ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat|Comisia juridică: Cpp, modificat; 120 de zile, în cazuri excepţionale, pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii

29 Aprilie 2021   |   Agerpres

Senatul a amendat forma proiectului iniţiatorilor, în sensul că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor.

 
 
Comisia juridică a Senatului a acordat, joi, un raport favorabil cu amendamente propunerii legislative de modificare a Codului de procedură penală în acord cu decizia CCR, potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată la data pronunţării şi nu în maximum 30 de zile de pronunţare, cum este în prezent.
 
Senatul a amendat forma proiectului iniţiatorilor, în sensul că, de la încheierea procesului, judecătorii au la dispoziţie, în cazuri excepţionale, maximum 120 de zile (faţă de 90 de zile cât prevedea propunerea legislativă în forma iniţiatorilor) pentru pronunţarea sentinţei şi motivarea hotărârii lor.
 
"La început maximum 60 de zile, putând ca în situaţii cu totul excepţionale să prelungească 30 de zile şi încă 30 de zile astfel încât să nu se depăşească în total 120 de zile de la încheierea procesului. În acest timp, nu se poate pune în executare nicio soluţie, nu este pronunţată nicio soluţie, nici de condamnare, nici de achitare. Abia în momentul pronunţării, odată cu soluţia de condamnare sau de achitare sau de altă natură, toate persoanele implicate în procesul penal vor ştii şi motivele", a afirmat ministrul Justiţiei, Stelian Ion, care a participat la şedinţa Comisiei juridice a Senatului.
 
Propunerea legislativă, care a intrat miercuri în circuitul parlamentar, este iniţiată de senatorii Anca Dragu (USR-PLUS), Alina Gorghiu şi Iulia Scântei (PNL) şi deputatul Ioan Cupşa (PNL).
 
Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, actul normativ este menit să elimine eventuale blocaje la nivelul instanţelor penale în vederea soluţionării cauzelor, ca urmare a Deciziei CCR care a statuat că anumite articole din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, "obligând Legiuitorul să legifereze, să modifice Codul de procedură penală în aşa fel încât data pronunţării hotărârii judecătoreşti aceasta să fie cunoscută, redactată şi motivată de completul de judecată".
 
"În calitate de iniţiator, am apreciat că finalizarea după terminarea dezbaterilor într-o cauză penală care poate dura ani de zile, după complexitatea cauzei, am apreciat că un termen maximal de 90 de zile (n.r. - 120 de zile în forma amendată în Comisie) răspunde acestor cerinţe de echilibru între ceea ce avem astăzi în sistemul judiciar şi nevoia justiţiabililor de a-şi primi soluţia motivată într-un termen rezonabil. Cunoaştem însă situaţia existentă la nivelul sistemului judiciar (...), ea a fost confirmată şi de colegii din CSM prezenţi online în şedinţă, suntem într-o situaţie gravă la nivelul instanţelor, nu ţine doar de complexitatea dosarelor, ţine de blocarea activităţii ca urmare a deficitului de personal atât în rândul judecătorilor şi procurorilor, dar şi în rândul personalului de specialitate. Ele sunt rezultatul politicii legislative duse de PSD în legislatura anterioară, blocarea concursurilor", a afirmat Scântei.
 
Ea a explicat că au fost remediate, prin propunerea legislativă, situaţiile în care judecători, membri ai completului, nu au mai putut semna motivarea hotărârii fie ca urmare a pensionării, fie din alte împrejurări.
 
"Atunci când un membru al completului este împiedicat să semneze din motive obiective, hotărârea este semnată de preşedintele completului şi dacă şi acela este împiedicat, hotărârea este semnată de preşedintele instanţei, tocmai pentru a nu pune discuţie valabilitatea hotărârii nesemnată de unul dintre membrii completului iniţial", a arătat Scântei.
 
Ministrul Stelian Ion a apreciat că proiectul de act normativ oferă "o nouă viziune asupra drepturilor justiţiabililor".
 
"Este de aşteptat ca la început să fie o perioadă mai grea la motivarea dosarelor, dar pe măsură ce vor fi soluţionate cât mai multe dosare, vor intra într-o normalitate şi din punct de vedere al respectării dreptului la apărare, consider că este un pas înainte. (...) Semnalele care au venit din partea magistraţilor, judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecătorilor curţilor de apel, tribunalelor, din partea CSM au fost unanime şi anume că un termen maximal de 90 de zile ar conduce mai degrabă la o calitate redusă a soluţiilor, graba cu care s-ar putea pronunţa aceste soluţii date pe fond ar putea să impieteze asupra calităţii. (...) Şi s-a ajuns la o situaţie de echilibru - 120 de zile, în situaţii excepţionale", a adăugat Stelian Ion.
 
Ministrul Justiţiei crede că proiectul va trece rapid de plenul ambelor camere ale Parlamemtului, iar votul în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz, va fi dat după publicarea deciziei Curţii Constituţionale. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2835 / 5863
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...