Programul O familie, o casă, în urma consultărilor intense şi constructive cu reprezentanţii Băncii Naţionale a României. Iniţiativa Guvernului are în primul rând un caracter social, deoarece ne dorim să venim în sprijinul persoanelor cu venituri reduse. Totodată, ne-am gândit să ajutăm familiile tinere să îşi cumpere o locuinţă decentă. În egală măsură, susţinem sectorul construcţiilor şi nu numai în condiţiile în care programul va avea efecte benefice în toată economia, va asigura menţinerea sau înfiinţarea de noi locuri de muncă şi va ajuta la dezvoltarea afacerilor", a precizat Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4902 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...