ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Instanța supremă aduce clarificări cu privire la drepturi ale pensionarilor magistrați și militari

24 Februarie 2025   |   Agerpres

Instanța supremă a stabilit că, în cazul militarilor, sintagma 'vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie' din cuprinsul dispozițiilor Legii nr.223/2015 se interpretează în sensul că se referă la vechimea cumulată obținută prin adăugarea la vechimea în serviciu a stagiilor de cotizare după trecerea în rezervă.

 
 
Judecătorii Instanței supreme au adus clarificări, prin două decizii, în legătură cu drepturile de care beneficiază persoanele care s-au pensionat din magistratură și Armată.

Astfel, într-o primă decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât că dispozițiile privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile și în situația cererii de actualizare a pensiei formulate de un pensionar, fost magistrat, în cazul în care, ulterior stabilirii drepturilor de pensie ale acestuia, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească ce îi recunoaște dreptul la VRS 605,225 lei (valoarea de referință sectorială).

'Admite sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile formulată de Curtea de Apel Ploiești, prin încheierea din 18 septembrie 2024, în dosarul nr.118/120/2023, și în consecință, în interpretarea art.107 alin.(1) și (2) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, stabilește următoarele: Dispozițiile art.107 alin.(1) din Legea nr.263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile cererii formulate de un pensionar (fost magistrat), în situația în care, ulterior stabilirii drepturilor sale de pensie, acesta obține o hotărâre judecătorească definitivă de recunoaștere a unor drepturi salariale începând cu o dată anterioară pensionării, precum și adeverința eliberată de angajator cu mențiunea în acest sens. Consecința incidenței art.107 alin. (1) din Legea nr.263/2010 o reprezintă acordarea diferenței dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară și cele stabilite prin decizia de revizuire începând cu data pensionării și cu respectarea prevederilor art.107 alin.(2) din Legea nr. 263/2010', spune ICCJ.


Curtea de Apel Ploiești a solicitat Instanței supreme dezlegarea următoarei chestiuni de drept: 'Dacă dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) din Legea 263/2010 privind revizuirea drepturilor de pensie sunt aplicabile și în situația cererii de actualizare a pensiei formulate de un pensionar, fost magistrat, în cazul în care, ulterior stabilirii drepturilor de pensie ale acestuia, s-a pronunțat o hotărâre judecătorească ce îi recunoaște dreptul la VRS 605,225 lei, cu o dată anterioară încetării activității ca urmare a pensionării. Consecința aplicării art.107 alin.(1) și (2) din Legea 263/2010 fiind acordarea diferenței dintre drepturile de pensie stabilite prin decizia anterioară și cele stabilite prin decizia de recalculare, de la data pensionării și nu de la data formulării cererii de actualizare'.

În a doua decizie adoptată luni, Instanța supremă a stabilit că, în cazul militarilor, sintagma 'vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie' din cuprinsul dispozițiilor Legii nr.223/2015 se interpretează în sensul că se referă la vechimea cumulată obținută prin adăugarea la vechimea în serviciu a stagiilor de cotizare după trecerea în rezervă.

'Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. 22.396/3/2023 și de Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr.1.050/117/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că: În interpretarea dispozițiilor art.109 alin.(1) din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, sintagma 'vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie' se interpretează în sensul că se referă la vechimea cumulată obținută prin adăugarea la vechimea în serviciu a stagiilor de cotizare realizate în sistemul de pensii publice după trecerea în rezervă', se arată în minuta ÎCCJ.

Curtea de Apel Timișoara solicitase dezlegarea următoarei probleme de drept: Dacă sintagma 'vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie' din cuprinsul dispozițiilor art.109 alin. (1) din Legea nr.223/2015 se interpretează în sensul că se referă la vechimea în serviciu realizată până la data pensionării (ca urmare a trecerii în rezervă) sau la vechimea cumulată obținută prin adăugarea la vechimea în serviciu a stagiilor de cotizare realizate în sistemul de pensii publice după trecerea în rezervă?'.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1 / 5370
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Corporate and M&A Practice Group (2-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
LegiTeam: WH Simion & Partners is looking for a Senior Associate
Chambers Global 2025 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company și Schoenherr sunt în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (7), CMS (5) și Clifford Chance Badea (5)
Rising Stars | Bianca Bănățeanu, șef de promoție al seriei I a generației anului 2024 a decis să se îndrepte spre magistratură: ”Am ales să susțin probele de admitere la INM, după ce am oscilat de câteva ori între avocatură și magistratură. Sunt conștientă de responsabilitatea pe care o implică profesia de judecător, însă satisfacția pe care o simți atunci când știi că ai contribuit la înlăturarea unei situații de inechitate, la soluționarea unor probleme cu care oamenii se confruntă zi cu zi, mi se pare de neegalat”
Cum văd coordonatorii departamentelor juridice din companiile mari industriile în care activează și provocările anului 2025 | Monica Constantin, Legal & Corporate Affairs Director Bergenbier SA: ”Echipele noastre colaborează strâns pentru a preveni riscurile ce vin cu toate schimbările legislative. Vom continua acțiunile de conformare la modificările legislative și pe cele de prevenție. Menținem focusul pe strategia de sustenabilitate și continuăm să investim în dezvoltarea echipei”
Trei ofertanți intră în a doua rundă a vânzării Amethyst Healthcare, lanț paneuropean de radioterapie cu șase clinici în România. Goldman Sachs supraveghează tranzacția
Cum se modelează o carieră în Drept cu programul Erasmus | Povestea Raisei Manolescu, studentă în ultimul an la Iași, dar și o comparație între două sisteme: ”Dacă la noi accentul este pe memorarea multor informații, la universitatea din Coimbra accentul cădea pe un dialog autentic între student și profesor, pe spiritul critic, pe utilizarea unor concepte juridice în situații practice. Am simțit că atitudinea non-formală a profesorilor de la seminare a dus la crearea unui mediu academic mai dinamic”
Filip & Company asistă Adrem în vânzarea a 20% din acțiuni către ROCA Investments. Monica Stătescu (partener): ”Această tranzacție este un exemplu de colaborare strategică între antreprenori români”
Kinstellar și-a relocat birourile în Globalworth Tower, pe fondul extinderii echipei. Cushman & Wakefield Echinox a asistat firma de avocați în acest proiect și în vânzarea fostului sediu din centrul Capitalei
Înalta Curte de Casație a decis în premieră restituirea TVA aferentă taxei clawback | Victoria obținută de avocații Băncilă, Diaconu și Asociații împreună cu EY România pentru un jucător de top din industria farmaceutică va avea implicații pentru toată industria farmaceutică
Stratulat Albulescu o recrutează pe Andreea Șerban de la Reff & Asociații, pe poziția de Partener
Practica de protecție a datelor este o componentă strategică a firmei Wolf Theiss, existând o cerere crescătoare în acest domeniu. Viitorul acestei arii este unul promițător, având în vedere majorarea volumului de date prelucrate și evoluțiile tehnologice rapide, spun avocații | Flavius Florea - Counsel: „Un aspect cheie este legat de avansul tehnologic, cum ar fi utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale și provocările aferente respectării principiilor GDPR”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...