ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ordinul de organizare a simulării examenelor naţionale - publicat în Monitorul Oficial

28 Februarie 2019   |   AGERPRES

Ministerul a aprobat calendarul organizării acestor simulări, disciplinele la care elevii vor susţine examen, precum şi lista temelor (materia) din care vor fi formulate subiectele.

 
 
Ordinul ministrului Educaţiei privind organizarea în luna martie a simulării Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului a fost publicat joi în Monitorul Oficial, noutatea în acest an fiind faptul că şi elevii de clasa a VII-a vor susţine probele de la examenul naţional.

Potrivit documentului, simularea Evaluării Naţionale se organizează pentru elevii claselor a VIII-a, la care participă şi elevii de clasa a VII-a.

De asemenea, simularea probelor scrise la examenul de Bacalaureat se organizează pentru elevii claselor terminale ale liceului - a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă, la care participă şi elevii claselor a XI-a şi a XII-a seral/ frecvenţă redusă - învăţământ de masă.

Ministerul a aprobat calendarul organizării acestor simulări, disciplinele la care elevii vor susţine examen, precum şi lista temelor (materia) din care vor fi formulate subiectele.

Pentru clasa a VIII-a, MEN a stabilit că pe 11 martie va avea loc simularea la Limba şi literatura română, iar pe 12 martie la Matematică. Pe 13 martie este programată simularea la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi afişate pe 22 martie.

În ceea ce priveşte simularea Bacalaureatului, pe 18 martie elevii de liceu vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura română, 19 martie - limba şi literatura maternă, 20 martie - proba obligatorie a profilului, 21 martie - proba la alegere a profilului şi specializării (se organizează numai pentru elevii clasei a XII-a). Rezultatele vor fi afişate pe 29 martie.

Rezultatele obţinute la simularea Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale Bacalaureatului sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat aceste simulări, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul Consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă (pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale), Matematică.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, Matematică şi Istorie. Disciplinele la care se organizează simulare de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a sunt: Limba şi literatura română, limba şi literatura maternă, Matematică, Istorie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică, Geografie, Logică, Argumentare şi comunicare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie.

Ministerul Educaţiei precizează că aceste simulări sunt organizate pentru familiarizarea elevilor cu rigorile unei evaluări naţionale, respectiv ale unui examen de Bacalaureat şi cu scopul de a optimiza rezultatele obţinute de către elevii din învăţământul preuniversitar la finalul studiilor gimnaziale/ liceale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5584 / 5861
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company a asistat sindicatul bancar în finanțarea de 187 milioane de euro obținute de MOOV Leasing. Ce consultanți au mai lucrat în proiect
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...