Senat: Proiectul privind eliminarea indemnizației de pensionare a judecătorilor CCR - adoptat
17 Noiembrie 2025 Agerpres
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.
Senatul a adoptat, luni, proiectul privind eliminarea indemnizației compensatorii acordate la încetarea mandatului judecătorilor Curții Constituționale.
S-au înregistrat 105 voturi pentru, unul contra și o abținere.
Proiectul abrogă, în acest sens, alin. (5) al art. 71 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Conform legii în vigoare, indemnizația compensatorie dată judecătorilor CCR la expirarea mandatului sau în cazul imposibilității exercitării sale din motive de sănătate este egală cu 'indemnizația netă de 6 luni de activitate'.
'Nu putem cere cetățenilor să accepte reguli stricte, să muncească o viață întreagă pentru o pensie corectă, în timp ce unii dintre cei mai privilegiați funcționari ai statului primesc aceste bonusuri uriașe la pensionare. Așadar, eliminarea acestor sume acordate judecătorilor Curții Constituționale nu este un atac la independența Justiției, ci un pas firesc pentru a recâștiga încrederea oamenilor în instituțiile statului', a afirmat senatoarea USR Simona Spătaru, după vot.

Senatorul POT Gheorghe Vela a spus că abrogarea acestui text din legea Curții Constituționale elimină o prevedere depășită din punct de vedere normativ și asigură alinierea dispozițiilor legii la principiile actuale de tehnică legislativă. 'Măsura simplifică cadrul legal, elimină un text fără aplicabilitate practică', a mai spus el.
Senatul este primul for sesizat cu acest proiect, Camera Deputaților este decizională.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 239 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS