ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Precizare MAI: Modificările la OUG 194 ̸ 2002 nu reglementează recunoaşterea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex în România

11 Iulie 2023   |   Agerpres

Potrivit Ministerului de Interne, acest proiect implementează în legislaţia naţională prevederile în domeniu existente la nivelul Uniunii Europene doar privind libera circulaţie a persoanelor.

 
 
Proiectul de act normativ pentru completarea OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România nu reglementează recunoaşterea căsătoriilor ori a convenţiilor civile între persoane de acelaşi sex pe teritoriul României şi alte drepturi ce derivă din această recunoaştere, a informat, marţi, Ministerul Afacerilor Interne (MAI), într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform prevederilor actului normativ, se menţionează în comunicat, persoanele care nu au cetăţenia română, căsătorite pe teritoriul altui stat al Uniunii Europene cu un cetăţean român de acelaşi sex, pot solicita, dacă este cazul, viză pentru intrarea în România, respectiv drept de şedere pe teritoriul ţării noastre, în condiţiile legii, având ca motiv continuarea vieţii de familie alături de cetăţeanul român.


Potrivit Ministerului de Interne, acest proiect implementează în legislaţia naţională prevederile în domeniu existente la nivelul Uniunii Europene doar privind libera circulaţie a persoanelor.

"Implementarea acestor prevederi este o condiţie obligatorie pentru România, ca urmare a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16, iar nerespectarea ei face posibilă declanşarea unei proceduri de infringement care se poate finaliza cu condamnarea României de către instanţa de contencios european. O eventuală condamnare are implicaţii financiare semnificative pentru statul român", a explicat MAI.

În prezent, sancţiunile pecuniare care pot fi propuse în cazul României, în proceduri de infringement, sunt între 1.830 şi 109.800 euro pe fiecare zi de întârziere, precum şi o sumă forfetară minimă de 1.708.000 euro.

La realizarea acestui proiect de lege s-au avut în vedere prevederile Hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată la data de 5 iunie 2018 în cauza C-673/16 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de către Curtea Constituţională a României în temeiul articolului 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi Decizia Curţii Constituţionale a României numărul 534/2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului 277 alin. (2) şi (4) din Codul civil.

"Decizia CCR stipulează faptul că prevederile din Codul civil care interzic căsătoria între persoane de acelaşi sex sunt constituţionale atât timp cât nu încalcă dreptul la liberă circulaţie, aşa cum este acesta prevăzut de legislaţia Uniunii Europene", a completat MAI.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1160 / 5861
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Lexology Index: Energy 2026 | Cine sunt avocații români care conduc practica de Energie: NNDKP impune tonul, ZRVP, Țuca Zbârcea, CMS, Kinstellar și alte două firme completează harta excelenței, de la Oil & Gas la regenerabile
Legal Ground a asistat Banca Transilvania în finanțarea achiziției Pall-Ex România, tranzacție evaluată la 25 de milioane de euro. Mandatul a fost coordonat de Sergiu Negreanu
Mușat & Asociații a asistat Leviatan Design și Ubitech Construcții în adjudecarea și apărarea cu succes a proiectului noului terminal al Aeroportului Henri Coandă
NestPlus semnează cu Exim Banca Românească o finanțare de 10 milioane de euro pentru Brăila Plaza, primul street mall din Brăila
ZRVP obține pentru Electromontaj o victorie definitivă într-un litigiu privind hotărârile AGA. Curtea de Apel București stabilește repere importante în materia dreptului societar | Alina Tugearu (partener) a coordonat echipa de avocați
Schoenherr a asistat Electrocentrale Borzești în obținerea finanțării de 47 mil. € pentru parcul eolian Gura Văii. Echipa juridică a fost coordonată de Adina Damaschin (Partener)
Deloitte România si Reff & Asociații au asistat Banca de Investiții și Dezvoltare în evaluarea realizată de Comisia Europeană, care îi permite României instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a domeniilor strategice
RTPR asistă Boldmind Capital Partners la achiziția Pall-Ex Romania. Echipa de proiect a fost coordonată de Mihai Ristici (Partner) și Marina Fechetă-Giurgică (Counsel)
Investitori din energia solară cer în SUA executarea hotărârii ICSID împotriva României. Despăgubirile de 42,2 milioane de euro au ajuns, potrivit reclamanților, la peste 52 de milioane de euro, iar dobânda de cca. 9.500 de euro ̸ zi continuă să curgă | România nu are încă o echipă de avocați care să lupte cu King & Spalding, consultanții părții adverse. Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată
LSEG Legal Advisers | Piața globală de M&A a traversat primul semestru din 2026 la un maxim istoric, dar cu mai puține tranzacții. Europa revine puternic, iar firmele cu amprentă în România rămân vizibile în topurile globale și regionale
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Banking & Finance (up to 3 years’ experience)
LegiTeam: MITEL & ASOCIATII caută Avocat care să se alăture echipei sale de Real Estate
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...