ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Parlament | Bolojan a anunțat reorganizarea TVA, creșterea de accize și introducerea CASS pentru pensii peste 3.000 lei

07 Iulie 2025   |   Agerpres

De asemenea, el a anunțat taxarea capitalurilor mari și înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor în 2026.

 
 
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, luni, în plenul Parlamentului, măsurile din primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea pentru reducerea deficitului bugetar, anunțând reorganizarea TVA, creșterea 'necesară' a unor accize, introducerea CASS pentru pensii de peste 3.000 de lei. 

De asemenea, el a anunțat taxarea capitalurilor mari și înghețarea pensiilor și salariilor bugetarilor în 2026.

'Aproape 40% din deficit este generat de cheltuieli permanente, în special salariale, în condițiile în care avem deja cheltuieli cu salariile în sectorul public raportat la cei care contribuie la ele peste media Uniunii Europene. Suntem, pe de altă parte, printre țările cu cele mai mici venituri fiscale din UE, sub 26% din PIB, față de 40% în vestul Europei. Avem cote de TVA și taxe pe dividende printre cele mai reduse. Eu nu spun că nu e bine să ne dorim să le ținem cât mai jos, dar trebuie să fim și realiști. În primul rând, trebuie să le încasăm, combătând evaziunea fiscală și fraudarea banului public. Dar, asta nu se poate face de pe o zi pe alta. Or, fără un sistem fiscal corect și predictibil, nu vom mai avea cu ce plăti drumuri, spitale, armată, salarii sau pensii. Fără a ține pasul cu dezvoltarea și ordinea cu țările membre, nu vom mai primi sprijinul fondurilor europene. Ne vom izola și afunda în propriile scenarii financiare păguboase, așa cum s-a întâmplat deja. Pentru a evita acest scenariu, vin astăzi cu primul pachet de măsuri adoptate în Guvern, pentru care ne asumăm răspunderea', a explicat Bolojan.


Potrivit premierului, principalele măsuri vizează reorganizarea TVA, astfel cota standard va fi de 21%, iar cota redusă va fi de 11% pentru alimente de bază, medicamente, lemne de foc, cărți, canalizare, energie termică și HoReCa - temporar, precum și creșterea 'necesară' a unor accize, urmând ca accizele la alcool și carburanți să crească cu 10%, de asemenea, vor crește accizele și pentru tutun.

El a precizat că va fi introdus CASS pentru pensii peste 3.000 lei. 'Se plătește doar pentru partea care depășește acest prag. Obiectivul dorit este creșterea numărului de contribuabili la sănătate. Azi avem puțin peste 6 milioane și peste 16 milioane de beneficiari. Sistemul nu poate funcționa în aceste condiții', a explicat premierul Bolojan.

Ilie Bolojan a anunțat și taxarea capitalurilor mari. 'Impozitul pe dividende din 1 ianuarie 2026 va crește la 16%. Profiturile suplimentare ale băncilor și companiilor de jocuri de noroc se impozitează mai mult, iar câștigurile companiilor de jocuri de noroc vor fi suprataxate', a transmis prim-ministrul.

De anul viitor, se îngheață salariile și pensiile din sistemul public și se limitează angajările și sporurile nejustificate, a indicat Ilie Bolojan.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 386 / 5861
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...