PNL va ataca la CCR Codul administrativ
20 August 2019 AGERPRES
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării noilor hotărâri ale CGMB privind companiile municipale, care nu reprezintă decât "expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (Gabriela Firea - n.r.) de a le menţine în viaţă".
PNL va ataca la Curtea Constituţională Codul administrativ, pe care îl consideră neconstituţional, pentru că nu putea fi adoptat prin ordonanţă de urgenţă, dar şi pentru prevederea care a permis adoptarea, prin majoritate simplă, a celor 20 de hotărâri privind înfiinţarea companiilor municipale din Bucureşti, a anunţat, marţi, preşedintele PNL Sector 5, Cristian Băcanu.
"Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri", a precizat Băcanu, într-o conferinţă de presă.
"Vă anunţăm că PNL va ataca la Curtea Constituţională, şi acum avem şi mijlocul procedural să o facem, Codul administrativ. Pentru că, pe de o parte, avem o problemă cu neconstituţionalitatea întregului Cod administrativ, care nu putea fi adoptat prin OUG, aşa cum a fost adoptat, şi, pe de altă parte, avem o problemă legată de neconstituţionalitatea prevederii din Codul administrativ care a permis adoptarea acestor hotărâri", a precizat Băcanu, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, a spus că partidul se concentrează pe blocarea aplicării acestor noi hotărâri ale CGMB privind companiile municipale, care nu reprezintă decât "expresia unei ambiţii de neînţeles a doamnei primar (Gabriela Firea - n.r.) de a le menţine în viaţă".
"Ne concentrăm acţiunea pe blocarea acestor 20 de hotărâri adoptate în temeiul noului Cod administrativ cu o majoritate simplă. În paralel, contestând Codul administrativ, pentru faptul că permite adoptarea de decizii legate de angajarea patrimoniului cu majoritate simplă, când, în realitate, acest lucru trebuie să se întâmple cu votul larg al tuturor celor care reprezintă vocea cetăţenilor în consiliile locale", a explicat Alexandru.
Băcanu a adăugat că există un proces în derulare privind închiderea societăţilor nou-înfiinţate.
"Avem un proces în derulare, care are termen în septembrie, privind închiderea societăţilor doamnei Firea. Prin aceste hotărâri, pe care Consiliul General le-a adoptat, se încearcă blocarea acestui proces şi salvarea celor 20 de societăţi care funcţionează în mod nelegal. Primul pas este cel al depunerii plângerii prealabile, solicitând Consiliului General să revoce aceste hotărâri. După aceea, vom merge în instanţă şi vom cere anularea celor 20 de hotărâri şi, totodată, vom invoca o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la Codul administrativ", a menţionat liderul PNL Sector 5.
Potrivit acestuia, odată ce nişte hotărâri de Consiliu General au fost anulate în mod definitiv de o instanţă, acestea "nu mai pot fi confirmate".
"Ceea ce a făcut doamna Firea este în mod vădit un abuz, un exces de putere şi PNL va solicita instanţei să sancţioneze acest abuz de putere printr-o hotărâre judecătorească. În paralel, vom contesta în totalitate Codul administrativ pentru procedura de adoptare a acestuia şi, în particular, cu privire la norma respectivă, care a permis adoptarea acestor hotărâri de Consiliu General. În măsura în care CCR va împărtăşi argumentele noastre cu privire la neconstituţionalitatea Codului administrativ, acesta poate fi declarat neconstituţional în ansamblul său", a declarat Cristian Băcanu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4911 / 5863 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
NNDKP a asistat Globant în fuziunea prin care Pentalog Romania a absorbit Globant IT Romania. Echipa a fost coordonată de partenerul Răzvan Vlad
Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem
Țuca Zbârcea & Asociații și Schoenherr, alături de BCR și Electrocentrale Borzești în finanțarea de 47 mil. € a parcului eolian Gura Văii. Echipele au fost coordonate de Gabriela Anton și Adina Damaschin
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...








RSS





