Senat: ‘Regula fermoarului’, cu încadrarea alternativă pe banda adiacentă, inclusă în Codul rutier (adoptare tacită)
24 Iunie 2025 Agerpres
Inițiatorii își motivează propunerea legislativă prin faptul că regula 'va contribui la reducerea congestiei, prevenirea accidentelor și va face ca traficul să se desfășoare mai fluent în situații de îngustare a benzilor'.
Senatul a adoptat tacit, marți, în plen, o propunere legislativă de completare a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice prin care se introduce 'regula fermoarului', ce permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 19 iunie, a fost prezentată de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de marți a plenului.
'Atunci când pe drumurile cu mai multe benzi de circulație pe sens, circulația pe una dintre benzi nu poate fi continuată din cauza unui obstacol, unei îngustări a drumului sau din orice alte motive, conducătorii vehiculelor de pe banda adiacentă sunt obligați să permită alternativ vehiculelor de pe banda afectată să se încadreze pe banda adiacentă', prevede propunerea legislativă.
Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere și vot s-a împlinit pe 19 iunie, a fost prezentată de președintele Senatului, Mircea Abrudean, care a condus ședința de marți a plenului.
'Atunci când pe drumurile cu mai multe benzi de circulație pe sens, circulația pe una dintre benzi nu poate fi continuată din cauza unui obstacol, unei îngustări a drumului sau din orice alte motive, conducătorii vehiculelor de pe banda adiacentă sunt obligați să permită alternativ vehiculelor de pe banda afectată să se încadreze pe banda adiacentă', prevede propunerea legislativă.
Proiectul, inițiat de un grup de parlamentari preponderent de la USR, vizează îmbunătățirea fluidizării traficului.
Nerespectarea 'regulii fermoarului' constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni, adică 2-3 puncte-amendă.
Inițiatorii își motivează propunerea legislativă prin faptul că regula 'va contribui la reducerea congestiei, prevenirea accidentelor și va face ca traficul să se desfășoare mai fluent în situații de îngustare a benzilor'.
''Regula fermoarului' vizează fluidizarea traficului în zonele în care două benzi se îngustează într-una singură, prin alternarea intrării vehiculelor de pe fiecare bandă, ca într-un fermoar. Datorită avantajelor acesteia, regula fermoarului este deja implementată în legislația rutieră din Germania, Austria, Elveția, Olanda, Slovacia. (...) Implementarea regulii va contribui la reducerea congestiei, prevenirea accidentelor și va face ca traficul să se desfășoare mai fluent în situații de îngustare a benzilor', se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 412 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





