R. Weber: Trebuie să vedem dacă OUG referitoare la cartelele pre-pay respectă decizia CCR privind stocarea datelor
28 August 2019 AGERPRES
Ea a reamintit că în urma unei sesizări a Avocatului Poporului CCR a emis o decizie privind stocarea şi folosirea datelor.
Avocatul Poporului, Renate Weber, a declarat, miercuri, că va analiza textul ordonanţei de urgenţă conform căreia cartelele pre-pay vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, iar în cazul în care aceasta nu respectă decizia Curţii Constituţionale referitoare la stocarea şi folosirea datelor, actul normativ va fi atacat la CCR.
"Sunt câteva acte legislative pe care noi fie am dat puncte de vedere, fie am participat la dezbateri pe marginea lor şi care, clar, sunt de interes pentru toată lumea. Şi vom vedea care este situaţia lor în perioada următoare. Mă refer inclusiv la OUG care a intrat acum în vigoare referitoare la, mă rog, noi zicem cartelele pre-pay, dar de data asta au fost puse prin ordonanţa privind serviciul 112. Noi am participat la o dezbatere acolo. Nu am avut când - pentru că abia ieri a fost adoptată - trebuie să vedem exact textul din Monitorul Oficial. O variantă pe care noi o văzusem ne arăta că nimic din ceea ce Curtea Constituţională decisese înainte nu fusese modificat în acest nou act normativ. Nu ştiu dacă asta e situaţia. Dacă asta rămâne situaţia şi aşa e actul normativ, atunci şi acolo o să facem o sesizare de neconstituţionalitate", a precizat Renate Weber, într-o conferinţă de presă.
"Sunt câteva acte legislative pe care noi fie am dat puncte de vedere, fie am participat la dezbateri pe marginea lor şi care, clar, sunt de interes pentru toată lumea. Şi vom vedea care este situaţia lor în perioada următoare. Mă refer inclusiv la OUG care a intrat acum în vigoare referitoare la, mă rog, noi zicem cartelele pre-pay, dar de data asta au fost puse prin ordonanţa privind serviciul 112. Noi am participat la o dezbatere acolo. Nu am avut când - pentru că abia ieri a fost adoptată - trebuie să vedem exact textul din Monitorul Oficial. O variantă pe care noi o văzusem ne arăta că nimic din ceea ce Curtea Constituţională decisese înainte nu fusese modificat în acest nou act normativ. Nu ştiu dacă asta e situaţia. Dacă asta rămâne situaţia şi aşa e actul normativ, atunci şi acolo o să facem o sesizare de neconstituţionalitate", a precizat Renate Weber, într-o conferinţă de presă.
Ea a reamintit că în urma unei sesizări a Avocatului Poporului CCR a emis o decizie privind stocarea şi folosirea datelor.
"Avocatul Poporului a mai declarat şi în trecut, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţie de neconstituţionalitate. CCR are o decizie în acest sens, care se referă mai ales la stocarea datelor şi folosirea datelor: unde, cine le foloseşte şi pentru ce anume şi pentru ce perioadă de timp. Este adevărat că între timp a apărut acel regulament în cadrul UE privind protecţia datelor. Numai că el nu merge atât de în detaliu, deşi este un regulament foarte amplu. Dar nu poate să meargă atât de în detaliu. Lasă şi statelor membre o marjă de apreciere. Or, în realitate, trebuie să vedem dacă ceea ce a zis CCR în acea decizie a fost respectat sau nu", a spus ea.
Marţi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu, a anunţat că amenzile pentru apelurile false la 112 au fost majorate la 1.500 - 5.000 de lei, faţă de 500 - 1.000 de lei cât sunt în prezent. El a adăugat că pentru îmbunătăţirea localizării persoanei care apelează serviciile de urgenţă prin actul normativ "se instituie obligaţia furnizorilor de telefonie mobilă pentru care plata se face în avans de a furniza serviciul numai după ce au colectat datele de identificare ale utilizatorului cartelei SIM care va beneficia de respectivele servicii". "Cu alte cuvinte, cartelele pre-pay vor fi furnizate doar după ce persoana care achiziţionează prezintă actele de identificare. Această obligaţie intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020, iar începând cu data de 1 septembrie 2020 este interzisă furnizarea serviciilor de telefonie destinate publicului la puncte mobile pentru care plata se face în avans prin intermediul cartelelor SIM ai căror utilizatori finali nu au pus la dispoziţia furnizorului datele de identificare", a afirmat Nelu Barbu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4884 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





