Senat: Utilizarea țigaretelor electronice, a dispozitivelor electronice de încălzit tutunul - interzisă în spațiile publice
27 Mai 2026 Agerpres
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care se interzice utilizarea țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locurile de joaca pentru copii.
S-au înregistrat 40 voturi 'pentru', 22 'contra' și 14 abțineri.
Propunerea legislativă modifică și completează în acest sens Legea nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Proiectul a avut raport negativ din partea comisiei de specialitate, dar în plen acest raport nu a întrunit voturile necesare, fiind, în schimb, adoptată propunerea legislativă în forma depusă de inițiatori.
S-au înregistrat 40 voturi 'pentru', 22 'contra' și 14 abțineri.
Propunerea legislativă modifică și completează în acest sens Legea nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Proiectul a avut raport negativ din partea comisiei de specialitate, dar în plen acest raport nu a întrunit voturile necesare, fiind, în schimb, adoptată propunerea legislativă în forma depusă de inițiatori.
'Se interzice fumatul, a țigaretelor electronice, a flacoanelor de reumplere pentru țigaretele electronice, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii', prevede actul normativ adoptat.
Vor face excepție spațiile în care sunt cazate persoanele private de libertate.
'Principiul acestui proiect este interzicerea totală a fumatului, indiferent de tipul de dispozitiv folosit, în toate spațiile închise și acoperite de folosință colectivă. O astfel de măsură i-ar încuraja pe fumători să reducă sau să renunțe la consumul produselor de tutun, iar pe nefumători i-ar descuraja să înceapă să consume astfel de produse și i-ar proteja de efectele deosebit de grave ale fumatului pasiv', au arătat inițiatorii proiectului, parlamentari ai POT, în expunerea de motive a proiectului.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 47 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





