ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tichet electronic de energie de 50 lei ̸ lună pentru persoanele vulnerabile (proiect)

27 Iunie 2025   |   Agerpres

Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar membrii familiei declaraţi de solicitant nu se regăsesc la alt loc de consum.

 
 
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data de 1 iulie, când încetează schema de compensare/plafonare, conform unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat joi pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.

Ar urma să beneficieze de acest sprijin persoana singură cu un venit net lunar de maximum 1.940 lei şi familiile cu un venit net lunar/membru de maximum 1.784 lei. Perioada de aplicare este 1 iulie 2025 - 31 martie 2026, iar impactul bugetar total pentru cele nouă luni de aplicare este estimat la 1,041 miliarde lei.

Nu beneficiază de acordarea sprijinului material persoanele care la data solicitării sprijinului nu au domiciliul în România sau care nu fac dovada că locuiesc în România, potrivit legii, persoanele care nu au un act de identitate valabil şi persoanele care execută pedepse privative de libertate ori beneficiază de servicii sociale în regim rezidenţial organizate ca structuri publice sau private.


Sprijinul se acordă pentru un singur loc de consum, indiferent dacă solicitantul este sau nu este titular al contractului de furnizare de energie electrică, iar membrii familiei declaraţi de solicitant nu se regăsesc la alt loc de consum.

"Sprijinul se acordă la solicitarea persoanei singure sau a unui membru major al familiei, care poate fi depusă exclusiv online într-o aplicaţie dezvoltată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, dedicată implementării mecanismului de sprijin. Pentru solicitanţii care nu au posibilitatea să utilizeze această aplicaţie, se propune ca aceştia să fie ajutaţi de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către oficiile poştale; sprijinul se acordă sub forma unui tichet fără valoare nominală, care va fi încărcat lunar cu suma reprezentând sprijinul acordat, atât timp cât se menţin condiţiile de eligibilitate; determinarea eligibilităţii persoanei singure sau familiei se realizează în mod automat în aplicaţie, atât pe baza celor declarate de către solicitant, cât şi pe baza informaţiilor din bazele de date disponibile cu privire la evidenţa populaţiei şi veniturile persoanelor", se menţionează în Nota de fundamentare a proiectului.

Emiterea, tipărirea, distribuirea tichetului şi plata către furnizor a facturii de energie electrică prin serviciul de mandat poştal se va realiza prin intermediul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR).

În vederea asigurării plăţii prin serviciul de mandat poştal a cheltuielilor cu energia electrică, CNPR deschide pentru fiecare titular în parte cont de sume în mandat poştal prin intermediul cărora se vor desfăşura operaţiunile de plăţi, iar pentru realizarea de către CNPR a serviciilor se va încheia o convenţie între aceasta şi Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS).

Sumele reprezentând sprijinul acordat beneficiarilor, precum şi cele necesare pentru plata contravalorii serviciilor prestate de CNPR, vor fi suportate din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.

"Având în vedere următoarele: prag de venit 1.784 lei/persoană în cazul familiilor şi 1.940 lei în cazul persoanei singure, reprezentând în ambele situaţii pragul de sărăcie relativă pentru anul 2024 conform datelor Eurostat; un număr maximal de aproximativ 2,1 milioane gospodării; sprijin lunar în valoare de 50 lei, rezultă un cost al acordării sprijinului de 949,5 milioane lei pe cele 9 luni de aplicare, din care 633 milioane lei în anul 2025 (6 luni) şi 316,5 milioane lei în 2026 (3 luni). La costul acordării sprijinului se adaugă costul serviciilor ce vor fi furnizate de Compania Naţională Poşta Română SA, care, potrivit estimărilor acestei instituţii, se ridică la 91,83 milioane lei, din care 72,7 milioane lei în anul 2025 şi 19,1 milioane lei în 2026. Astfel, impactul bugetar total este de 1.041,3 milioane lei pentru cele 9 luni de aplicare, din care 705,7 milioane lei în anul 2025 şi 335,6 milioane lei în anul 2026", se mai arată în Nota de Fundamentare.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 407 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...